6 remedii puţin ştiute pentru afecţiuni comune

2

În urmă cu 80 de ani Johanna Brandt spunea că a găsit leacul pentru cancer în timp ce locuia în Africa de Sud – să mănânci doar struguri timp de 1-2 săptămâni. Ea susţine că, astfel, a vindecat cancerul de stomac. Şi în cazul altor afecţiuni mai puţin grave există soluţii simple, verificate în practică. Iată şase exemple, de la durerile de spate până la respiraţia urât mirositoare, care pot fi tratate cu muzică şi, respectiv, cu lumină albastră.

Didgeridoo pentru apneea în somn.
Didgeridoo, un instrument muzical din lemn folosit de populaţia aborigenă din Australia timp de secole, este, acum, un instrument medical al lumii moderne. Acesta poate fi folosit în tratarea apneei în somn, o tulburare a somnului care constă în întreruperea temporară a respiraţiei în somn. Cercetătorii britanici au evaluat 25 de persoane cu această afecţiune şi au descoperit că cei care s-au apucat de lecţii de suflat la didgeridoo şi s-au ţinut de ele timp de patru luni au raportat de 3,5 ori mai puţină somnolenţă în timpul zilei decât cei care nu au luat aceste lecţii. “Muzicienii” au sforăit, de asemenea, mai puţin.

Alternativele convenţionale sunt conectarea în fiecare noapte la un aparat care pompează aer în gâtul pacientului, iar o altă abordare ar fi operaţia, care este eficientă cu o proporţie de 30-60%.

SMS-uri pentru a te lăsa de fumat
De câte ori ai chef de o ţigară pune mâna pe telefon şi scrie un mesaj. Cercetătorii de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, au comparat două grupuri de fumători care încercau să renunţe. Ei au descoperit că cei care primeau mesaje zilnice cu sfaturi, ponturi şi încurajări de la alţi fumători care încercau să se lase au avut avut de două ori mai multe şanse să renunţe la acest obicei. Rata de renunţare la fumat a rămas mare în rândul celor care se sprijină prin interemdiul sms-urilor chiar şi după şase luni.

Dacă te hotărăşti să renunţi la ţigări, anunţă-i pe cei apropiaţi şi cere-le să-şi exprime sprijinul prin sms-uri încurajatoare. Păstrează-le pe cele mai bune şi citeşte-le din când în când. De asemenea, poţi merge pe backpackit.com unde îţi poţi scrie singur mesaje şi poti seta când să fie trimise, sau poţi opta pentru o dată aleatorie pentru a fi cât de cât surprins când le vei primi.

Muzică pentru durerile de spate
Cercetătorii de la Clinica Cleveland au descoperit, recent, că pacienţii cu dureri în regiunea lombară care ascultau muzică o oră pe zi au raportat o reducere de 20% a durerii după doar o săptămână. “Efectul poate fi determinat pur şi simplu de faptul că muzica distrage mintea sau poate induce o relaxare a muşchilor”, spune Sandra Siedlecki, autor al studiului.

Este recomandabil să-ţi alegi propriile melodii preferate şi nu doar să dai drumul la radio. În cadrul studiului, cei care au ascultat muzica preferată şi-au ameliorat durerea într-o măsură mai mare decât cei care au ascultat melodii alese de cercetători. Important: lasă volumul mai încet, sunetele puternice anulează efectele benefice.

Lumină albastră pentru respiraţia urât mirositoare
Cercetătorii de la Hebrew University Hadassah School of Dental Medicine au experimentat expunerea salivei la mai multe tipuri de lumini şi au descoperit că lumina albastră este un remediu pentru respiraţia urât mirositoare. “Lumina albastră induce producerea de radicali de oxigen care dăunează bacteriilor anaerobe, care sunt responsabile pentru respiraţia urât mirositoare”, spune autorul studiului.

Pentru a încerca beneficiile luminii albastre poţi înlocui becul din baie de deasupra chiuvetei cu o sursă de lumină albastră.

Cireşe pentru relaxarea musculară
Cercetătorii de la Universitatea din Vermont au descoperit, în urma unui studiu de opt zile pe bărbaţi care se antrenau cu greutăţi, că un pahar mare de suc de cireşe pe zi contribuie la o forţă mai mare (cu 18% mai mare faţă de cei care nu urmau “cura” cu cireşe) şi o ameliorare a durerilor musculare mai mare (cu o zi mai devreme decât ceilalţi). Efectul se datorează, se pare, acţiunii antiinflamatoare a antioxidanţilor din cireşe.

Recomandarea este să bei un pahar de suc de cireşe după o activitate intensivă din punct de vedere fizic.

Botox pentru prostată
Cercetătorii au descoperit că bărbaţii care făceau injecţii cu botox în prostată au raportat o ameliorare cu 30% a simptomelor, inclusiv nevoia de a urina. Efectele unei singure injecţii durează un an. “Botox este soluţia pentru bărbaţii mai tineri care nu vor să ia pastile sau să facă operaţia”, spune autorul studiului, dr. Michael Chancellor.

Consultă medicul urolog şi informează-te asupra opţiunii de injectare a Botoxului.

Foto: Flickr / CarbonNYC

Citiţi şi:

Apă de gură pentru picioare care miros urât? 5 leacuri domestice cu efecte surprinzătoare

Singurele remedii pentru mahmureală: cafeaua şi aspirina

8 aplicaţii surprinzătoare pentru uleiul de măsline

Tags:



2 comentarii

  1. Stie cineva sa cante la didgeridoo sa ne jucam impreuna? Eu am incercat un pic, dar prin alte parti ale lumii si e unul din instrumentele mele preferate… dar acum nu mai am pe ce sa exersez…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger