În 1954, homosexualii din SUA trăiau cu teama că ar putea fi oricînd dați afară de la job, că ar putea fi bătuți sau chiar omorîți. Nu doar practicarea dragostei homoerotice le putea crea probleme dar și vorbirea necritică despre homosexualitate era considerată pornografie.
Cu toate pericolele, în 1954 exista o publicație americană, ONE, în care apăreau articole pe subiecte precum căsătoria între homosexuali. Revista nu publica materiale cu conținut sexual explicit sau orice s-ar fi apropiat de ceea ce se numea pe atunci pornografie. Publicația avea deja un an, cînd Poșta a hotărît să-i interzică distribuția.
În acele timpuri, refuzul Poștei însemna întreruperea circulației unei publicații și determina practic închiderea ei. Motivul oficial al autorităților pentru interzicere era o povestire apărută în ultimul număr, motivul real era că tocmai acel număr era dedicat libertății de exprimare și pe copertă scria cu litere mari: INTERZIS PENTRU TIPAR!, titlul unui articol din interior care discuta cenzura într-o țară construită pe legi ce protejau discursul liber.
Ca răspuns la interdicția Poștei, revista a mers la tribunal. Tribunalul districtual a susținut decizia Poștei, motivînd că: Sugestia că homosexualii ar trebui recunoscuți ca un segment al populației e respinsă.
Și, mai departe, cu privire la povestirea incriminată, tribunalul a declarat: Povestea tinerei care renunță la șansa ei la o viață normală, de femeie măritată, pentru a trăi cu o lesbiană nu e nimic altceva decît pornografie ieftină și promovare a lesbianismului.
Revista ONE nu s-a lăsat și a mers la Curtea Supremă care, surprinzător, a acceptat cazul, primul din istoria Curții care avea de a face cu homosexualitatea. Și mai surprinzător e că în ianuarie 1958, după ce a sărit peste pledoariile verbale, Curtea a dat o decizie care anula deciziile tribunalelor inferioare.
În aceeași lună, un astronom al Armatei a fost dat afară pentru că era homosexual. Frank Kameny a contestat decizia și a început o luptă cu sistemul care avea să schimbe pentru totdeauna viața homosexualilor americani. Fără decizia Curții în procesul ONE, eforturile sale ar fi fost însă inutile.
Povestea are o morală evidentă dar care merită subliniată în vremurile noastre, cînd sînt discutate limitele libertății de exprimare – birocrația politică nu trebuie să aibă niciodată puterea de a decide ce trebuie spus/publicat.
Citiți și: