Iulian Angheluță a dus lumina la Ursici și Ineleț, a pedalat 8.205 kilometri, iar acum vrea să scoată România din beznă cu ajutorul luminapentruromania.ro. Are 39 de ani și se consideră “un cetățean care încearcă să facă niște lucruri prin spațiul carpato-danubiano-pontic”. A fost preocupat mereu să se implice în societate. În adolescență, curăța spațiile verzi, ieșea la deszăpezit sau îl ajuta pe administrator să schimbe becurile arse de pe scara blocului în care locuia. Chiar dacă la Revoluția din 1989 avea doar 15 ani, Iulian Angheluță a ieșit în stradă. A participat și la “protestele moderne” împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Foto: Cristian Tamaș
de Liviu Florea (Al Treilea Sector)
“Mi se pare o datorie să-ți exprimi punctul de vedere în mod pașnic”, crede Iulian Angheluță. De șapte-opt ani le duce mâncare și haine românilor mai puțin norocoși. În 2012 a înființat organizația neguvernamentală Free Miorița și a plecat într-un traseu umanitar până în Mongolia, la bordul unei mașini Dacia 1310. Tot în 2012 s-a gândit că trebuie să se apuce de treabă pentru ca oamenii care trăiesc în Ursici (un sat de munte din comuna Boșorod, județul Hunedoara) să aibă lumină în casele lor. Un an mai târziu reușea să obțină o sponsorizare de 7.500 de euro și să ducă lumina la Ursici, cu ajutorul a 14 panouri fotovoltaice. Povestea a continuat și în 2014, când lumina lui Iulian a ajuns și în școala din Ineleț, județul Caraș-Severin.
În primăvară, Iulian și-a dat demisia de la jobul din publicate și a plecat cu bicicleta într-o expediție de cinci luni și jumătate prin țară, pentru a descoperi și alte locuri „întunecate”. Visul lui cel mai mare este ca lumina să ajungă în toate casele și școlile din România în care nu există curent electric.
AlTreileaSector.ro a stat de vorbă cu Iulian atât despre călătoria lui recentă prin țară, cât și despre planurile pe care le are.
Ai plecat prin ţară pe 27 aprilie. Când te-ai întors?
I.A.: Pe 12 octombrie am revenit în Bucureşti. Am pedalat 8.205 kilometri. Cred că au fost 1.047 de localităţi prin care am trecut şi undeva spre 30 de judeţe. Am evitat să merg prin anumite judeţe pentru că, oricât ai pedala, nu poţi să acoperi, de unul singur, toată ţara. În plus, sunt unele judeţe, cum ar fi cele din zona de sud a ţării, unde electrificarea ar trebui să fie realizată sau, dacă nu există, este oricum mai uşor de făcut decât în alte părţi.
Ce ţi-ai propus înainte de călătorie?
Planul era să merg prin ţară undeva până în septembrie. În prealabil, mi-am făcut o cercetare, pe Internet, cu anumite zone în care nu există curent electric. Am vorbit cu diverşi prieteni şi cunoscuţi şi, în paralel, am avut o corespondenţă asiduă cu autorităţile locale – consilii judeţene, primării şi inspectorate şcolare. Am găsit bunăvoinţă, mai puţin la ministerul Educaţiei şi la inspectoratele şcolare.
Cum s-au implicat primăriile?
În primul rând, mi-au dat o listă cu oamenii care nu au curent electric şi, astfel, pentru mine a fost mult mai simplu, pentru că am putut să validez informaţii de pe Internet sau din alte surse şi am putut să-mi remodelez traseul iniţial în funcţie de realitatea din teren. Apoi, cei de la primării mi-au făcut legătura cu oamenii din comunitate care m-au însoţit pe teren.
Cum reacţionau oamenii din comunităţi când le spuneai cine eşti şi ce vrei?
Când aveam o listă de la primărie sau de la vreo autoritate, cumva era mai simplu. În rest, oamenii erau destul de reticenţi. În Bistriţa Năsăud, am fost dat afară dintr-o comună, deşi vorbisem înainte cu cei de la primărie. Când am ajuns acolo, a venit primarul şi mi-a spus, în cuvinte scurte, că sunt nebun şi să-mi caut de drum.
Cum a fost să pedalezi atât de mulţi kilometri? Unde ai dormit? Ce ai mâncat?
A fost interesant, a fost greu şi a fost intens. Mare parte din nopţi am dormit la cort. Apoi, dacă am avut pe traseu oameni care s-au oferit să mă găzduiască, nu i-am refuzat, deşi îi cunoşteam doar de câteva minute. Mie îmi place să dorm în fân şi mulţi dintre cei care s-au oferit să mă găzduiască erau surprinşi când îi rugam să mă lase să dorm în fânar. În rest, am mai dormit în hamac sau sub cerul liber. Cu mâncarea mă descurcam la faţa locului. Fie cumpăram câte-o brânză de la localnici, fie cumpăram câte ceva de la vreun magazin. Au fost, de asemenea, şi oameni care m-au invitat la masă.
Cum arăta o zi obişnuită din excursia ta?
Mă trezeam dimineaţă, mâncam ceva, strângeam cortul, mai făceam mici reglaje la bicicletă şi apoi o luam din loc. Mergeam 10, 20 – 50 de kilometri, depinde de situaţie.
Ce impresie ţi-au lăsat românii pe care i-ai întâlnit? Ţi se pare că sunt buni, primitori?
Mi se pare că sunt buni.
Ce vei face după această călătorie prin ţară?
În următoarea etapă, voi digitaliza toate informaţiile pe care le am. Voi lansa un site – luminapentruromania.ro, care va include o hartă, cu toate casele care au nevoie de lumină. Aş vrea ca site-ul să ofere câteva informaţii şi poze despre fiecare familie la care am fost, astfel încât românii să conştientizeze că în ţara asta sunt mii sau zeci de mii de oameni care stau în întuneric. Mi-aş dori ca, până la sfârşitul anului sau, dacă nu, undeva în ianuarie, să dau drumul la site.
Dar înainte de a lansa noul site, prioritatea zero o reprezintă cele trei şcoli care nu au lumină, pe care le-am descoperit în călătoria mea. Şcolile sunt în Suceava, Maramureş şi Caraş-Severin. Vreau ca undeva de Crăciun să mergem acolo şi să ducem lumina în cele trei şcoli. Aceasta va fi practic următoarea acţiune a Free Mioriţa pe care o voi mediatiza în continuare şi pentru care sper să găsesc resursele financiare necesare. Aș avea nevoie de 10.000 – 12.000 de euro.
Ce urmează după ce lansezi site-ul?
I.A.: După, o să încep o campanie de strângere de fonduri, pe toate planurile disponibile. În paralel, vor continua vizitele pe teren, fie făcute de mine, fie de voluntari. De asemenea, îmi doresc să continue şi partea de implementare.
Campania de strângere de fonduri va fi continuă?
Va fi continuă, până când vom reuşi să facem lumină în toată ţara.
Pentru cei care nu știu, cum este să trăiești în întuneric?
Practic, sunt două lumi diferite. Oamenii care nu au lumină nu au acces la informație și nu pot vedea, de exemplu, starea vremii. Sunt mii de copii care-și fac temele la lumina lumânării sau a lămpii și care trebuie să respire un fum toxic. Din cauza luminii slabe, sunt mulți copii care au probleme de vedere. În general, lumea are o imagine idilică despre viața fără lumină. Mi-au spus mulți, fie pe Facebook, fie la diverse întâlniri, că tot ceea ce facem noi reprezintă o intervenție brutală în viața oamenilor și ar trebui să-i lăsăm așa cum sunt ei acum. Nu sunt de acord cu varianta asta, pentru că este o viață foarte grea. Pe de altă parte, oamenii ăștia, care trăiesc în întuneric, nu au avut posibilitatea să opteze. Nouă ne vine foarte ușor să vorbim din fața calculatorului. Avem câte un iPhone, mergem în cluburi, umblăm peste tot și avem posibilitatea de a comunica și de a opta, până la urmă. Interesant este că din toți oamenii care clamează o așa-zisă viață idilică, nu s-a dus niciunul, din câte știu eu, la acea viață. Stau în continuare pe Facebook, folosesc tehnologii moderne care se bazează pe curent, dar propovăduiesc o întoarcere spre ceea ce ei consideră o viață idilică.
Ce soluție ai vedea pentru ca toate casele din România să aibă lumină?
Aș merge foarte mult pe variante individuale, adică pe panouri fotovoltaice sau, în zona Deltei, pe energie eoliană. Cred că și statul ar putea să se implice.
Au fost ONG-uri care s-au alăturat cauzei tale de a duce lumină în toată România?
Nu. Pentru că fiecare ONG are deja feliuța lui de care se ocupă și resursele sunt limitate.
Nu îți este teamă că există riscul ca să nu se mai întâmple nimic cu proiectul „Lumină pentru România”?
Este posibil și asta. Dar nu știu dacă va fi un eșec pentru mine, că eu am făcut ceva.
Ce mesaj ai pentru viitorul președinte al României vizavi de oamenii care stau în beznă?
Să facem lumină! În primul rând, lumină în sensul propriu al cuvântului. În al doilea rând, să fie lumină și în celelalte sensuri. Să deschidem mințile și să deschidem sufletele.
Acest articol a fost preluat de pe Al Treila Sector.ro.