Cu bicicleta în Indonezia: “86 de zile pentru un nou început”

0

UPDATE: Alina a ajuns la destinaţia dorită. “După aproximativ 5.000 de kilometri pe bicicletă, câteva mii cu avionul şi câteva sute cu vaporul, am ajuns în Jakarta. 86 de zile pentru un nou început. Urmează un an în care voi studia artizanatul indonezian şi, apoi, cine ştie?”, a spus ciclista pentru TOTB. Pe 4 iunie, Alina Ene a pornit din Focşani, pe bicicleta botezată Nelu, cu cort, bagaje şi aparatul foto poreclit Nicuşor la ea, cu destinaţia Indonezia – mai exact, Jakarta. Cu ciclista de profesie designer vestimentar v-am făcut cunoştinţă în luna februarie a acestui an, când am aflat despre intenţia ei de a călători pe două roţi din România în Indonezia.

 

Mihai-Culescu (1)

 

Atunci, zarurile încă nu erau aruncate – Alina aduna bani din donaţii, de la oameni care credeau în visul ei şi căuta sprijin din partea unor sponsori. Lucrurile s-au legat frumos, în cele din urmă, astfel că la începutul lunii iunie Alina a pornit într-o cicloexpediţie unică pentru lumea românească a călătoriilor pe două roţi. Este prima ciclistă din România care face acest traseu. Iar astăzi, 28 august, Alina a ajuns la destinaţie.

“Confirm că voi lua vaporul. Drumul va dura 26 de ore. Plec mâine dimineaţă şi ne auzim din Jakarta”, mi-a scris Alina marţi, într-o scurtă conversaţie pe Facebook. Marţi dimineaţa, încă aştepta viza de la ambasada Indoneziei, dar nu a avut probleme în a o primi, aşa că ieri dimineaţă s-a îmbarcat înspre punctul final al călătoriei sale.

Alina are 28 de ani, lucrează ca designer vestimentar şi a învăţat să se dea pe bicicletă acum doi ani. De atunci, face trasee încolo şi încoace, bucurându-se de fiecare clipă petrecută pe două roţi. Când s-a ivit ocazia de a primi o bursă de studiu în Indonezia, s-a gândit că i-ar plăcea foarte mult experienţa. Problema era că bursa nu acoperea şi costul drumului până acolo. Aşa că, s-a gândit Alina, de ce să nu îl facă cu bicicleta? Proiectul a prins viaţă: Alina a lansat o campanie de crowdfunding pentru visul ei, a realizat desene pentru cei care s-au implicat, a căutat sponsori, a primit sprijinul necesar de la ei, precum şi pe cel al familiei şi prietenilor şi, în ciuda celor care au avertizat-o că este periculos, pentru o femeie singură, să traverseze Turcia sau Iranul, şi-a asumat riscul şi a pornit la drum. A avut parte de aventuri şi experienţe interesante, inedite, de ajutor din partea unor necunoscuţi în momente în care a avut nevoie de aşa ceva, dar şi de detalii mai degrabă neplăcute (care s-au întâmplat chiar spre finalul călătoriei) – din toate, însă, susţine ea, a avut ceva de învăţat.

A documentat drumul făcut prin fotografii multe, prin desene şi scriind pe blog sau pe contul său de Facebook. Toate însemnările şi imaginile ar putea constitui o carte de călătorie. În cele aproape 100 de zile de ciclo-aventură, Alina a pedalat mii de kilometri, a făcut faţă ploilor, dar şi vremii încinse, a dormit în natură, în cort, singură sau la gazde pe care le-a găsit cu ajutorul internetului sau, uneori, pe loc, cu mult noroc. A cunoscut oameni care au ajutat-o fără nicio obligaţie, doar pentru că este frumos şi bine să ajuţi un călător să-şi ducă drumul la capăt cu bine. A văzut locuri în care poate nu s-ar fi gândit să ajungă, dacă nu ar fi fost această călătorie. Şi-a testat limitele, în mai multe sensuri şi a descoperit lucruri noi despre ea însăşi. S-a bucurat, pentru o parte a drumului, de companie, dar a parcurs distanţe imense singură, cu curaj şi încredere că drumul are grijă de ea. Iar drumul a dus-o, la timp, către destinaţia propusă. A marcat, astfel, o premieră pentru ciclismul românesc, iar exemplul ei nu a trecut neobservat: o altă ciclistă, Ina Dumitriu, a pornit la drum din România până în Istanbul şi înapoi, tot singură.

V-am ţinut la curent cu drumul şi peripeţiile Alinei pe durata călătoriei sale – ultima oară, o lăsasem, pe 13 august, în Malaezia – mai exact, în Kuala Lumpur. Mai avea 500 de kilometri până în Singapore – ultima “sută de metri”, venită, din păcate, şi cu o experienţă mai puţin plăcută, despre care Alina a reuşit să scrie mai multe detalii pe blogul ei. Iată ce s-a întâmplat:

 

“Sunt în Malaka (Malaysia) acum (16 august – n.r.). Am 82 de zile de când m-am pornit de acasă. Mai am puţin până la destinaţie. Cu cât te apropii de final, cu atât capeţi încredere în oameni, în locuri. Dar am învăţat că ce e prea frumos ca să fie adevărat, de obicei chiar este… Gazda Warmshowers.org din Kuala Lumpur m-a acuzat că i-aş fi furat două ceasuri. Mi-a lăsat feedback negativ pe site. Vorba a zburat, bineînţeles, şi, trecând din gură în gură, s-a adăugat şi că aş fi furat haine şi ceva aur. Am furat cele două ceasuri? Nu. Are gazda vreun motiv să fie suspicioasă în privinţa mea? Da. Am făcut greşeala de a-i lua două pagini goale dintr-o agendă fără să o întreb şi fără să o anunţ ulterior.

Am ajuns târziu în Kuala Lumpur. Ea era încă la muncă şi mi-a înmânat cheile apartamentului. Odată ajunsă, mi-am dat seama că nu prea am activitate pentru că internet nu avea, iar duşul nu mi-am dat seama cum funcţionează. Aşa că m-am gândit să îmi pun gândurile pe hârtie şi să fac un pic de soul-searching. De aici şi nevoia de foi albe. Sunt perfect conştientă de greşeala mea. Sub nicio formă nu trebuia să iau acele două foi fără a cere permisiunea înainte. Sau, dacă tot le-am luat, măcar trebuia să îi spun, tocmai pentru a nu lăsa loc de suspiciuni. Nu am făcut-o şi îmi asum responsabilitatea pentru asta. Cum s-a ajuns de la două pagini goale la două ceasuri? Când a constatat că i-am luat paginile, gazda şi-a făcut inventarul la lucruri şi a realizat lipsa celor două ceasuri. M-am oferit să-mi caute în bagaje. A refuzat. A zis că n-o să scrie feedback negativ pentru că n-are dovezi. Însă a făcut-o, aşa cum e şi dreptul ei. Acuzele au luat cuvânt în timp ce eu eram pe drum, fără acces la internet, fără oportunitatea de a mă apăra înainte de a fi prea târziu.

Când am fost să-mi ridic bicicleta din zona cargo nu aveam niciun ban să plătesc taxele. Bancomatul nu-mi accepta cardurile. Doi nigerieni m-au împrumutat cu echivalentul a aproximativ 190 de lei. Nu aveau niciun număr de telefon al meu, doar al gazdei, al ei. Aş fi putut părăsi Kuala Lumpur fără să le înapoiez banii şi n-ar fi avut cum să dea de mine. Bineînţeles că le-am restituit suma. Şi ea ştia asta. Dar n-a ascultat argumentele logice, a acuzat fără nicio dovadă. Ar fi putut să se limiteze la a mă acuza că i-am umblat prin lucruri, însă nu.

Cea mai grea parte a acestei lecţii? Cel care ar fi trebuit să-mi fie gazdă în Singapore mi-a zis că nu mă mai poate ajuta. Nu mai are încredere în mine. Nu e vorba de a avea o gazdă în Singapore, căci asta se va rezolva într-un fel sau altul, ci de faptul că am pierdut încrederea unui om datorită căruia, în mare parte, mă aflu pe drum. A contribuit cu 500 de Euro la campania mea de crowdfunding. În acel moment, când am văzut că cineva crede atât de mult în visul meu, încât să contribuie cu asemenea sumă, m-am apucat să caut sponsori şi toate celelalte piese au început să se lege.

Cred că aici e o lecţie de învăţat. Trebuie să învăţ că oamenii nu te judecă mereu pentru ceea ce eşti, ci şi prin lentilele experienţelor anterioare şi ale propriilor concepţii. Trebuie să învăţ că e mai bine să previi, decât să tratezi. Însă sunt la fel de recunoscătoare pentru această experienţă ca şi pentru toate celelalte învăţate pe drum. Sunt sigură că acesta e doar un obstacol menit să-mi dea chiar şi mai multă putere şi ambiţie. Să sperăm, totuşi, că nu o să aud sirenele de poliţie în spatele meu, prea curând “.

 

Surprizele neplăcute nu s-au oprit aici, însă. Tot pe 16 august, scrie Alina, “îmi verific cardul de euro şi surpriză: No more money! Cam bănui cine a fost şi mi-a clonat cardul, dar experienţa recentă m-a învăţat că fără dovezi mai bine taci”. Însă, dincolo de aceste experienţe cu gust amar, au existat momente inedite şi care au făcut-o să zâmbească şi să se bucure, în continuare, de călătorie: “Acum două nopţi am dormit într-un golf de pescari. În drum spre acest golf s-a întâmplat ceva tare amuzant. Când să iau o curbă, hopa, familia de maimuţe. Ele gură-cască la mine, eu gură-cască la ele. Până să mă prind că e cazul de foto au zbughit-o, bodogănindu-mă. Dar cred că s-au vorbit. La 10 metri mai încolo, de pe partea cealaltă de drum iese maimuţa din pădure şi se apropie ameninţător până la jumătatea drumului. Instinctiv am ţipat. S-a uitat ca şi cum mi-ar fi zis: “Ho, că voiam doar să te sperii!”. A reuşit!”.

“Acum sunt în Melaka”, scria Alina pe contul ei de Facebook pe 16 august “şi, ca să vezi, totuşi, legea sincronicităţii funcţionează. Nu aveam gazdă asigurată, dar hostel-urile sunt foarte ieftine aici. Însă cum stăteam eu pe margine de drum şi verificam GPS în căutarea adresei unui hostel ieftin, mă abordează chiar proprietarul hostelului a cărui broşura o ţineam în mână. Broşura am primit-o de la o tipă pe care am oprit-o s-o întreb unde găsesc ceva ok ca preţ. Proprietarul e şi gazdă Warmshower, aşa că nu plătesc nimic pentru cazare. Mă gândesc, însă, după aceeaşi experienţă recentă, să-l pun să semneze hârtie cum că totul e în regulă când am plecat. Mâine mă îndrept înspre Mersing, de unde voi lua feribotul către insula Tioman. În curând voi afla ce înseamnă să nu mai ai bani”.

 

Însemnări de pe contul de Facebook al Alinei Ene:

 

17 august

Am părăsit Melaka cu gânduri paranoice. Stai să vezi, că gazda se trezeşte că i-a dispărut şi lui ceva şi îmi lasă şi el feedback negativ, deşi m-a asigurat că o să zică de bine. Azi m-am simţit ca un bolnav de BTS. Oricui mi-a arătat o dovadă de bunătate îmi venea să îi zic: “Ştiţi, cineva mă bănuie că i-am furat nişte ceasuri”. O femeie s-a oferit să-mi plătească cash ce voiam să cumpăr într-o benzinărie în care am intrat cu speranţa că pot plăti cu cardul. Am plecat cu ciocolată de 30 RM. Mai târziu, o maşină de poliţie mă întreabă încotro. Nu mi-au pus cătuşe, dar mi-au dat suc. În noaptea asta dorm în curte. Habar n-am în ce sat sunt. Am fost invitată în casă, dar afară e răcoare şi foişorul unde dorm arată tare bine. Mâine, însă, o să vizitez ferma gazdei. Abia aştept!

Şi gazda din Melaka s-a ţinut de cuvânt.

19 august

În curând, Tioman Island, unde voi lenevi vreo 3 zile. Nu ştiu cât voi avea acces la internet. Dar nu ştiu dacă o să-i duc dorul…

 

 

22 august

Evil monkey! L-a controlat pe Nelu de vreo 3 ori. Mi-a furat mâncarea! M-a alungat de pe propriul prosop! Am vrut să campez aici, dar maimuţa ştia să deschidă fermoare. Mai era un cuplu de italieni cu un rucsac şi, cât erau la înotat, le-a controlat rucsacul… Acum sunt înapoi în Mersing. Ieri am avut o zi interesantă, dar în rest m-am cam plictisit de atâta plajă… Cu cât se apropie finalul, cu atât devin mai nerăbdătoare.

 

 

Ieri a fost zi de pomină. Mă pornesc de dimineaţă cu gânduri măreţe să schimb plaja, dar pentru asta trebuia să iau iar feribot. Unul din membrii echipajului intră în vorbă şi mă invită să rămân la bord, fiindcă urmează să plece la pescuit (free of charge). Normal că am acceptat. Aşa că am avut ocazia să înot în larg. Şi am făcut şi snorkeling şi am văzut un rechin-tigru, de la distanţă! Am făcut şi pe căpitanul şi am şi ciocnit beri cu adevăratul conducător de navă, poreclit Captain Morgan :)). La întoarcere oprim în Salang, unde plănuiam să înnoptez, însă m-am răzgândit şi m-am întors în Mersing (dorul de internet, bată-l vina!), free of charge, of course . Mâine, iar pe cai, înspre Singapore. Două zile de pedalat, două zile de Singapore, o zi pe mare şi apoi Jakarta! Eu şi Nelu fi vom eroi! :)))

 

 

24 august

Intru de dimineaţă în Singapore. Ajung numai bine la ambasada Indoneziei. Problemă, însă: e duminică! Râdea paznicul de mine. Şi eu cu el. Ştiu, însă, că azi suntem în 24 august. Şi fix până în faţa ambasadei am făcut 5.000 de kilometri!

26 august

La 3 p.m. am barcă pentru Jakarta şi 26 de ore voi fi pe mare. Ne auzim din Indonezia!

 

 

Puteţi citi aventurile de călătorie ale Alinei Ene şi pe blogul său sau pe pagina ei de Facebook.

 

Foto: Alina Ene, Artsy Wheels

Foto main: Mihai Culescu

 

Din aceeaşi serie:

“Mergem pe contrasens. E minunat să simt vântul pe piele şi prin păr”

“Sper ca drumul să aibă în continuare grijă de mine – am ajuns în Iran” (II)

“Sper ca drumul să aibă în continuare grijă de mine” (I)

“Îmi aşteptam curcubeul, dar nici urmă de el” – Cu bicicleta din România în Indonezia

1, 2, 3, 4, 5… Gânduri de pe drum – jurnal al cicloexpediţiei din România în Indonezia

Start al expediţiei din România în Indonezia pe bicicletă

Cu bicicleta, din România în Indonezia. Călătoria artistică a Alinei

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger