7 promisiuni de Anul Nou, pentru un cartier mai plăcut

1

E din ce în ce mai neplăcut să trăim în oraşe, iar noi facem din ce în ce mai puţin ca această situaţie să se îmbunătăţească. De Anul Nou facem promisiuni peste promisiuni şi de obicei nu ne ţinem de ele. Dar cum ar fi ca anul acesta, în loc să ne promitem că ne lăsăm de fumat sau că bem mai puţin, să începem să ne gândim la viaţa noastră per ansamblu şi să ne facem promisiuni care au şansa de a face anul mai bun?

de Magor Csibi

Vă invităm ca în anul care vine să facem nişte promisiuni de care să ne putem ţine, dar şi care ne motivează îndeajuns încât să nu uităm de ele. Şi ce loc mai bun să începem decât la noi acasă? Ştiu că pentru cei mai mulţi casa se încheie la uşa de la intrare, dar nu putem avea un mediu plăcut în care să ne întoarcem dacă nu considerăm că toată zona din jurul blocului nostru e casa noastră.

E de ajuns că sistemul vech şi cel nou ne forţează să trăim în cutii mici, urâte şi gri, nu trebuie să contribuim şi noi la asta prin nepăsare. Aşa că TOTB vine cu 7 sfaturi pentru Blocul Meu:

1. În anul nou o să plantez ceva

Nu trebuie să vă explic raţiunea acestei promisiuni. Avem primari care în fiecare zi mai vor să radă câte un parc, avem politicieni şi firme mari care ne taie pădurile în neştire, avem din ce în ce mai multe maşini, mai mulă poluare, mai mult gri. Plantând, învăţăm să ne pese de ceva, generăm verde, generăm oxigen. Şi aici nu mă refer la plantarea copacilor la care putem participa în campaniile de marketing ale „generoşilor” mari poluatori. Mă refer la flori, iarbă, chiar roşii sau legume. Depinde doar în ce fel de bloc trăim.

Acest mod de viaţă înbunătăţeşte drastic şi imediat calitatea vieţii, aşa cum arată multe studii. Putem să facem această activitate atât în faţa blocului, cât şi pe balcon sau pe acoperiş. Hai să ne batem în blocuri verzi anul viiotr.

2. Colectează gunoaiele aruncate

Nu, nu mă refer la acţiuni de PR – am văzut câteva numai anul trecut. Mă refer la activitatea şi viaţa noastră zilnică. Ştiu că nu e comod să te întinzi după o cutie de ţigări aruncată pe stradă, dar la sfârşitul zilei o să fii tu cel care are conştiinţa curată, blocul puţin mai curat şi am făcut şi o mişcare în plus, aşa că putem trece şi la sport. Totodată, nu trebuie să ne fie ruşine să ne certăm cu vecinii care aruncă deşeuri în faţa blocului sau nu curăţă după câinele lor. Până la urmă, nici noi nu mergem în livingul lor să ne facem treburile.

3. Fă cunoştiinţă cu vecinii

Cu toţi vecinii. Nu e deloc uşor, mai ales dacă am ratat clipa în mometul în care ne-am mutat. Nu vă daţi seama cu cât poate deveni viaţa mai uşoară dacă aveţi relaţii bune cu vecinii. Vecinii care se cunosc se pot ajuta la nevoie, pot face lucruri împreună, sunt mai prietenoşi şi mai atenţi. În cel mai rău caz, veţi da de nişte oameni primitivi, certăreţi sau complet antisociali. Însă dacă nu e aşa, aveţi la cine să vă lăsaţi cheile în situaţii de urgenţă, la cine să apelaţi dacă se întâmplă ceva sau la cine să vă lăsaţi bebeluşul sau câinele dacă plecaţi pentru câteva ore.

4. Află cine sunt aleşii care răspund de zona ta

Până acum nimeni nu-i deranja pe ei. Erau obişnuiţi să fie lăsaţi în pace într-o aură de semi-necunoscuţi, erau atenţi doar la licitaţiile lor, la firmele lor sau la alegătorii lor în preajma alegerilor. Dacă am învăţa cine sunt ei şi i-am hărţui într-un mod organizat, s-ar putea ca în loc de fântâni arteziene din China să primim drumuri sau grădiniţe. Ma mult pentru noi, mai puţin pentru ei.

5. Dacă vezi ceva, fă ceva

Avem zeci de lucruri care ne deranjează zilnic în oraş. Metroul merge prost, aşteptăm după autobuz, clădirile nu se repară, sunt posibile pericole de accidente şi lucrări neterminate peste tot. Dacă le-am raporta încontinuu, poate că autorităţile ar trebui să fie mai atente. Sesizările fac viaţa administraţiei mizerabilă. Şi dacă tot au joburi garantate, de ce să nu şi lucreze?

6. Cumpără produse locale

Da, ştim. N-avem timp, n-avem bani, n-avem chef. Dar dacă am sta un moment să ne gândim de ce cumpărăm produsele belgiene sau franceze atâta vreme cât producătorii noştri mor de foame, nu am găsi un răspuns logic. Pe termen scurt, e mai convenabil să cumpărăm din magazine mari, dar pe termen lung, preţurile lor se vor ridica în lipsă de concurentă. Şi de ce să nu păstrăm câteva locuri şi la noi în ţară, chiar dacă e o eră globală?

7. Fă o plimare zilnică

O să fii mai sănătos şi mai relaxat. Când întrerupi stresul zilnic cu o plimbare, ai şansa să te destresezi, să observi lumea din jurul tău şi să eviţi multe boli ale civilizaţiei moderne. Iar dacă la sfârşitul anului plimbarea va fi mai plăcută ca la început, o să ştii că am reuşit să încheiem un an bun.

Foto: Flickr – cod_gabriel

Sursă: Grist.org

Tags:



Un comentariu

Reply To dan patzelt Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger