Oamenii de ştiinţă au identificat “mirosul alb”, pe care, însă, nu îl putem experimenta, deocamdată, decât într-un laborator de profil. Este echivalentul olfactiv al zgomotului alb, arată studiul publicat de cercetători în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Aşa cum zgomotul alb este un amestec de mai multe frecvenţe diferite, iar lumina albă este un amestec de mai multe lungimi de undă diferite, aşa şi mirosul alb este un mix format din mai mulţi compuşi mirositori variaţi.
De fapt, spun cercetătorii, misterul mirosului alb nu constă în compuşii care îl formează, ci tocmai în faptul că sunt foarte mulţi. Aproape orice miros din lumea din jurul nostru vine dintr-un mix de componente. Oamenii pot deosebi aceste componente între ele (spre exemplu, mirosul de cafea de cel de trandafiri), dar nu suntem tocmai bun la a identifica mirosuri individuale în diverse amestecuri (spre exemplu, din ce este compus un parfum sau un amestec de cafea). Studiul recent publicat a fost coordonat de neurobiologul Noam Sobel de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel. Echipa lui a realizat o serie de experimente cu ajutorul participanţilor la teste, care au fost expuşi unui număr mare de arome (câteva sute, mai exact), unele având în componenţă un singur miros, altele, şi până la 43 de mirosuri. De multe ori, compoziţiile olfactive nu aveau deloc componente comune. Participanţii comparau diversele mixuri de mirosuri între ele.
Experimentul a relevat faptul că, cu cât erau mai multe componente într-un mix mirositor, cu atât era mai greu pentru subiecţii experimentului să le deosebească. Un nou experiment a fost realizat, apoi, cu patru amestecuri olfactive din câte 40 de componente fiecare. Participanţii (12 la număr, de data aceasta) au fost invitaţi să miroasă amestecurile, botezate Laurax, dar în echipe: trei participanţi au primit amestecul 1, spunându-li-se că este Laurax, trei au primit amestecul 2, sub acelaşi nume ş.a.m.d. După trei zile de mirosit Lauraxul în laborator, participanţii au primit temă să miroasă patru alte mirosuri noi şi patru alte mirosuri deja etichetate, dintre care unul era acest Laurax. Li s-a cerut să eticheteze fiecare miros. Eticheta Laurax a fost cea mai populară, cea mai des folosită pentru mirosurile cu mai mulţi compuşi. De fapt, au stabilit cercetătorii, cu cât erau mai mulţi compuşi într-un miros, cu atât creştea probabilitatea ca amestecul să fie etichetat ca Laurax.
Cercetătorii au notat, astfel, că mirosul alb este distinct, dar nu cauzat de un compus anume (sau de compuşi anume), ci de amestecul dintre aceşti compuşi. Secretul constă în a avea compuşi de intensitate egală şi identificabili de registrul olfactiv uman. Altfel spus, creierul nostru tratează mirosul ca o unitate singulară, nu ca un mix de compuşi care trebuie identificaţi separat, analizaţi şi apoi puşi din nou laolaltă. Dacă nu ar acţiona aşa, nu ar putea niciodată să interpreteze amestecuri de compuşi olfactivi diferiţi ca mirosind exact la fel. Întrebarea care se ridică acum este: cum miroase mirosul alb? Din păcate, însă, parfumul său este atât de anost, încât nu poate fi descris. Participanţii la studiul descris mai sus l-au încadrat undeva între „plăcut şi comestibil”.
Sursa şi foto: Live Science