Trenul stepei: (auto)cunoaștere în Kazakhstan

1

Dacă te lași dus 1.000 km cu trenul și crezi că o să te plictisești sau o să obosești, greșești. Ai la dispoziție 20 de ore să înțelegi alte dimensiuni ale dormitului, ale mâncatului, ale mirosului, ale comerțului de pârjoale, țoale sau păpuși. Simțurile îți arată unde ți-e locul, cu mustrarea unui ”de ce ne-ai adus aici?”. Ești într-un tren sovietic care străbate de la nord la sud Kazahstanul, în cel mai ieftin vagon (Platscart-платскарт), unde un loc costă 2.000 de tenge (aproape 50 de lei).

 

7

de Andrada Lăutaru și Delia Marinescu

La schimb, primești o saltea la etaj, care îți dă ocazia de a avea 50 de colegi de cameră de vârste, naționalități și tabieturi diferite. Vă veți accepta mirosurile de picioare și de mâncare, veți face schimb de povești în limbi amestecate, veți asculta muzicile fiecăruia, plânsete și râsete, jocurile copiilor. Vă veți (auto)cunoaște.

În călătoria cu trenul „deportaților”, nu trece doar o zi, (te) trec frisoane la vederea stepei nesfârșite. Într-un singur vagon, se sforăie, se transpiră, se vaită, se vinde, se repară uși, nu se deschid geamuri. Stepa de afară se uită intrigată prin geamurile mici și aburite la înghesuiala din interior. Setează-ți corpul să reziste. Spune-i răbdării că o vei răsplăti cu somn. Spune-i somnului să doarmă și în miros de carne. De la salamul atârnat de geam, până la olița ce plimbă un pipi dintr-un capăt al vagonului spre baia din celălalt capăt, ochii se ridică spre frunte tot mai mici. Folosește prosopul pe care l-ai primit odată cu așternuturile, să-ți ștergi prejudecățile. Transformă-ți bluza în pernă. Dormi cu capul la geam, de dragul expoziției de picioare care încadrează coridorul lat de un metru. Așteaptă. După ce foamea lasă loc somnului, afli că numărul paturilor este mai mare, fiindcă masa se transformă în pat. Se doarme cu pătura pe cap, cu pielea la vedere, cu halatul (de)colorat, cu o șosetă lipsă, cu gura deschisă, cu mâncarea la nas, cu ușurință. Pudoarea a fost lăsat pe peron.

 

12   10

 

Se împărtășesc povești internaționale. Studentul kazah cu nume american, Jack, își exprimă, în engleză, o dorință șoptită print transpirație, ,,e atât de cald aici, încât ar trebui să fie legal ca oamenii să călătorească dezbrăcați.” Câteva grade mai târziu, s-a hotărât să fie pseudo-ilegal: doarme în chiloți în patul de la etajul din stânga. Profesoara Iulia știe că franceza seamănă cu româna, de aceea ne vorbește în această limbă, cu certitudinea că e înțeleasă. Are 40 de ani, e celibatară și îi place să călătorească. A luat trenul din capitala Astana, pentru a face comerț cu pantofi în sudul țării. Colegul lituanian își păstrează obiceiurile: citește presa economică, „actuală” de acum două săptămâni și bea lapte cumpărat de la dozator, într-o sticlă de doi litri.

 

1

3

2

 

Viața pe șine se trăiește cu un ritm diferit și timpul pare că se se comprimă cu viteza cu care acccepți noul fără a-ți mai explica de ce. Se dă trezirea. Nasul n-a dormit și așteaptă să-ți respire, conștient, mirosurile ce s-au schimbat de pijamale. Dimineața vine cu aroma puiului din care se ospătează cele două colocatare de la parter, cu mirosul șervețelelor umede ce șterg pielea cuplului din stânga și cu aburul deja familiar de ceai și plăcinte. În timp ce spui încet „bună-dimineață”, oasele strigă de durere din cauza neospitalității saltelei cu pene întărite de timp. Ajungi la destinație. Înțelegi că spațiul personal poate fi împărțit și la 50 și că nu există supradoză pentru simțuri.

 

4

5

6

15


Un comentariu

Leave A Reply