Iertaţi-mă că nu sunt japonez: Cum devine Japonia”acasă”pentru un român

3

La 31 de ani, după o perioadă bună de lucrat prin birouri, culminând cu o agenţie de publicitate, m-am îmbarcat pe un vas de croazieră ca fotograf. Cum am ajuns acolo? Am realizat două lucruri elementare: 1. lumea e mai mare decât biroul în care putrezeam zi de zi şi 2. directorul de creaţie (şeful meu direct) era un mitocan frustrat. Toţi mi-au zis că din punct de vedere al carierei, era un soi de sinucidere… Dar la ce-mi trebuia o carieră când aveam, în sfârşit, o viaţă a mea? După trei luni prin Alaska, ne-am îndreptat spre sud. Undeva între Fort Lauderdale şi Acapulco, în croaziera care trecea Canalul Panama, am cunoscut-o pe Miwako.

de George Moise

Regulamentul de pe vas e destul de strict în ceea ce priveşte „interacţiunea pasager -€echipaj”, cu toate astea am invitat-o să bem ceva la unul din barurile de pe vapor. Am ieşit o singură data împreună, ea a băut o Margarita, eu două Cuba Libre, am stat de vorbă… şi atât. Era 20 octombrie 2006, la o zi după ce împlinisem 32 de ani. Croaziera se termină, ea se întoarce în Japonia, eu îi fac cadou o poză pe spatele căreia scriu fără să cred un cuvânt „See you în Japan”. După Panama, au urmat două săptămâni în Hawaii, apoi din nou Riviera Mexicană şi din ce în ce mai în sud. Păstrasem cartea ei de vizită, dar nu i-am scris. Mai aveam o duzină de numere de telefoane, adrese de e-mail de la pasageri cu care chipurile mă împrietenisem, schimbasem două trei e-mailuri şi atât. Prin noiembrie, sunt chemat în birou la photo manager: Ce dracu’ ai mai făcut de data asta? Ai un mail de la head-office. Era Miwako. Pentru că nu ştia adresa mea de e-mail, scrisese companiei de turism din Japonia de la care cumpărase biletul, ei trimiseseră la Celebrity (compania de cruising), Celebrity trimisese la Ocean Images (tipii pentru care lucram, care aveau concesiune foto la vremea aia pe vasele Celebrity) şi în final, mailul ajunsese de la head-office pe Infinity (vasul pe care mă aflam).

Am început să ne scriem. Mai aveam cinci luni din contract. În 15 martie 2007 eram într-un avion spre Tokyo. După două săptămâni împreună, revin în România cu un singur gând: vreau să mă întorc „acasă”, în Japonia. Timp de un an, încerc să găsesc tot felul de soluţii să ajung legal în Japonia. Nu intru în detalii legate de cât de greu era să obţii pe vremea aia o viză mai mare de 3 luni acolo. Ultima variantă, o şcoală de limba japoneză, care îmi putea obţine de la Biroul de Imigrări o viză de un an. Îmi trebuiau însă vreo 30000 de dolari, dacă nu mai bine, pe care nu-i aveam. Mă mai îmbarc pe un vas, de data asta de la Royal Carribbean, în speranţa că o să fac rost de bani. Mă întorc după aproape trei luni, falit şi cu nervii la pământ: nu fusese cea mai inspirată alegere. Vasul era prost, compania cu o politică total idioată şi în plus, eterna mea problemă cu imbecilitatea şefilor. Sunt pe cale să abandonez. În ultimul moment, maica-mea reuşeşte să vândă casa şi un teren de la ţară. Nesperat. Depun dosarul la şcoală în Yokohama, Biroul de Imigrări îmi eliberează certificatul de eligibilitate, iau viză pe un an. 1 aprilie 2008, sunt iarăşi, într-un avion către Tokyo.

Acest fragment face parte din volumul Iertaţi-mă că nu sunt japonez al lui George Moise, aflat în curs de apariţie la Editura Curtea Veche.


Iertaţi-mă că nu sunt japonez/ Nihon jin ja nakute, gomen nasai
nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care își găsește în cele din urmă țărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă”.

„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi va citi. Atâta tot. Nu e un erou.

 

Think Outside the Box vă prezintă în această săptămână o serie fragmente din aventura niponă a lui George Moise.

 


3 comentarii

  1. Pingback: Japonia, departe, aproape

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger