8 motive pentru care WWF se opune exploatării gazelor de șist

WWF se opune exploatării gazelor de șist în Europa. Nu există dovezi științifice convingătoare că exploatarea gazelor de șist în UE ar conduce, pe termen scurt sau lung, la reducerea emisiilor de CO2 în sectorul energetic european sau că ar ajuta la menținerea încălzirii globale sub pragul de 20C. Beneficiile economice ale gazelor de șist au fost exagerate, ceea ce poate compromite avansul pe linia energiei durabile, arată un comunicat al organizației de mediu, care își manifestă totodată îngrijorarea față de diversele efecte negative ale gazelor de șist asupra comunității și mediu.

În documentul recent publicat, WWF consideră că UE poate parcurge tranziția către un sistem energetic 100% regenerabil până în anul 2050 fără exploatarea resurselor neconvenționale de gaze. Principalele concluzii prezentate de organizația de mediu referitoare la exploatarea gazelor de șist le puteți citi în continuare:

 

Gazul joacă un rol cu o utilitate din ce în ce mai mică în cursa pentru „decarbonificare”

În drumul către un sistem energetic din ce în ce mai puțin poluant, trebuie să ne reducem dependența de combustibilii fosili, nu să permitem introducerea unor noi surse de CO2 în piață. Parcurgem o tranziție în care gazul joacă un rol important, însă limitat.

Procesul de tranziție conturat de Comisia Europeană până în anul 2050 (scenariu în care s-ar atinge ținte mai modeste în domeniul energiilor regenerabile decât în scenariul propus de WWF) arată că cererea de gaze s-ar diminua pe parcursul următorilor 40 de ani. De aceea, suntem foarte îngrijorați că deschizând Cutia Pandorei pentru noi tipuri de gaze vom crea condițiile pentru un blocaj de lungă durată, când noi ar trebui de fapt să ne concentrăm pe crearea unei strategii de
renunțare la combustibilii fosili.

 

Combustibilii fosili trebuie să rămână în subsol dacă vrem să evităm schimbări climatice periculoase

Rezervele globale de gaz convențional, actualmente evaluate ca viabile din punct de vedere economic și exploatabile din punct de vedere al tehnologiei, sunt acum la un nivel de 210 trilioane metri cubi (tcm); cu alte cuvinte volumul lor depășește de 64 de ori actuala producție la nivel global. Această rezervă a crescut enorm, de la 130 tcm în 1991 , datorită inovațiilor tehnologice recente și împinsă de creșterile prețurilor la gaze pe piața internațională.

Se estimează că rezervele actuale de gaz fosil viabile ajung pentru 250 de ani de consum, la nivelul actual. Dacă sunt arse, aceste rezerve echivalează cu un volum de 2750 Gt de CO2, adică de trei ori mai mult decât volumul de emisii de CO2 pemis la nivel mondial; și asta într-un cadru bugetar pentru 2010-2050 care ne-ar permite să avem șanse de doar 50/50 de a nu depăși limita de 2 grade Celsius.

Recent, Agenția Internațională pentru Energie a emis un avertisment sever comunității mondiale, afirmând că în loc să epuizăm rezervele de combustibili fosili trebuie să păstrăm aproximativ două treimi din rezervele actuale exploatabile comercial în subsol, pentru ca încălzirea globală să rămână sub limita de 2 grade Celsius. Aceste rezerve exclud, în mare parte, gazele de șist „neconvenționale” și „resursele” de petrol de șist care încep să intre din ce în ce mai mult în rezervele exploatate datorită progresului tehnologic. Nu există nicio dovadă sau proces legal care să garanteze că extragerea gazului de șist va rezulta în renunțarea la exploatarea altor combustibili fosili, precum cărbunii.

 

Asumarea utilizării tehnologiei CCS (captarea și stocarea carbonului) este o strategie riscantă care va duce la depășirea limitei de 2°C

Utilizarea combustibililor fosili este numai la nivel teoretic compatibilă cu un parcurs cu mai puține emisii de CO2, și numai dacă emisiile sunt capturate și stocate.

Scenariile din foaia de parcurs a Comisiei Europeane pentru 2050, preconizează între 800 miliarde și 1.5 trilioane Euro pentru generarea de energie din combustibilii fosili noi sau de substituție până în 2050; dacă CCS nu obține rezultatele scontate, s-ar forța o decizie pentru poluarea peste limitele acceptabile sau pentru dezafectarea acestor instalații.

 

Scurgerile de metan înrăutățesc balanța GES (gaze cu efect de seră) a gazelor de șist

Există o îngrijorare puternică și în legătură cu posibilele emisii de metan asociate cu gazele de șist. Studii recente arată emisii chiar și de 9%. Dovezile sunt încă în curs de colectare, iar rata scurgerilor s-ar putea situa, în medie, mai jos. Chiar și așa, se estimează că un nivel al scurgerilor de peste 3.2% ar anula orice avantaj din punct de vedere al emisiilor față de cărbune.

A fost adusă în discuție și nevoia de a lua în considerare impactul pe termen scurt a emisiilor de metan, care are un potențial de încălzire a temperaturii, la nivel mondial, de 72 de ori peste cel al emisiilor de CO2, pe o perioadă de 20 de ani – triplul mediei pe 100 de ani.

Chiar dacă scurgerile ar fi zero, combustia gazelor naturale produce mai mult carbon în comparație cu energia regenerabilă. Această nouă idee legată de scurgeri nu face decât ca rolul gazelor să fie și mai problematic.

 

Beneficiile economice și posibilitatea unui preț redus al gazelor de șist au fost supraestimate

Este puțin probabil ca prețurile scăzute din Statele Unite să dureze (din contră, prețurile aproape s-au dublat față de minimul atins în 2012) sau că situația se va repeta și în Europa. Un studiu realizat de Deutsche Bank sugerează că <<cei care așteaptă o „revoluție” a gazelor de șist în afara Statelor Unite vor fi probabil dezamăgiți, atât în ceea ce priveste prețul, cât și viteza cu care se poate atinge un volum mare de producție>>. AIE a publicat costurile orientative ale evoluției gazelor de șist în Europa și a sugerat că aceste costuri vor fi de până la trei ori mai mari per unitate de gaz decât în SUA și similare cu prețurile pentru gazul convențional.

La nivel european, AIE a indicat că și în scenariul cu exploatare maximă de gaze de șist în UE (și în care emisiile sunt în concordanță cu creșterea temperaturii globale de 3.50C), “trendul ascendent al importurilor nete de gaze în UE va continua pe tot parcursul perioadei de proiecție (până în 2035)”. Implicațiile sunt clare – chiar și în cel mai “optimist” scenariu privind gazele de șist, dependenţa UE de importul de gaze va continua să crească. Acesta reprezintă un argument în plus pentru o dezvoltare mai puternică, pe plan intern, a alternativelor la combustibilii fosili – adică forme durabile de energie din surse regenerabile, folosite eficient.

 

Investițiile în gazele de șist ar putea să blocheze UE în infrastructura de gaze naturale și să înghețe energiile regenerabile

Odată ce miliarde de Euro au fost investite în noi infrastructuri pentru gaz, ar fi naiv să presupunem – în special în absenţa unei legislaţii puternice şi obligatorii în materie de climă la nivel UE şi naţional, pentru perioada de după 2020 – că e simplu să se renunțe la aceste active suficient de devreme pentru ca UE să continue procesul unei „decarbonizări” graduale şi viabile din punct de vedere economic. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât durata de viaţă operaţională prevăzută pentru noile uzine de gaz este de 25 până la 35 de ani.

Infrastructura Europei pentru gaz convențional este de asemenea în creștere, inclusiv luând în calcul îmbunătățirile în ceea ce privește conexiunile existente cu Rusia, noile conducte (South Stream, North Stream), conexiunile intra-UE și platformele naționale pentru GNL. Dacă la această supra-abundenţă de infrastructuri europene se adaugă noile resurse interne de gaze de şist, UE va rămâne captivă pe termen lung în noi infrastructuri cu emanaţii de carbon crescute.

 

S-a demonstrat existenţa unui grav impact asupra mediului la nivel local

Acolo unde gazele de șist sunt deja exploatate la scară comercială, a apărut o serioasă îngrijorare privind impactul asupra mediului. În timp ce unele riscuri de mediu, deși nu toate, vor fi probabil reduse prin adoptarea unei reglementări stricte, acolo unde se utilizează fracturarea pe scară largă probabilitatea unor accidente sau neglijenţa vor creşte inevitabil. S-a estimat că satisfacerea a 2-3% din cererea europeană de gaz în 2030 prin utilizarea de gaze de şist europene ar necesita forarea a 500-800 puţuri pe an pentru a menţine nivelurile de producţie – o scară fără precedent în Europa.

Cele mai semnificative riscuri de mediu sunt următoarele:

Disponibilitatea apei dulci: metoda actuală de explorare a gazelor de șist necesită până la 100 m3 de apă (folosită în amestecul pompat în puțuri pentru fracturarea hidraulică), per puț, per Terajoule (TJ) produs. Aceasta înseamnă până la 100.000 de ori mai multă apă dulce decât este necesară pentru gazul convenționalxviii. Potrivit unui raport al AIE, “în zonele cu deficit de apă, extragerea apei pentru foraj și fracturare hidraulică poate avea efecte ample și grave de mediu”. Acest lucru poate să scadă nivelul pânzei freatice, să afecteze biodiversitatea şi să dăuneze ecosistemelor locale. Poate de asemenea să scadă cantitatea de apă disponibilă pentru uzul comunităţilor locale şi agricuturăxix. Trebuie notat faptul că, în raportul „Perspectivă asupra energiei mondiale, 2012”, AIE prognozează că nevoia de apă pentru producția de energie va crește de două ori față de
cererea de energie până în 2035.

Integritatea puțurilor: unele studii academice au sugerat că problema integrității puțurilor, adică etanșarea efectivă a puțului față de mediul înconjurător, care poate să includă zone cu ape subterane, reprezintă o problemă importantă. Studiile au arătat că problemele de integritate pot afecta în jur de 5% sau mai mult dintre puțurile forate. Proiectarea sau construcția necorespunzătoare a unui puț poate duce la contaminarea apelor subterane prin penetrarea de către acesta a straturilor acvifere, scurgerea de lichid în sau din formaţiunile stâncoase ori migraţia gazului natural combustibil în rezervele de apă. În timpul etapei de forare, contaminarea poate apărea ca urmare a managementului defectuos al șantierului, a exploziei unui puț sau defectării unei componente.

Contaminarea apelor subterane și de suprafață: conform studiului CE, există un risc ridicat de contaminare a apelor de suprafață și a apelor subterane în diferitele stadii de construcție a puțurilor, a fracturării hidraulice și a proceselor de producție a gazului, dar și după dezafectarea puțurilor. Scurgerile şi eroziunea ce apar în timpul primelor etape de construcţie a şantierului, provenind în special de la apa pluvială, pot duce la acumularea de aluviuni în apele de suprafaţă şi la pătrunderea de elemente contaminante în corpurile de apă, în apele curgătoare şi apele subterane. Aceasta este o problemă comună tuturor activităților miniere și extractive desfăşurate pe scară largă. Cu toate acestea, extracția gazelor neconvenționale implică un risc mai mare, deoarece necesită procese de mare volum per instalație, riscurile crescând în cazul instalaţiilor multiple.

Eliminarea lichidului de retur: volume mari de lichid de fracturare pompate iniţial în puţuri reapar la suprafaţă după fracturarea acestora. Aceste lichide vor conține produsele chimice originale adăugate la lichidul de fracturare, plus substanțe prezente în formațiunea de rocă de șist în sine. Acestea pot include materiale naturale radioactive, săruri și oligoelemente. Există un potențial semnificativ de contaminare a mediului la nivel de suprafață, dacă aceste substanțe nu sunt controlate în mod corespunzător sau instalațiile de tratare sunt inadecvate.

Poluarea atmosferică: există de asemenea probabilitatea apariţiei poluării atmosferice ca rezultat al extracţiei gazelor de şist. Conform unui studiu al UE, surse de poluare potențiale includ „gazele de eşapament emanate de pompele hidraulice utilizate la fracturare şi emisii de gaze poluante periculoase, precursori ai ozonului şi diferite mirosuri de la scurgerile de gaze în timpul deschiderii orizontului de exploatare” și “emisii de poluanți periculoși provenind de la gaze și lichide de fracturare hidraulică dizolvați în apele reziduale în timpul deschiderii sau redeschiderii orizonturilor de exploatare”.

 

Legislația europeană de mediu nu este adecvată pentru reglementarea gazelor de şist

WWF îndeamnă factorii de decizie să ia în considerare lacunele din actualele politici, care au fost formulate înainte de introducerea tehnologiilor de extracție a combustibililor fosili neconvenționali. Legislația UE privind apa (în special Directiva-Cadru privind Apa și Directiva privind Apele Subterane) și Directiva privind Deșeurile Miniere (care prevede tratarea apei de retur) oferă un cadru de reglementare pentru protecția apei și trebuie să fie implementate în mod adecvat de către statele membre UE.