Pisica nu e menţionată în Biblie decît o singură dată, în Deuteronom. Isus nu iubea pisicile, după cum putem deduce din faptul că nu vorbeşte deloc de ele, şi pînă la Iluminism creştinii s-au purtat mizerabil cu micile feline. E de ajuns să ne amintim de sărbătoarea din Metz a Sfîntului Ioan Botezătorul, unde în fiecare an, timp de mai mult de jumătate de secol, erau aruncate pisici dintr-un turn.
Pentru a repara această nedreptate, s-a demarat în 2007 un proiect de traducere a Bibliei în limba pisicească. E vorba de fapt de o combinaţie între engleză şi pisicească, un dialect numit lolcat. Proiectul, care e unul deschis, oricine putînd să contribuie, a prins destul de bine, şi recent a fost încheiat şi publicat într-o carte Lolcat Bible. Cartea e o capodoperă de ţicneală şi multe versete şi expresii au intrat deja în folclorul urban. Primele rînduri din Geneză sunt despre o pisică primordială, care a făcut Cerurile „dar nu le-a mîncat”, care „mergea pe o bicicletă invizibilă deasupra apelor” şi a făcut uscatul „cuz kittehs DO NOT WANT get wet”.
6 comentarii
habar n-aveți de nimic. proiectul a pornit de-aici http://icanhascheezburger.com/.
greu să întâlnești mai multă superficialitate în documentare decât pe site-ul ăsta.
multumim, am modificat (era de la caldura…). dar sa nu generalizam chiar asa, de obicei lucram ca niste ninja ai documentarii
nimic nu e mai frumos decat aroganta, nu-i asa.
fane nu te supăra doar din atât… Poți sugera frumos, fără comentarii peiorative. Articolele sunt foarte ok spre deosebire de alte site-uri de gen. Iar cei din redacție după cum vezi sunt foarte binevoitori.
Acum mi-am dat seama, trecând cu săgeata mouse-ului peste pagină, cu câtă grație am ocolit din reflex hyperlink-urile de frică să nu îmi apară vreo reclama :))
Prostii. Isus şi mîţa sunt amici buni.
Imi puteti indica versetul unde apare mentionata pisica in Deuteronom?