60% din erbivore mari ale lumii, amenințate cu dispariția din cauza oamenilor

0

În mare parte din cauza braconajului și a distrugerii habitatelor, 60% din marile erbivore ale lumii riscă să dispară de pe fața Pământului, avertizează un nou studiu citat de Huffington Post. Cercetarea a analizat 74 dintre cele mai mari animale iubitoare de plante de pe planetă, uriași blânzi care au avut de suferit în ultima vreme. Aproape 100.00 de elefanți au căzut pradă braconajului în ultimii trei ani, peste 1.200 de rinoceri au fost omorâți pentru coarnele lor în 2014 (o cifră record), iar gorilele de munte sunt una dintre cele mai periclitate specii de pe Pământ.

 

 

“Am fost surprins de faptul că atât de multe asemenea animale mari sunt considerate ca fiind amenințate [cu dispariția]”, spune Bill Ripple, profesor la Colegiul de Silvicultură din Oregon, pentru publicația americană. “Mare parte din erbivorele foarte mari au dispărut deja din țările dezvoltate”. Ripple și colegii lui au analizat date în materie de populație de la Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și au observat că marea majoritate a animalelor erbivore de dimensiuni mari, care populează porțiuni ale Africii și Asiei de Sud-Est, se confruntă cu o amenințare dublă: vânătoarea/braconajul și pierderea habitatelor din cauza defrișărilor și a răspândirii turmelor de animale domestice. Cercetarea subliniază importanța acestor specii, care joacă un rol vital în lanțul trofic ce nu poate fi suplinit de animale mai mici.

Un studiu separat de săptămâna trecută a avertizat că una din șase specii de plante și animale riscă să dispară dacă schimbările climatice își urmează cursul actual. Iar o cercetare realizată de Ripple și de colegii lui anul trecut a descoperit că 60% din cele mai mari carnivore ale lumii – lei, leoparzi, vidre și lupi – prezintă risc de extincție. Cercetătorul se arată însă optimist în privința acțiunilor de conservare, grație progreselor făcute în ceea ce privește răspunsurile la catatastrofele în materie de biodiversitate. El oferă drept exemplu eforturile jucătorului profesionist de bachet Yao Ming de a combate supa din aripioare de rechin în țara sa natală, China, despre care unii experți spun că ar fi redus consumul acestui fel de mâncare cu 50-70%. Important e însă ca țările bogate să intervină financiar pentru stoparea fenomenului.

 

Puteți accesa și:

FOTO Ultimul mascul de rinocer alb din lume e apărat non-stop de paznici înarmați

Cel mai traficat animal din lume

O femeie, fost soldat în armata americană, vânează braconieri în Africa


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger