550 de voluntari pentru o nouă pădure în județul Prahova

0

Sâmbătă, 31 martie 2018, 10.350 de puieți au prins rădăcini la Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Într-o zi scăldată de razele soarelui, 550 de voluntari individuali și corporate și-au dedicat timpul plantării de vlăstari de foioase, au socializat și au petrecut o zi în aer liber în cadrul evenimentului Marea Plantare, alături de echipa Asociației Pădurea Copiilor, organizatorul acțiunii.

Pădurea de foioase de 6 ha pentru care s-au sădit primii puieți anul trecut avea nevoie de încă câteva mii de copaci pentru a prinde puteri. Anul acesta s-au făcut completări necesare anului 2 de creștere, un episod din povestea pădurii de la Aricești. Urmează 7 ani de îngrijiri și completări până când aceasta ajunge la stadiul de masiv.  Comuna Ariceștii Rahtivani se află în județul Prahova, fiind aproape de Ploiești, dar și de capitală.

”Pădurea Copiilor începe cu cei 7 ani de-acasă ai oricărei păduri, adică cu plantări și îngrijiri până se atinge stadiul de masiv, faza ce marchează apariția unei păduri. Urmează alți 7 ani de monitorizări până când parcela, odinioară teren viran, să devină un plămân verde pentru întreaga comunitate, atât pentru Aricești cât și pentru Ploieștiul aflat la doar câțiva kilometri distantanță”, declară dr. Teodora Pălărie, președintele Asociației.

Însă actorii principali au fost voluntarii corporate, din companiile responsabile: Accenture Romania, Adobe Systems Romania, Automatic Data Processing (ADP) Romania, CENTRUL MEDICAL NEOLIFE, Federal-Mogul Friction Products Ploiesti, Klingspor România SRL, Michelin Romania, PwC Romania, ROCKWOOL, Rompharm Company, Societe Generale European Business Services.

Ei au alungat astenia cu un teambuilding  de primăvară în aer liber, printre tineri puieti și au avut  ocazia de a se împrieteni și de a colabora, de a face mișcare împreună și de a petrece timp departe de ecranele laptopurilor și televizoarelor.

Până în prezent Pădurea Copiilor a adus la viață  62,2 hectare de pădure, în beneficiul a 8 comunități formate din nu mai puțin de 30.000 de persoane. Obiectivul asociației pe termen lung este de ajunge la peste 100 de comunități din Regiunea Sud-Muntenia până în anul 2030, adică 18% din totalul Regiunii.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger