O echipă de arheologi a descoperit rămăşiţele fosilizate ale unui cozi de dinozaur, vechi de 72 de milioane de ani, într-un deşert din nordul Mexicului, a anunţat Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din această ţară.
Dincolo de faptul că este neobişnuit de bine păstrată, coadă lungă de cinci metri este prima găsită vreodată în Mexic, a precizat Francisco Aguilar, director în cadrul INAH. Echipa care a făcut descoperirea a fost formată din arheologi şi studenţi de la Universitatea Naţională Autonomă a Mexicului (UNAM). Ei au identificat fosila ca fiind din specia hadrozaur, un tip de dinozaur cu cioc asemănător celui de raţă. Coada, descoperită în apropierea unui oraş mic, reprezintă cam jumătate din lungimea totală a dinozaurului, spun arheologii. Cele 50 de de vertebre care o formează sunt intacte; arheologii au avut nevoie de 20 de zile de muncă pentru a scoate descoperirea de sub rocile sedimentare care o acopereau.
În acelaşi loc unde era coada au fost găsite şi alte oase ale dinozaurului, inclusiv un os de şold, toate fosilizate. Descoperirile de cozi de dinozaur sunt relativ rare, susţin reprezentanţii INAH. Astfel, descoperirea din Mexic ar putea ajuta cercetătorii în a înţelege mai bine familia hadrozaurilor şi bolile care afectau această specie (în special pentru că oasele lor sunt similare celor umane). Oamenii de ştiinţă au stabilit, deja, că dinozaurii, la fel ca noi, sufereau de tumori sau artrită, spre exemplu. Descoperirea cozii de dinozaur din Mexic a fost semnalată acum un an, dar lucrările de excavare au început abia luna aceasta. Coada va fi dusă la un centru specializat pentru a fi curăţată şi cercetată.
Sursa şi foto: Reuters
Un comentariu
Îmi închipui că tare corect trebuie să fie redat timpul , vechimea cozii, având în vedere că datarea cu carbon este sigură doar până la maxim 6000 de ani. După …vine la ghici cercetătorilor!