Delta Dunării este un paradis aproape pierdut! O recunosc autorităţile publice locale, pescarii, întreprinzătorii, elevii şi profesorii. Între 20 august și 15 septembrie 2012 echipa Salvaţi Dunărea şi Delta (SDD), alături de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a fost prezentă în 29 de localități din Deltă unde au fost organizate 65 de consultări locale (foto jos). Situaţia Deltei Dunării este tristă, iar soluţiile devin cu atât mai dificile cu cât aplicarea lor este amânată.
de Asociația Salvați Dunărea și Delta
Scopul întâlnirilor a fost crearea unei baze de date care să servească autorităţilor responsabile pentru elaborarea Planului de management al Rezervației Biosferei Delta Dunării. Peste 1.300 de persoane au participat la întâlnirile organizate în cadrul proiectului. Localităţile vizate au fost: Tulcea, Băltenii de Jos, Ilganii de Jos, Murighiol, Mahmudia, Dunavățu de Jos, Uzlina, Pardina, Ceatalchioi, Plauru, Pătlăgeanca, Sălceni, Chilia Veche, Periprava, Sfistofca, Letea, Cardon, C.A Rosetti, Sulina, Caraorman, Crişan, Mila 23, Gorgova, Vulturul, Maliuc, Ilganii de Sus, Partizani, Sfântu Gheorghe, Enisala, Corbu, Vadu.
Echipa proiectului s-a întâlnit şi cu copiii din 15 școli din Delta Dunării. Aceştia au participat la proiecțiile unor filme de scurt metraj care prezentă principalele specii periclitate, cauzele care le-au adus în acest stadiu şi necesitatea schimbării de atitudine pentru a preîntâmpina pierderea de biodiversitate.
Situația la zi a Deltei Dunării, așa cum a reieșit în urma acestor consultări, este alarmantă: zonele strict protejate se degradează galopant, autoritățile de administrare nu au resurse să intervină, localităţile se confruntă cu depopulări masive, resursele de pește scad din cauza colmatării canalelor, a braconajului, a poluării. Şcolile nu au nici dotările minimale, cabinetele medicale sunt prost echipate, medicii sunt prea puţini iar medicamentele insuficiente, transportul este scump și deficitar, iar taxele și impozitele sufocă activitatea pescarilor, a crescătorilor de animale şi a turismului.
Mare parte din suprafețele concesionate sunt într-un grad avansat de degradare și necesită lucrări imediate de reconstrucție ecologică. Acestea din urmă sunt foarte puține, iar majoritatea lor întârzie din cauza intereselor divergente ale instituţiilor locale. Un fenomen tot mai prezent şi totodată tot mai îngrijorător este restrângerea accesului populaţiei locale la resurse. Pescuitul industrial, taxele prohibitive şi concesiunile piscicole încă prezente în anumite zone ale Deltei au restrâns accesul populaţiei la peşte, încurajând într-un ritm galopant braconajul.
Se impune un efort concertat din partea tuturor factorilor responsabili (autorităţi publice locale şi centrale, privaţi, ONG uri) în vederea abordării corespunzătoare a acestor probleme sistemice. În caz contrar, Delta Dunării va deveni în scurt timp o secţiune tristă a muzeului Antipa.
Ecologizare Sfântu Gheorghe
Un raport complet al acestor probleme, cât și propuneri de soluții sustenabile pentru viitorul Deltei şi al locuitorilor săi va fi prezentat de către SDD autorităților de resort pe 23 octombrie 2012, în cadrul simpozionului naţional “Avem o Deltă. Cum procedăm”.
Cu ocazia consultărilor locale, alături de localnici şi turişti, SDD a organizat 10 acţiuni de igienizare în zece locuri aglomerate din Deltă. Echipa proiectului salută pe această cale mobilizarea exemplară a autorităţilor publice locale din localităţile Tulcea, Chilia Veche Nufăru, Murighiol, Sfântu Gheorghe, Mahmudia, Corbu și Vadu, precum şi implicarea turiştilor.
„Delta Dunării – Paradisul aproape pierdut! Campanie de informare şi conştientizare cu privire la protejarea biodiversităţii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării” este un proiect implementat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.