După ce s-a lovit în baie, într-o noapte, când a vrut să meargă la toaletă, americanul Dave Reynolds a decis că este cazul să ia măsuri – nu doar pentru el, ci şi pentru alţii care păţesc la fel. Aşa că a inventat primul capac de toaletă din lume care străluceşte în întuneric, astfel încât toaleta este reperată imediat de persoana care doreşte să o folosească, chiar dacă în baie este întuneric.
“Am eliminat problema de a nu şti unde eşti şi încotro mergi. Invenţia este de ajutor oricui, de la copii la bunici”, spune Reynolds, fost angajat al companiei Virgin Records. “În toamna lui 2012, când m-am mutat în Lebanon, Pennsylvania, am mers la baie, într-o noapte şi efectiv am căzut de pe toaletă, în întuneric. Pe când mă lăsam în jos, am simţit eu că era ceva în neregulă, dar era prea târziu: am căzut pe jumătate pe jos, pe jumătate în vană. Dimineaţa, eram plin de vânătăi. Am spus familiei ce am păţit şi toţi au râs de mine”, rememorează bărbatul.
Aşa că şi-a sunat un vechi prieten din facultate şi, împreună, au pus la cale invenţia, menită să creeze un punct central în baie pe care oricine îl poate vedea şi, de acolo, se poate orienta. Odată prototipul realizat, au înfiinţat compania Night Glow Seats, ca să îşi scoată produsul pe piaţă. Ziua, capacul de toaletă arată ca orice alt capac obişnuit de toaletă, dar când în baie devine întuneric el începe să lumineze. Există două modele de culori, albastru şi verde şi două modele de capac, oval alungit şi normal. Preţul unei bucăţi: 50 de dolari. “Este făcut din materiale de înaltă clasă şi poate lumina timp de 20 de ani, aşa că nu îi puteam pune un preţ derizoriu”, spun inventatorii.
Mai multe detalii: Lebanon Democrat, WBIR
Sursa: Oddity Central
Foto: Night Glow Seats
Puteţi citi şi:
Harta unde puteţi găsi şi adăuga toalete din toată lumea
Cât ne-a luat să ajungem la WC: O scurtă istorie a toaletelor
Idei pentru viitorul toaletelor
7 miliarde de oameni, sute de milioane de probleme fecale
Un comentariu
Te si sterge ?