Narcisismul a devenit normalitate pentru americani, într-o asemenea măsură încît psihiatrii se gîndesc să-l scoată din noua ediție a DSM (cel mai important ghid al psihiatriei moderne). Evident, cum să mai consideri narcisismul o problemă, cînd e deja o marcă a întregii societăți. Și cum narcisicii își găsesc o mare plăcere în a se simți ofensați, noua obsesie a legislatorilor americani e să prevină suferințele vanității, chiar și cu prețul încălcării Constituției.
În statul Tennessee sunt considerate crime apelurile telefonice, emailurile sau orice alte tip de comunicare care cauzează receptorului tulburări emoționale. În această categorie poate intra practic orice, de la insulte la simple critici, ironii sau afirmații care îl jignesc într-un fel sau altul pe celălalt. E posibil să fii închis pentru că ai pus la îndoială religia, opțiunile politice, valorile altcuiva. E posibil să fii închis doar pentru că ceva din tonul cu care ai transmis un mesaj, ceva din limbaj, din atitudine, l-a jignit pe receptor.
Recent, legea a fost modificată în așa fel încît să înghită orice conținut de pe Internet. E de ajuns să transmiți online, oriunde, fie că e pe blogul tău, într-o publicație sau pe o rețea de socializare o imagine care înspăimîntă, intimidează sau cauzează disconfort emoțional cuiva ca să fii închis pentru un an sau să primești o amendă de 2500 de dolari. Oricine se poate considera victimă și nu trebuie decît să depună o reclamație în care să se declare ofensat pentru a tîrî prin tribunale pe cine are chef.
Specialiști în Constituția SUA precum Eugene Volokh au protestat împotriva acestei legi, considerînd-o neconstituțională.