Statisticile arată că 1% din populaţia globului nu simte dorinţa sexuală. 70 de milioane de oameni sunt parte a unui fenomen care, în ultimii zece ani, a născut o nouă minoritate şi a devenit subiect de studiu sociologic. Asexualii, o categorie din ce în ce mai vizibilă în lumea occidentală, există şi în România.
de Oana Dan (Delazer0.ro)
Dorinţa este unul dintre cele mai comune lucruri cu care se confruntă omul. Se naşte uneori din te miri ce şi e atât de puternică încât te poate face neom. Uiţi adesea de tine în încrâncenarea de a o converti în real. Dorinţa sexuală nu e deloc diferită.
Deşi societatea ne împinge la consum sexual de toate tipurile, există o comunitate –din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani – care îşi afirmă lipsa dorinţei erotice. Nu vrea să se lupte cu cultura de consum construită pe feromoni de tip marketing şi libido. Nici nu vrea ca restul lumii să nu mai facă sex. Cere doar să fie lăsată în pace şi acceptată.
Antropologul Vintila Mihăilescu face, însă, o distincţie, subliniind că lipsa apetitului sexual tine de psihologia individuală, pe când anularea sau reprimarea apetitului sexual poate ţine de morală, religie sau de grupuri sociale aparte cum sunt eunucii.
Asexualitatea se referă la primul caz, potrivit studiilor recente de specialitate, care plasează această categorie în paradigmă unei noi minorităţi sexuale.
Practic, asexualii nu sunt nici gay, nici heterosexuali. Sunt oameni neinteresaţi de sex. Persoane care nu sunt pătrunse de fiorul dorinţei de a atinge şi nici conduse de impulsul de a copula. Statistic, 1% din populaţia globului se încadrează în această definiţie flexibilă. Îşi zic asexuali, iar de câţiva ani sunt vizibili şi în România.
Primele semne, în adolescenţă
Michael J. Doré are 29 de ani şi este un matematician britanic „asexual şi aromantic”, după cum se descrie. Acum, Michael se declară „fericit şi singur” şi spune că priveşte către viitor. Însă, vă puteţi da seama uşor, lucrurile n-au stat dintotdeauna aşa.
A simţit încă din adolescenţa ca ceva se petrece cu el. Pur şi simplu nu-l atrăgeau fetele. Şi-a pus întrebarea dacă e gay. Răspunsul a fost nu. Nu îl atrăgeau nici băieţii.
„Mi-am dat seama că ceva este diferit la mine de la 13 ani când toţi băieţii din clasa mea erau pasionaţi de fete. Pe mine nu mă interesa deloc asta. Era ca şi cum vorbeam limbi diferite sau ca şi cum mie îmi lipsea un al şaselea simţ”, relatează Michael.
Tot în adolescenţă a resimţit pentru prima dată şi gradul ridicat de intoleranţă al celor din jur. Lumea a presupus imediat că dacă nu îl interesează fetele e gay, iar asta l-a determinat să fie foarte discret cu (a)sexualitatea să.
„Mi-am dat seama de fapt că sexualitatea mea nu este ceea ce mă defineşte”, explică el.
De la mijlocul anilor ’90 au trecut însă două decenii, iar percepţia asupra diferitelor tipuri de sexualitate s-a schimbat.
O reţea globală
Între timp, a apărut şi o reţea globală care promovează acceptarea asexualităţii şi împinge această categorie în limitele tolerate ale vieţii comune: AVEN, adică Asexual Visibility and Education Network.
Are peste 50.000 de membri, 36.000 numai din ţările vorbitoare de limba engleză, reţeaua fiind cel mai bine reprezentată în America de Nord, Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie. În Europa de Est de-abia a prins rădăcini conceptul, explică Michael, care este şi unul dintre membrii foarte activi în Marea Britanie.
„Spre deosebire de celibat, care este o alegere, asexualitatea este o parte intrinsecă din noi”, crede britanicul. Acesta este şi motivul pentru care, continuă el, trebuie înţelese foarte bine circumstanţele sexuale din viaţa cuiva, înainte de a le judeca.
Asexual într-o lume sexualizată
„Nu mă deranjează cultura exacerbată a sexului în care trăim”, spune Michael. „Nu mă deranjează nici să vorbesc despre sex, nu-mi e greaţă dacă văd oameni care se sărută. Încep să mă simt stingher, însă, dacă simt presiunea de a fi ceea ce nu sunt”.
Asta ar însemna pentru tânărul de 29 de ani să fie într-o relaţie romantică şi să fie forţat să fie activ sexual.
Totuşi, cazul lui este unul mai degrabă fericit pentru că nu prea îi mai pasă de opinia celor din jur. Mulţi asexuali, însă, se confruntă cu prejudecăţi, mai ales în relaţia cu familia şi prietenii.
„Chiar dacă pentru ei asexualitatea nu este o problemă, faptul că trebuie să se prefacă şi să îşi ascundă adevărata natură în faţa altora are efecte”, crede matematicianul.
Iar asta se vede cel mai uşor în relaţii, când un partener este asexual, iar celălalt pune presiune pentru o viaţă sexuală activă. Dacă asta nu se întâmplă se nasc dezamăgiri care rezultă în frustrări de ambele părţi.
„Problemă mare aici este că mulţi asexuali nu sunt crezuţi când spun că nu simt dorinţa sexuală”, explica Michael.
O poveste de la noi
Anastasia are tot 29 de ani şi lucrează în vânzări. Are un corp de fotomodel, trăsături care i-ar asigura prezenta în paginile oricărei reviste de modă fără niciun pic de retuşare în Photoshop şi o mulţime de admiratori.
Pe ea, însă, asta n-o interesează. Şi nici sexul n-o interesează. N-a mai făcut sex de mai bine de doi ani de zile şi niciun impuls nu o împinge să încerce din nou.
„Nu simt nevoia să mă dedic plăcerilor trupeşti, indiferent cât de mult aş iubi bărbatul de lângă mine”, spune ea. De fapt, adăugă, sexul, deşi nu există în viaţa ei, nu îi lipseşte. Perspectiva asupra copularii se schimbă, poate, dacă se modifica fundamental şi contextul: într-o relaţie stabilă, cu confortul încrederii reciproce şi siguranţa omului lângă care te culci seara, sexul poate ar fi mai puţin respins.
„Doar că aş prefera să stăm cu braţele înlănţuite unul de trupul celuilalt şi să ne punem pe visat împreună”, completează imediat Anastasia, care admite că există totuşi şi o variantă a vieţii în doi în care ar accepta să facă dragoste.
„Însă totul trebuie să fie în deplină siguranţă, cu storurile trase, cu obloanele lăsate…şi cu hainele pe noi. Glumind, nu sunt departe de adevăr!”
Ea crede că sexul a ajuns să înlocuiască afecţiunea, respectul şi încrederea în relaţii. Şi pasiunea a avut de suferit. „Cred că poţi fi pasională şi fără să faci sex de 3 ori pe zi, de 8 ori pe săptămână”, mai spune Anastasia, pentru care sexul contează cel mult 10% într-o relaţie.
„Atâta timp cât sexul va fi cel mai important motor în relaţie, cu siguranţă vor exista mai multe relaţii în paralel. Pentru că nici el şi nici ea, nu se vor opri din a testa şi alţi parteneri până când vor dobândi experienţa şi şi vor găsi compatibilitatea 100%. Să le dorim succes!” – Anastasia, 29 de ani
Totuşi, ea admite că a avut trei parteneri sexuali – „trei bărbaţi pe care i-am iubit” – şi că sexul cu ei a fost extraordinar „atunci când s-a întâmplat”.
„În funcţie de încărcătură momentelor de pe zi, în momentul în care ajungi acasă, practicatul sexului e ultima grija sau, aşa cum îmi place mie să spun, devine impracticabil! Evident că majoritatea bărbaţilor nu pot sta lângă o femeie care nu le oferă tot. Sexual vorbind. Unde mai pui că, pe lângă faptul că nu e pentru experimentatul la nivel sexual, nu vrea să facă nici sex cu regularitate.” – Anastasia, 29 de ani
Anastasia a avut o relaţie cu un bărbat care a acceptat lipsa ei de apetit sexual şi a iubit-o chiar dacă făceau dragoste foarte rar – „poate de două ori pe lună”. Ba chiar i-a declarat că exact faptul că e altfel îl face să o iubească. Totuşi, relaţia n-a mers decât un an, iar după despărţire el a încercat să recupereze tot timpul pe care nu l-a petrecut făcând dragoste, spune Anastasia, care nu a vrut să fie descrisă în detaliu în text, deşi a vorbit despre cele mai intime lucruri din viaţa ei.
Pe scurt, în loc de încheiere, un rezumat al relaţiei ideale: „un car de afecţiune şi protecţie, incomod de multă sinceritate, încredere necondiţionată, dar câştigată şi pasiune de neexprimat”. E oare posibil?
Zidul percepţiilor
Asexualii trec prin tot felul de drame mai ales din cauza felului în care îi percep ceilalţi, spune Michael J. Doré.
„Oamenii presupun că dacă eşti asexual eşti de fapt gay şi nu admiţi asta. De-asta, uneori, persoanele asexuale se confruntă cu acelaşi tip de stigmatizare că cele homosexuale”.
Totuşi, dezvoltarea reţelei AVEN, dar şi promovarea din ce în ce mai intensă a minorităţilor sexuale a avut efecte pozitive asupra celor care nu simt dorinţa sexuală. Au devenit mai siguri pe ei, mai ales în cadrul comunităţilor locale care strâng asexuali.
Spre exemplu, la paradă WorldPride, dedicată minorităţilor sexuale, care a avut loc la Londra anul acesta, au participat şi asexuali.
Mai mult, această orientare a devenit subiect de studii sociologice şi psihologice în ultimii ani, fiind o temă dezbătută în mai multe reviste de specialitate.
Asexualitatea şi căsătoria nu se exclud
Una dintre cele mai apăsătoare frământări pe care le experimentează cei fără apetit sexual – surprinsă în confesiunile online pe care şi le fac în diferitele grupuri de discuţie – este referitoare la perspectiva vieţii de familie.
Mulţi reclamă ca relaţiile sunt dificile, tocmai prin prisma aşteptărilor sexuale pe care le au partenerii lor. Psihologii cu care lucrează comunitatea internaţională le transmit să nu renunţe la speranţa de a găsi un partener potrivit şi să fie oneşti în relaţii.
Reprezentanţii AVEN susţin, în lista de recomandări pe care le dau celor care se înscriu în comunitate, că asexualitatea şi căsnicia nu se exclud şi că aşa cum alte minorităţi sexuale se pot căsători şi pot avea copii, la fel o pot face şi persoanele asexuale.
Nou-veniţii au la dispoziţie mai multe resurse online care îi ajută să înţeleagă ce li se întâmplă, inclusiv mai multe eseuri personale şi confesiuni ale unor asexuali.
Printre altele, psihologii le explică faptul că lipsa apetitului sexual poate fi doar o fază şi că asta nu trebuie să îi împiedice să încerce să aibă relaţii romantice şi să îşi întemeieze familii. Cel mai important este să găsească acordul cu sine şi cu ceea ce simt şi să îşi asume asta, mai spun psihologii.
Subiect de cercetare academică
Mark Carrigan (foto) este sociolog la Universitatea din Warwick şi se preocupă de ceva vreme de acest subiect. El crede că este important să lărgească aria de cercetare incluzând şi asexualitatea printre comportamentele sexuale, tocmai pentru că apariţia acestei minorităţi spune de fapt ceva important despre majoritate.
„Ne face să ne gândim mai profund la conceptul de sexualitate”, explică sociologul.
„Noi presupunem că toată lumea e sexuală într-o formă sau alta şi nu ne gândim prea mult la ce înseamnă asta exact”, Michael Carrigan, sociolog (foto dreapta)
Practic, asexualitate apare exact cum s-a strecurat homosexualitatea în agenda publică acum vreo 50 de ani. Contextul, desigur, diferă, argumentează Carrigan. Dar asta e doar un punct de plecare să reflectăm mai profund asupra vieţii trăite sub semnul sexualităţii, mai spune acesta.
Acum trei ani, el a început o serie de seminarii pe subiect, încercând să înţeleagă exact cum stau lucrurile din punctul de vedere al înţelegerii asexualităţii, mai ales în rândul studenţilor.
Concluzia de parcurs este că asexualii formează o comunitate atât de diversă încât e greu să identifici puncte comune. Poate unul dintre ele, dincolo de lipsa dorinţei sexuale, este raportarea la sine şi la ceilalţi, pe fondul neînţelegerii generale a fenomenului.
„Cu cât am aprofundat cercetarea, cu atât mi-am dat seama cât de mult sunt afectate persoanele asexuale de lipsa de înţelegere a celorlalţi”, spune sociologul, comentând că lumea contemporană, dominată de cultura sexului, nu le ajuta prea mult din punctul de vedere al adaptării.
„Dacă nu am trăi într-o societate atât de subjugata sexului, mă întreb dacă oamenii ar înţelege mai uşor lipsa de apetit sexual. Cred că problemele cu care se confruntă asexualii au rădăcina mai ales în felul în care e construită lumea şi nu în lipsa dorinţei”.
Acest articol a fost preluat de pe site-ul România DelaZer0.