9 joburi ciudate pe care le-am putea avea până în 2030

0

Cu o piaţă a muncii în permanentă schimbare, în cadrul căreia automatizarea ar putea scoate din calcul oamenii în anumite domenii de activitate, dar care promite o dezvoltare a unor sectoare noi, predicţiile despre cum ar putea arăta joburile viitorului par uneori să fie desprinse din scenarii SF. Canadian Scholarship Trust Plan, alături de un grup de specialişti în previziuni legate de piaţa muncii, au gândit o serie de slujbe posibile, pe care, spun ei, le-am putea avea până în 2030.

 

openingremarks51__01__630x420

 

1. Nostalgist

Nostalgistul e un designer de interior, specializat în recreerea amintirilor pentru oamenii ieşiţi la pensie. Vârstnicii cu buzunare generoase vor putea, în 2030, să-şi permită luxul de a locui într-un mediu reconstruit după atmosfera deceniilor în care ar vrea să se reîntoarcă. Într-un asemenea scenariu, pensionarii îşi vor putea permite să decidă în ce perioadă au fost mai fericiţi şi să-i comande unui nostalgist decorarea casei în spiritul respectiv. Potrivit CST, nostalgistul ar trebui să joace mai multe roluri: terapeut, designer de interior şi cercetător în istorie.

 

2. Tele-chirurg

Tele-chirurgia sau chirurgia de la distanţă va permite operarea oamenilor care locuiesc în zone izolate, cu ajutorul unor instrumente robotice. Folosind o combinaţie de roboţi specializaţi, tehnologii de scanare şi reţele de foarte mare viteză, chirurgii vor putea realiza operaţii de la distanţă. Deşi, după scenariul specialiştilor, fiecare comunitate va avea echipa ei medicală regională, în cazuri de urgenţă, dronele vor putea duce tele-chirurgul în zonele unde este nevoie, această metodă putând fi mai rapidă şi mai eficientă decât transportarea pacientului cu elicopterul.

 

3. Rewilder (Personal de reconstituire a mediului natural)

Acest job ar fi corespondentul pentru 2030 al vechiului fermier, al cărui loc a fost luat de sistemele folosite în agricultura industrializată. Rolul aşa-zisului rewilder ar fi să atenueze impactul dăunător al activităţii umane asupra mediului natural rural, de la poluarea fabricilor, până la practica monoculturilor. Acest job va presupune replantarea de păduri, recrerea habitatelor pentru animale, reintroducerea speciilor zonei, scoase din calcul de activitatea intensă a oamenilor din regiune. Potrivit CST, rewilder-ul ar putea fi o slujbă guvernamentală, plătită din taxele colectate pentru emisiile de gaze. Printre cerinţele asociate acestui job se vor număra interesul pentru mediu, natură, grădinărit şi protecţia animalelor, precum şi abilităţile necesare întreţinerii unor ferme tradiţionale.

 

4. Designer de gunoaie

Cum, în 2030, se preconzizează că reciclarea deşeurilor va deveni o normă obligatoriu de urmat, date fiind cantităţile uriaşe de gunoaie, reciclarea va lua şi forme noi. Astfel, designerii de gunoaie vor folosi creativ materialele vechi, pentru a crea obiecte noi: decoraţiuni din ziare, obiecte de plastic în bijuterii, diverse obiecte aruncate, în mobilier. Cam ca în exemplele pe care vi le prezentam săptămâna trecută. Companiile producătoare de haine, jucării şi mobilier vor angaja astfel designeri de gunoaie, care să-i ajute la găsirea materialelor potrivite pentru reciclare, atâta vreme cât unul din obiectivele generale va fi reducerea pe cât posibil a deşeurilor. În ceea ce priveşte abilităţile necesare acestui job, ele presupun cunoştinţe despre ştiinţa materialelor şi despre inginerie, precum şi interes faţă de designul industrial.

 

5. Expert în simplitate

Misiunea acestor experţi va fi să simplifice lanţul de operaţii şi proceduri din cadrul anumitor tipuri de business. Combinând cunoştinţe de design, matematică şi sociologie, specialiştii în simplitate ai viitorului vor fi însărcinaţi cu găsirea unor moduri de lucru mai accesibile şi mai creative. Ei vor trebui să clarifice diversele proceduri administrative, de la reorganizarea resurselor umane, până la interviurile de angajare şi rutina de lucru.

 

6. Navigator în sistemul asigurărilor de sănătate

Dat fiind că sistemele de sănătate devin din ce în ce mai complexe, CST e de părere că în viitor va fi nevoie de oameni specializaţi, care să cunoască perfect procedurile diverselor sisteme şi să poată recomanda pacienţilor cele mai bune variante. Navigatorul îi învaţă pe pacienţi şi pe apropiaţii lor cum să se descurce în jungla birocratocă şi ce alegeri să facă, în funcţie de necesităţi, ce variante sunt disponibile în funcţie de alegerile făcute. Cei mai mulţi asemenea navigatori vor fi persoane provenite din sistemul medical clasic, cum ar fi asistentele, care să ştie la perfecţie cu ce medic, farmacist sau îngrijitor la domiciliu să facă legătura beneficiarilor.

 

7. Terapeut pentru sfârşitul vieţii

În 2030, vor trăi pe pâmânt mai multe persoane vârstnice ca niciodată, iar viaţa oamenilor va continua să evolueze în linia longevităţii. Astfel, specialiştii în predicţii susţin că vor apărea meserii menite să ajute la planificarea ultimilor ani din viaţă. Terapeutul pentru sfârşitul vieţii va sugera procedurile şi tehnologiile cele mai puţin violente, care să transforme moartea fizică într-o experienţă cât mai uşoară şi suportabilă. Ei vor avea grijă, de asemenea, de pregătirea psihologică a oamenilor care se confruntă cu sfârşitul, dar şi cu aspectele legate ale acestui moment crucial. O calitate de bază pentru acest job este diplomaţia, atâta vreme cât terapeuţii vor opera cu informaţii delicate şi situaţii dificile. Ar mai fi nevoie de empatie şi de abilităţi de comunicare foarte bune, precum şi de pregătire în domeniul asistenţei sociale.

 

8. Consilier pe probleme robotice

În 2030, roboţii vor fi mult mai prezenţi în vieţile cotidiene, astfel încât vom avea din ce în ce mai multă nevoie de specialişti care să ne ajute în găsirea roboţilor cu funcţii potrivite nevoilor, disponibili la preţuri adaptate buzunarelor. Consilierul va putea contribui la alegerea robotului potrivit pentru curăţenie ori pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, observând totodată care e specificul fiecărui client în parte. Un astfel de job presupune aceleaşi abilităţi cu ale consilierilor din alte domenii, precum şi cunoştinţe legate de piaţa inteligenţei artificiale.

 

9. Agricultor urban

În viitor, cei de CST sunt de părere că vom asista la o evoluţie spectaculoasă a formelor de grădinărit urban, din moment ce tendinţa oamenilor de a fi cât mai aproape de sursa hranei se va amplifica. Fermele urbane, realizate de comunităţi în clădiri înalte, precum şi serele verticale, vor apărea cât de curând în mediile noastre, iar întreţinerea lor va crea noi joburi. Un fermier urban va trebui să cunoască bine aspectele legate de agricultură, dar şi de energii regenerabile, să îmbine botanica, horticultura, cu ingineria şi să fie pasionat de nutriţie.

 

Sursa: Mashable

Puteţi citi şi:

8 joburi pe care le vom avea până în 2025

FOTO Cele mai ciudate meserii


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger