Creativitate științifică și artistică – pentru bani

Creativitatea intelectuală-artistică este cea care ne face diferiți în mod vizibil de celelalte ființe vii. Ea este cea care a stat la baza operelor de artă realizate până acum, ca și la baza progresului științific. De fapt, constatăm că fără a avea creativitate manifestă, noi încă eram sus în copaci și trăgeam de banane. Înțelegerea Lumii prin analiza rațională a realităților stă la baza științei: în era modernă a ultimilor 250 de ani, știința a luat locul religiozităților variate, ca modalitate de interpretare și înțelegere a Lumii, ca fundament al unei societăți din ce în ce mai umane. Creativitatea artistică îți dă libertate nemărginită în domeniul muzical, fotografic, grafic ș.a.m.d. În domeniul științific, creativitatea, deși esențială, trebuie să păstreze un bun contact cu realitatea rațională, în sensul să fie capabilă să explice și să prezică mai bine fenomenele, decât abordările de până atunci.

 

de Peter Lengyel

 

Cred că este evidentă valoarea inimaginabilă a intelectului uman relevant, a capacității extraordinare a geniului, savant sau artist, în comparație cu marile mase de oameni din mediocritate. Este interesant de privit și comparat trecutul cu prezentul, cam pe ce sunt orientate aceste minți sclipitoare și de ce contexte sociale/administrative/ financiare sunt ele controlate.

Probabil că mare parte a oamenilor nu va avea niciodată legătură directă cu creativitatea artistică și chiar mai puțin cu cea științifică, în sensul că foarte mulți oameni sunt constrânși să lupte pentru supraviețuirea minimală, și nici nu au de unde să aibă educația necesară pentru preocupări de acest gen; totuși, probabil că diferența de fundament dintre creatori și ceilalți este existența versus inexistența unei determinări interioare, sufletești, a atracției față de creativitatea artistică și/ sau științifică. Probabil ca oamenii din respectiva majoritate nu au nevoie de creativitate în viața lor personală. Ei sunt uriașele mase de executanți, care fac prin munca lor ca societatea să existe, dar nu au capacitatea să producă acea noutate care face ca societatea să progreseze pe baza descoperirilor științifice, a inovațiilor tehnologice și a dezvoltării artelor apte de a produce frumusețe, armonie, fericire.

Există persoane care au zugrăvit pereții și au vopsit gardul, alții care au creat opere de artă picturală sau arhitecturală care te fascinează dacă ai ocazia să le vezi și capacitatea intelectuală de a le pricepe. Unii oameni nu au învățat să citească, alții au scris opere literare impresionante. Niște persoane au realizat opere științifice care stau la baza modului nostru de a vedea și percepe/ înțelege Lumea, oameni care au fost capabili să deschidă noi perspective care apoi să fie finisate și detaliate de hoardele de epigoni. Creativitatea mare, cea deschizătoare de drumuri noi, de noi perspective, cea care schimbă paradigmele, necesită o genialitate care să dea șansă de apariție a ideilor noi, a noilor abordări mai cuprinzătoare, care pot explica și previziona mai bine ce anume se întâmplă în Lume.

Există o similaritate între creativitatea artistică și cea științifică, deoarece ambele necesită o dăruire extraordinară, chiar totală față de subiect: o dăruire la modul cel mai sincer posibil, o iubire a acelui domeniu, interesul personal de a înțelege și de a dezvolta subiectul la un mod artistic-original sau științific-original. Devine evident că o activitate creativă de acest gen nu se poate face pentru bani, sau nu prioritar pentru bani. Nu există sume cu care să îl poți face pe Darwin să lucreze decenii pentru scrierea acelor cărți. Nu există bani pentru care cineva să picteze Mona Lisa/ Gioconda, pentru asta trebuie ca sufletul și intelectul tău să fie chiar Leonardo da Vinci; nu există bani pentru care cineva să proiecteze Sagrada Familia, pentru asta tu trebuie să fii Antoni Gaudi și să lucrezi la subiect, susținut și înflăcărat timp de decenii, până la momentul în care te lovește un tramvai.

În ultima vreme, în epoca societății de consum, lucrurile se schimbă radical. Pentru a face cercetare, este nevoie de bani, resurse financiare consistente. Cei care orientează finanțarea, predefinesc în mare parte și direcțiile de cercetare și tipul de rezultate la care trebuie să se ajungă, totodată au control asupra utilizării acestora. Finanțarea cercetărilor poate sugera sau chiar prevedea la ce rezultate „trebuie să se ajungă”, adică ce „trebuie demonstrat” conform contractului, spre exemplu că poți arunca în mare deșeuri nucleare fără a periclita ecosistemele, sau că activitățile miniere de suprafață duc la crearea de noi habitate, bune pentru biodiversitate. Corporații de bioinginerie și medicamente, dezvoltatoare de tehnologie sau de soft, și mai puțin vizibil dar cu atât mai finanțat domeniul militar și cel al serviciilor de informații atrag o bună parte a creierelor capabile de a face știință, iar rezultatele capacităților lor creative și intelectuale sunt folosite și controlate de structurile care îi angajează.

Analizând situația științei actuale, se poate constata că finanțarea acesteia este controlată de grupuri de interese politico-economice care dețin puterea decizională. Așadar, resursele sunt direcționate către cercetarea subiectelor care prezintă interes pentru acele grupuri care decid alocarea banilor (manipulare genetică, biotehnologii, armament nuclear și biologic, tehnologii de comunicare etc), astfel că știința este utilizată ca o cârpă cu care îți ștergi bocancii. Oare ce procent din finanțarea cercetării din UE este alocată cercetărilor nucleare? 75%? Cercetarea, știința de vârf, a ajuns astfel înhămată la interesele agribusiness (GMO, chimizare etc) a industriei militare, telecomunicațiilor șamd, toate controlate de grupuri de interese puternice din punct de vedere economic (și deci și politic).

Cumpărarea de expertiză științifică face ca cel care deține controlul asupra banilor să poată demonstra ceea ce vrea, cumpărând cercetarea necesară. În aceste situații, concluziile raportului sunt preexistente, sub forma sintagmelor de genul „investiția este benefică pentru mediu și nu produce distrugere sau riscuri”, doar datele trebuie ajustate. „Dezbaterile publice” sunt simple caricaturi care mimează “ceea ce ar fi trebuit să fie”, iar deciziile „dezvoltării” sunt preexistente, cu foarte rare excepții, mai cu seamă reprezentate de situații totalmente scandaloase. Cumpărarea adversarilor, introducerea de cai troieni în mișcările de opoziție, iar în cazul situațiilor când astea „nu rezolvă problema”, discreditarea oponenților, alipirea de ei a unor „iraționalități” și „ignoranțe” este o tactică replicată deja de milioane de ori.

Societatea consumeristă modernă îi sugerează-forțat copilului, prin 1.000 de metode, că succesul uman se măsoară în bani. Nu mai contează să creezi Sagrada Familia, nu mai contează Evoluția Speciilor sau Teoria Relativității, ci contează pentru câți bani poți scoate la produs creativitatea ta, cu cât te poți vinde, indiferent la ce folosește și în ce scopuri este utilizat ceea ce ești pus să lucrezi. Nu mai contează ca tu să fii autorul unei opere științifice care aduce noutate reprezentativă și benefică pentru civilizație, contează să te plătească bine ceva laborator de cercetări în domeniul armelor biologice, ceva corporație care produce OMG-uri. Ești bine plătit și nu mai contează ce consecințe are munca ta, ești chiar fericit, iar restul nu mai contează.

James Lovelock, fost cercetător la NASA, zicea că dacă cercetătorul vrea să se poată ocupa de întrebările pe care le consideră importante la modul real, el trebuie să caute să fie independent financiar. Ușor de zis. Dar, altfel, se ajunge la faza când „acum sunt bani pentru a demonstra încălzirea globală”.

Evident că o astfel de situație face ca în Lumea actuală post-modernă știința să fie privită ca o preocupare care poate produce bine sau rău în societate, depinde cum este folosită și de cine. Cum este ea finanțată? Câteva exemple relevante de “domenii ciudate” pot să fie organismele modificate genetic, agricultura chimizată, armamentul nuclear și armele biologice, dezvoltarea unor softuri agresive care distrug sistemele informatice ale adversarilor sau permit extragerea de date, dezvoltarea platformelor de manipulare în masă șamd.

Sistemul actual este de așa natură încât chiar dacă vorbește de libertate, de fapt există o libertate-controlată, ținută în chingi birocratice și financiare inimaginabile. Te poți întreba, dacă Darwin ar fi fost angajat pe undeva, nu îl puneau „să facă curat prin depozit”, eventual să facă o colecție de „ceva” și să scrie o lucrare despre ele? Ne putem întreba, dacă Darwin ar fi fost constrâns să depună diferite proiecte cu stufoasa lor birocrație, scrise pe gustul finanțatorilor, să facă rapoarte și bugete, dacă făcea foi de deplasare și calcula kilometri și carburant, reușea cumva să se afunde printre hârtii care veșnic au o mică problemă cu ștampila care trebuie să fie în când în colțul X, când Z sau Y deasupra semnăturii… poate că noi și acum eram lipsiți de roadele intelectului lui creativ, care stă la baza înțelegerii Lumii aflate în evoluție. La fel cu Giordano Bruno, Galileo Galilei, Albert Einstein, Alfred Russel Wallace, Goethe șamd. Dacă mintea lor stătea la deadline-uri și obligația de a publica în jurnalul cu factor de impact X, poate că și acum aveam o viziune XXX asupra Lumii similară cu cea a pitecantropilor. Exista riscul mare ca ei să se înece în birocrație și calcularea de punctaje care să măsoare performanțele lor intelectuale, științifice. Iar dacă manuscrisele lor revoluționare erau citite de ceva editori care a priori erau deținătorii Adevărului și știau că evoluție-așa-ceva-nu-se-poate, exista și varianta ca acele scrieri să fi fost aruncate la gunoi.

Creativitatea are nevoie de momentele extraordinare când sufletul-intelectul se revarsă în capacitatea persoanei de a crea artă, știință sau o simbioză a acestora. În lumea birocrației constrânse în programe fixe, îți poți închipui poetul mergând la muncă unde scrie 8 ore și îți poți închipui cam ce poezii poate să producă, la comandă, un robot imbecil. Îți poți imagina că cineva ar fi venit să facă punctajul lui Aristotel sau Kant, să vadă cât a lucrat și dacă a făcut bine treaba? La fel Mozart, Beethoven, Monet, Salvador Dali șamd.

Tinerii artiști sunt angajați azi în firme de publicitate și de producere de soft și puțini mai rămân liberi pentru a face muncă de artist, adevărată, liberă, nu aflată în solda corporațiilor adică a manipulărilor prin reclame. Artistul, fără publicitatea realizată de unii sponsori, nu se știe cât ar putea să supraviețuiască. Poate unul ici, altul colo, dar nu în număr consistent. La fel cei interesați de știință.  Riscurile supraviețuirii “pe o piață instabilă”, fac aproape imposibilă existența artiștilor și savanților/ experților liberi, așa că aceștia devin înregimentați în diferite structuri care au agendele lor, departe de cele care ar fi în interesul general al societății umane. Așadar, cercetătorul angajat în sistemul de unde primește salarizare, este constrâns să cerceteze „ce trebuie” și să își țină părerea pentru discuții eventual între prieteni. Astfel de cercetători au mandatul să producă cunoaștere sub contract de confidențialitate, controlată de cei care îi au ca sclavi angajați. Incredibil?

Până nu demult, în Japonia energia nucleară era considerată sigură, dar dezastrul de la Fukushima a arătat cam ce capacitate intelectuală de prevenire, de management a dezastrelor există până și în această țară care simbolizează perfecțiunea tehnicii și managementul de performanță. Dacă explodează o centrală nucleară, este un dezastru local sau regional, cu implicații în timp și spațiu, uneori la mare distanță. Dar a te juca cu organisme biologice contaminante, cu niște bacterii sau virusuri și a le transforma în arme biologice este o cu totul altă situație. Te poți întreba, unde găsești oare un expert realmente independent, capabil să analizeze problematici de energetică nucleară, impact de mediu al unui proiect sau al unei strategii de dezvoltare, organisme modificate genetic (GMO) șamd? Unde este un expert în arme biologice care să analizeze riscul cercetărilor militare din acest domeniu, un expert care să fie în afara sistemului și să aibă credibilitate? La experți în OMG există câțiva dezertori care s-au săturat din variate motive de apartenența-formală la sistem și au ieșit pe margine, eventual implicați în ceva organizații neguvernamentale, dar nu ai cum să evaluezi care este afilierea lor reală, cât de mult sunt niște simple cârtițe, niște cai troieni.

„Știința” este utilizată ca oferind credibilitate în tot felul de reclame promovate intensiv prin mass media, în care actori profesioniști joacă „savantul deștept și ciudat”, manipulând masele de creduli pe baze științifice. Un asemenea sistem face ca scopul nobil al cercetării și al artei să se transforme în mecanisme de manipulare a maselor, scopul nobil al științei ca iubire a cunoașterii este pervertit la rangul de creatoare de arme biologice, ciomag în mâna celui care deține virusul ucigaș, bacteria mortală, împreună cu antidotul. Este oarecum o capcană prin care cele mai luminate minți sunt atrase, absorbite, anihilate sub controlul corporatist și al unor agenții la fel de controlate. Incredibil că geniul uman poate să pice în asemenea capcane create de societate.

Există azi echipe de cercetare care lucrează la detaliul-detaliului la careva subiect, și desigur că prin eforturile lor se avansează în cunoaștere. Există o competiție acerbă, o goană furibundă pentru a mai afla ceva detaliu și a publica mai repede decât echipa competitoare. Dar nu mai există “nici un fel de timp” pentru abordarea marilor subiecte care trebuie gândite în liniște, poate decenii, așa cum zicea Einstein, să se retragă în liniștea clădirii unui far, la malul mării. Marile progrese în înțelegere rezultă din schimbările de paradigmă, cum a fost cea concepută de Darwin sau Einstein. A fost nevoie de geniul creator al câte unui om, care să adune date, să le sistematizeze, să analizeze subiectul o viață întreagă, plin de pasiune sinceră și dăruire nelimitată în încercarea de a înțelege esența fenomenelor. Doar așa se putea să apară cumva o șansă minusculă de a avea Ideea care să revoluționeze domeniul, idee care apoi a trebuit să fie formulată în așa fel încât ea să devină inteligibilă, sub forma unei teorii testabile și de alții. Deși științele progresează în analize ale detaliilor și există o uriașa cantitate de microefervescență, totuși mari reinterpretări par să fie oarecum mai rare față de uriașul aparat pus în mișcare; te poți întreba, oare sistemul acesta favorizează doar cercetarea micilor detalii-de-detalii și nu este apt de a oferi condițiile pentru progresul înțelegerii marilor sisteme?

Se constată că marii gânditori, savantul deschizător de drumuri, ca și artistul creator, sunt în mare parte în afara sistemului acesta al evaluărilor în bani, al punctajelor de 2 lei și al altor mizerii birocratice. Atât creatorul de artă cât și creatorul de știință lucrează pentru că așa este firea și starea lor naturală, asta le produce satisfacție și împlinire. Lucrează pentru ei personal și pentru umanitate, nu pentru bani și nu pentru corporație, nu pentru agenția care îi angajează. Desigur, există artiști disponibili să lucreze la reclamele manipulatorilor în masă, savanți disponibili să lucreze la comandă pe bază de contract, spre exemplu la studii de impact ale proiectelor care distrug biodiversitatea, dar aici ei seamănă mai mult cu Șacalul sau alt lichidator, care înțelege țelul, execută acțiunea, ia banii și pleacă.

Parcă ar fi două specii diferite, una a creatorilor adevărați de științe și arte care au trăit pentru aceste scopuri, pentru înflorirea umanului civilizat, o alta a “artiștilor” care contribuie la o mai facilă manipulare a maselor, o lume a târâturilor care aleg să fie plătite pentru a face “studii de impact” care pretind să demonstreze că betonarea va face biodiversitatea mai exuberantă, cei care au făcut posibilă existența semințelor sinucigașe sau a armelor biologice de distrugere în masă.

În lumea modernă-postmodernă actuală, se ajunge ca știința și arta să își piardă acea sacralitate pe care o avea (măcar) în sufletul celor care își dedicau viața acestor preocupări. Acum faci artă și știință pentru bani, iar cei care nu așa fac sunt marginali și nesemnificativi: asta înseamnă că artistul și omul de știință sunt puternic controlați de cei care pot să ofere banii. De la Știința care duce omul către cunoașterea Lumii, se ajunge la o știință în care prioritară este în cel mai bun caz relevanța socială imediată, cu rolul de a crește competitivitatea economică. Astfel știința devine o oarecare unealtă în mâna grupărilor puternice economic și politic, situându-se din ce în ce mai departe de a fi un factor de echilibru, o analiză rațională a realităților.

O astfel de situație duce la subminarea esențialului din artă și știință subminează libertatea de gândire, de exprimare, de creativitate și de cunoaștere. Acum, când omenirea are nevoie de a fi aptă să analizeze marile subiecte, esențiale pentru viitorul civilizației, geniile sunt absorbite în laboratoare corporatiste și ale “agenturilor”. Creatori de artă ai vremurilor apuse, gânditori, savanți, cu toate dificultățile existenței, pare că au fost mai norocoși și mai liberi decât cei din lumea actuală? Pare aproape incredibil. Einstein, Darwin, Giordano Bruno, Galileo Galilei, Stephen Hawking, mă gândesc la ei cu sentimente de curiozitate, admirație, și chiar iubire față de omul genial prin faptul că îl interesează Lumea și își investește toată viața în înțelegerea realităților, și reușește să deschidă noi orizonturi intelectuale, are capacitatea să aibă dreptate chiar și în cazul când este ars pe rug de prostimea conducătorilor imbecili și habotnici, care au pierdut din sufletul lor orice urmă de uman.

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Foto: Julius Victor Berger, Patronajul artelor la Casa Habsburgilor

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteţi citi şi:

Biodiversitatea umană: numărul mic de urmași și degradarea genetică a populației civilizate?

Criza – de ce este ea bună?

Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem

Ecologism şi democraţie – există oare sustenabilitate?

Einstein și politica – ce ar putea să ne zică azi?

Liderul politic și businessul global

Sustenabilitate – Votul tău contează?

Protejarea Naturii prin Forța Imaginii

Ministru al Mediului – de Afaceri

Plăcerea de a fotografia în Natură

Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre?

Consultanță pentru Partidul Ecologist-Verde

Ecologismul politic – a venit momentul?