A fost descoperit cel mai vechi calendar din lume

0

O echipă de arheologi a descoperit într-un sit din Scoția ceea ce consideră a fi cel mai vechi calendar lunar cunoscut până acum lumii. Săpăturile au scos la iveală un sistem cu 12 scobituri, care ar reprezenta fazele lunii și ar fi fost utilizate pentru măsurarea timpului în urmă cu circa 10.000 de ani.

_68712858_warren-field-2

Acest ”calendar” din mezolitic este, după câte spune specialiștii, cu o mie de ani mai vechi decât celelalte instrumente de măsurat timpul descoperite în teritoriul fostei Mesopotamii. Sistemul celor 12 scobituri, corelate cu fazele lunare, a fost pus la punct, după câte se pare, de vânătorii-culegători în urmă cu zece milenii, aceștia putând astfel ”calcula” atât trecerea timpului, cât și schimbarea anotimpurilor. ”Dovezile găsite sugerează că societățile de vânători-culegători de pe actualul teritoriu al Scoției aveau atât nevoia, cât și metodele sofisticate de a calcula trecerea anilor, de a corecta diferențele legate de sosirea anotimpurilor în cadrul unui an lunar, toate cu aproape cinci mii de ani înaintea apariției primelor calendare formale cunoscute în Orientul Apropiat. Astfel, înțelegem mai bine un pas important în construcția formală a timpului și, implicit, a istoriei,” spune Vince Gaffney, profesor de arheologie la Birmingham, citat de BBC.

Acest sit arheologic  a fost descoperit în urmă cu mai mulți ani, în urma observării unor forme atipice din avion, în cadrul unui proiect care a constat în fotografierea aeriană a peisajului scoțian, timp de 40 de ani, în vederea descoperirii unor situri imposibil de găsit din teren.

Sursa: BBC News


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger