A murit inventatorul șaormei

0

Cînd ieșiți dimineața din baruri și vă luați unul dintre sendvișurile alea cu carne coaptă și salată cărora li se zice șaorma sau kebab, țineți o secundă de reculegere înainte să mușcați din el.

 

 

Săptămîna asta a murit, la 80 de ani, Kadir Nurman, imigrantul turc care în 1972 a deschis în Berlinul de Vest primul stand cu kebab. Nurman a observat că berlinezii sînt din ce în ce mai grăbiți și ar avea nevoie de o masă consistentă între două felii de pîine, pe care să le poată lua cu ei pe stradă.

E posibil să existe și alți inventatori ai donerului kebab dar contribuția lui Nurman a fost recunoscută de Asociația Manufacturierilor de Doner Turcesc în 2011.

Conform aceleiași asociații, numai în Germania sînt acum 16 000 de astfel de standuri, peste 1000 în Berlin. Companiile germane care produc mașinăriile pentru șaorma (dar și cele care produc carnea) domină 80% din piața europeană.

Nurman, care a emigrat în 1960 în Germania, n-a avut nici un beneficiu special din invenția lui; dar în interviuri s-a declarat bucuros că atîția turci trăiesc de pe urma ei.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger