A fost creat panoul solar mai subţire decât un iPhone 5

0

Este destul de neobişnuit să vezi un producător de panouri şi componente pentru industria energiei solare folosind, în strategia sa de marketing, referiri şi comparaţii cu telefoanele inteligente, dar compania japoneză Solar Frontier tocmai pe asta se bazează în promovarea noului său model de panou solar, care este mai subţire decât un smartphone – mai exact, decât un iPhone 5.

 

 

Japonezii de la Solar Frontier produc module fotovoltaice pentru uz casnic (ca şi cele pe care le putem vedea pe acoperişurile caselor). Cel mai nou model de astfel de modul se numeşte Solacis neo şi, potrivit companiei care îl produce, unul dintre cele mai mari avantaje ale sale pe piaţă este că e mai subţire decât un iPhone 5. Totuşi, per ansamblu, deşi mai subţire, fără îndoială, modulul este mai mare şi mai greu (are cam opt kilograme, cu totul); însă, practic, când este pus pe acoperiş, va fi prea puţin vizibil şi va pune mai puţină presiune pe structura care îl susţine – mai mult decât atât, va putea fi instalat şi pe acoperişuri mai puţin solide.

 

 

Eficienţa panoului atât de subţire nu o depăşeşte pe cea a modulelor de grosime clasică, dar se lucrează la versiuni îmbunătăţite ale sale, care să aducă şi o eficienţă sporită. Deocamdată, preţul unui astfel de modul extrem de subţire nu este cunoscut, dar se ştie că producţia de masă va începe în luna octombrie a acestui an. Teoretic, reducerea greutăţii şi grosimii panourilor solare ar trebui să le facă tot mai ieftine şi mai accesibile populaţiei. Dacă şi eficienţa poate fi crescută, în curând vom putea vorbi de panouri solare pe case ca normalitate, în loc de excepţie, cum însă sunt acum.

 

Sursa şi foto: Geek


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger