”Inside Job”, documentar laureat cu Oscar, va închide prima ediție Cinepolitica

0

Prezentat în premieră mondială în Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2010, selecţionat în cadrul celor mai importante festivaluri de gen ale lumii și laureat în 2011 cu premiul Oscar pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj,Inside Job: Adevărul despre criză (2010), în regia lui Charles Ferguson, va fi proiectat în închiderea primei ediţii CINEPOLITICA – Festivalul Internaţional al Filmului Politic.

Narat de Matt DamonInside Job: Adevărul despre criză oferă o analiză extrem de clară a crizei financiare globale din 2008, care a provocat pierderi de peste 20 de trilioane de dolari, a aruncat în șomaj și a lăsat fără case milioane de oameni, și a dus lumea în pragul colapsului financiar global. Grație unei documentări exhaustive și a nenumărate interviuri cu importanți specialiști financiari, politicieni, jurnaliști și profesori, filmul analizează apariția unei industrii ilicite care a corupt politica, legislația și mediul academic.

Originar din San Francisco, Charles Ferguson și-a dat doctoratul în Științe politice la MIT în 1989. Între 1992 și 1994, Ferguson a fost consultantul unora dintre cele mai importante firme americane de tehnologie precum Apple Inc., Xerox sau Motorola. În 1994, Ferguson a fondat Vermeer Technologies, una dintre primele companii axate pe producerea de software pentru internet și a creat primul instrument pentru dezvoltarea siturilor web, FrontPage. În 1996, Ferguson a vândut compania concernului Microsoft, care a integrat FrontPage în pachetul Microsoft Office. Tot în 2006, cinefil împătimit fiind și aflând că nu există niciun documentar care să analizeze politica dusă de Statele Unite în Irak, Ferguson a fondat compania de producție Representational Pictures, cu ajutorul căreia a realizat două documentare, No End in Sight (nominalizare la Oscar 2008 pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj) și Inside Job.

Vă reamintim că prima ediţie CINEPOLITICA – Festivalul Internaţional al Filmului Politic va avea loc în Bucureşti, în perioada 15-21 iunie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu.

Festival organizat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), Universităţii Naţionale de Arte (UNArte), Universităţii Bucureşti, Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi York University Toronto, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger