Familia lui Amy Winehouse a declarat pentru tabloidul The Sun că moartea cîntăreţei a fost provocată de renunţarea prea bruscă şi drastică la alcool. Sevrajul neasistat medical i-ar fi dat peste cap organismul.
Doctorul vedetei, pretinde familia, i-ar fi spus să renunţe treptat la alcool, dar aceasta a încercat o metodă mai brutală, ceea ce i-ar fi provocat moartea.
Cotidianul american Los Angeles Times a intervievat un doctor specialist în adicţii, Karen Miotto, directorul UCLA Alcoholism and Addiction, pentru a afla dacă ipoteza familiei are vreo susţinere medicală.
„Auzim de multe cazuri, a răspuns aceasta, în care familia îi cere unuia dintre membri să renunţe la alcool şi îi aruncă toată băutura din casă sau îi restricţionează accesul la ea. E o idee proastă, indicat ar fi să i se facă un control medical mai întîi.” Cei care renunţă brusc la alcool pot avea probleme grave de sănătate sau simptome severe precum delirium tremens. Creierul poate atinge un punct în care alcoolul îi devine necesar. „În absenţa alcoolului, creierul poate elibera chimicale pentru a se proteja.” Pulsul şi tensiunea celui care se lasă brusc de băut pot creşte periculos de mult, provocînd probleme cardiovasculare.
„Din nefericire, tratarea adicţiilor e prost înţeleasă, unii oameni se simt atît de vinovaţi şi ruşinaţi de dependenţa lor, încît se conving singuri că trebuie să renunţe brusc şi total, fără nici un fel de tratament sau consultanţă medicală.”
Rehab-ul, şi nu înfruntarea sevrajului de unul singur, fără nici un ajutor specializat, e deci cea mai bună soluţie pentru cei care vor să se lase de băut.
Un comentariu
rehab, rehab, but she said nooo, nooo, nooo. :-/