Ministru al Mediului – de Afaceri

8

“You never change things by fighting the existing reality. To change something, build a new model that makes the existing model obsolete.” — Buckminster Fuller.  Din 7 miliarde de oameni, circa 200 sunt miniștri ai mediului. Dacă ei sunt factorii politici care iau deciziile majore în interesul mediului, biodiversității, sustenabilității pe această Planetă, în mod logic ei ar trebui să fie un fel de elită a domeniului: apărătorii viitorului civilizației umane.

 

de Peter Lengyel

Care este oare situația reală, contextul existenței lor? Cât de bine înțeleg ei domeniul pe care îl administrează, câtă forță politică au ei, cui trebuie să dea ei socoteală și care sunt limitările lor?

Există șanse reale ca acești oameni să producă schimbările necesare pentru a crea fundamentele pentru o societate sustenabilă aflată în echilibru cu realitatea ecosistemică naturală, sau acești oameni sunt simple marionete care pot să se joace doar cu subiecte marginale? Este situația actuală o consecință a sistemelor politice care dau mandate pe câțiva ani, în care focalizarea este pe aspecte de management-al-momentului, iar aspectele strategice sunt lăsate în afara preocupărilor și interesului real? Este Ministrul Mediului un model de incapacitate structurală a sistemelor politice statale actuale… incapabil să se opună agresiunii corporațiilor care ar scoate la produs natura și om în interesul maximizării profitului momentan… indiferent de consecințe, chiar și cu riscul subminării și amanetării viitorului civilizației?

Evident că nu discutăm de o anumită persoană, ci de oricare om care ajunge în această funcție, aici sau în altă țară. O asemenea analiză nu se referă la careva Ministru al Mediului, din trecut, prezent sau din viitor, de pe la noi sau din alte zone… este mai mult o analiză a situației, a interrelațiilor, a limitărilor pe care le impune poziția respectivă în sistemele politice actuale, mai cu seamă în societățile democratice capitaliste. Partea bună este că la noi, acum, se poate discuta deschis despre asta, despre probleme și eventuale soluții posibile.

Pe parcursul ultimelor două decenii am avut ocazia să analizez modul de manifestare a miniștrilor mediului de pe la noi și din alte state, în variate conferințe ministeriale, cum sunt spre exemplu Conferințele Ministeriale Mediu pentru Europa UN – ECE, la care participă miniștrii ai mediului din Europa, America de Nord și Asia Centrală, apoi Conferințele Părților unor convenții internaționale de gen Convenția asupra Diversității Biologice (CBD), Convenția Ramsar, Convenția de la Washington – CITES șamd. Este interesant de constatat că la aceste mari evenimente, pe parcursul deceniilor miniștrii se tot schimbă, fiecare “prinde” eventual o conferință din careva serie, dar reprezentanții societății civile sunt în bună parte aceiași. Se constată astfel că implicarea unor persoane concrete din societatea civilă interesată de un anumit domeniu (“mediu” în cazul nostru) este constantă și susținută pe termen lung, pe când “politicienii” ca persoane au o relație conjuncturală, tangențială și pe termen restrâns cu domeniul pe care îl administrează. O consecință a acestei situații este faptul că reprezentanți ai ONGurilor implicate în aceste procese politice internaționale, ajung să cunoască mai bine trecutul, prezentul și potențialul viitor al procesului respectiv, cine ce a zis, cât de genial sau cât de ciudat a fost prin manifestare șamd. Totuși, deciziile politice sunt luate formal de politicienii momentului “aflați la butoane”, care se simt de multe ori “stingheri în domeniul lor”… de multe ori având probleme de exprimare până și în legătură cu chestiuni simple „de specialitate”.

Dacă participi la astfel de întâlniri politice internaționale, vei avea impresia că deja ai auzit toate aceste povești la întâlnirile anterioare… ele pot să fie eventual noi pentru miniștrii nou-apăruți. Oare unde sunt acei miniștri de odinioară, care au agreat și semnat în numele țărilor pe care le reprezentau fiecare, nenumăratele documente, convenții, protocoale, rezoluții șamd, care nu au ajuns implementate… cu toate că implementarea era responsabilitatea acelor state… sau poate “responsabilitatea personală” a acelor miniștri – cât timp ei erau în funcție?  Acum ei sunt înapoi la locurile lor, economiști, ginecologi, contabili, dealeri de mașini, pești, dame de companie, șefi de trib șamd. O perioadă pe poziția de ministru, apoi ei au redevenit oameni respectabili, care își mai amintesc vag cum au câștigat un concurs de împrejurări, o conjunctură a făcut ca ei să fie câteva momente cei care se prezintă ca fiind Ministru al Mediului…

În aceste serii de conferințe ministeriale, se schimbă mici detalii, dar ele nu au mare relevanță și evident ele nu pot să producă transformările de fundament necesare, sau măcar să aducă în discuție subiectele sensibile… Este ușor însă să zici banalități de genul “avem nevoie de locuri de muncă verzi”, avem nevoie de “dezvoltare durabilă”, trebuie “să creștem eficiența energetică” șamd: toate acestea sunt niște gloanțe moi trase de Onan. Dacă zici chestiuni pline de banalitate, fără nici o relevanță, cu toții vor dormita în continuare la marile forumuri, dar când ridici chestiuni dure, cu toții se vor uita exact la tine. Nu există motive pentru care un om să se expună în fața unui auditoriu de acest gen, fără să creadă cu tărie în importanța fundamentală a subiectului.. iar dacă el are doar tangențe cu “domeniul”,… nu o va face niciodată.

Ca om politic, ai nevoie de o abilitate-rezistență aparte ca să vorbești în public despre chestiuni atât de dificile precum o nouă paradigmă de dezvoltare cu caracteristici de sustenabilitate, ca să arăți care sunt problemele cu suprapopularea planetei, creșterea economică fără bază sustenabilă și degradarea resurselor… Orice om politic rațional își apără propria piele și astfel nu intră pe domenii atât de alunecoase, preferând să se păstreze pe domeniul banalităților. Desigur, nu toți oamenii politici care ajung miniștrii ai mediului sunt atât de imbecili încât să nu conștientizeze că actuala criză economică este un eveniment nesemnificativ, față de criza ecologică globală care se prefigurează, și în care lent dar sigur se afundă omenirea. Este destul de ușor de observat că nu prea se constată soluții la această criză financiar-economică, de o simplitate incredibilă față de agresivitatea unei crize ecologice globale aflate în fază de paroxism; pare destul de evident că singura opțiune pentru cei care doresc păstrarea civilizației umane, este evitarea unei crize ecologice globale ajunse la paroxism. Oricum, crizele sunt inevitabile pe cursul dezvoltării unei civilizații, iar speranța trebuie să fie că în viitor vor exista alte crize… asta însemnând că civilizația umană mai există. Dar, se întreabă Ministrul în sinea lui, de ce să se implice el în probleme complexe, pe perioada scurtului său mandat, nu e mai sănătos să se ocupe de detaliile birocratice multe și stringente, de mormanele de hârtie și interese care oricum îi sunt date în administrare de către “sistem”?  Ministrul (oricare) nu dorește să deschidă acele chestiuni care oricum le iei au aspecte grave, mai cu seamă nu dorește omul să discute despre ele cât timp nu poate propune soluții… așa că sunt evitate.

Ministrul polonez al mediului (reprezentând Uniunea Europeană în perioada președenției poloneze), la Conferința Ministerială Mediu pentru Europa (Astana, Kazahstan 2011) la întâlnirea cu societatea civilă, răspunzând la întrebarea mea despre sustenabilitate reală – economie globală și populație umană ambele în creștere – degradând resursele finite ale Planetei, ne-a povestit despre sticla Petri pe care bacteriile se dublează ca număr la intervale unitare și le trebuie multe-multe astfel de intervale unitare ca să ajungă să acopere jumătate… cu un singur interval unitar de timp înainte de a termina toate resursele… și a dispare; totuși, aceeași persoană, la închiderea plenară a conferinței ministeriale zicea de creștere, creștere, creștere… nici nu ai ce comenta, el doar exprima poziția UE, nu e părerea lui sinceră. Nu poate să își permită să fie sincer. Pur și simplu, nu poate să își permită să fie sincer. O tragicomedie în stil vest-european, al democrației capitaliste de 2 lei, și în scurt timp de zero lei.

În mod normal, liderii politici ar trebui să fie capabili să înțeleagă realitatea ecologică și implicațiile socio-economice ale acesteia. Dar sunt oare ei capabili sau pot afirma public ceea ce ei eventual constată? Sau, ai putea să zici că ministrul mediului este o marionetă prinsă în chingile politicului? Oare de ce o Conferință Ministerială pare o adunare atât de palidă? Știu și ei că nu au nici un fel de capacitate, nici putere… să încerce să rezolve problemele majore și reale, așa că se limitează la a discuta despre chestiuni marginale pentru a se preface că se află în treabă… mare afacere. Miniștrii Mediului din variate state (mai e state?), cu o suită de subalterni din ministerele lor, aghiotați de personal de la ministerele de externe, cu un limbaj diplomatic-sec, cu un mandat înrobitor care menționează: nu îți asumi nimic concret, zâmbești și taci, vorbești despre realizări mărețe, succese și atât!

Nici măcar la modul ideal nu ar fi o viață ușoară, dar ar avea aspecte interesante. Frumusețea negocierilor sau frustrarea produsă de ele, adaptarea la situația momentului, acceptarea unor “momente ieșite de sub control”… nu este o chestiune simplă. Când vezi că secretarul de stat nu are curajul să zică ceva din cauza prezenței ministrului… chiar dacă vede că acesta aberează și face confuzii între termeni,… ministrul nu are curajul de a face o afirmație din cauza prezenței celorlalți miniștri, sau din cauza “celor de acasă”,… lanțul slăbiciunilor… care predispune la afirmații soft, fără nici o relevanță, fără risc, care nu schimbă nimic… destul de penibil.

Cât de jenant trebuie să fie pentru un om eventual inteligent, să zică ceva ce nici el nu poate să creadă… dar trebuie să vorbească în conformitate cu mandatul. La asta se mai adaugă frecvent faptul că propulsați conjunctural în funcția de ministru al mediului, pe traiectorie politică, oamenii ajung să vorbească despre un domeniu aflat în afara sau la periferia sferei personale de interes. Îl asculți pe câte unul și îți zici: așa ceva nu se poate! Totuși există… și asta este semnul că sistemele politice au mari neajunsuri, breșe de securitate, vulnerabilitate, poate chiar proiectate voit. Ajunge astfel un băiețel sau o doamnă oarecare, Ministru al Mediului, că “așa se dorea”, ca ei să fie în acele funcții, persoane pe care cei din umbră pot să le învârtă și să le joace cum vor, să îi manipuleze fără ca măcar “subiectul” să își de a seama?

Mai există și excepții, rare… fostul Comisar de Mediu al Uniunii Europene, echivalentul Ministrului Mediului pentru EU, Stavros Dimas zicea în 2008: “Our current patterns of consumption are simply not sustainable (…) if we think that the current situation is difficult then a look to the future makes it seem that things are going to get considerably worse. With over 6 billion people on the planet our global environmental footprint already exceeds the Earth’s biological capacity by about 25 per cent.”

“Paternurile noastre actuale de consum sunt simplu nesustenabile (…) dacă credem că situaţia actuală este dificilă atunci o privire către viitor face să pară că lucrurile vor deveni considerabil mai înrăutăţite. Cu peste 6 miliarde de oameni pe planetă, amprenta noastră globală de mediu deja depăşeşte capacitatea biologică de suport a Planetei cu circa 25%.”… zicea Stavros Dimas, comisar european pentru mediu, la 6 iunie 2008, Green Week, Brussel, Parlamentul European. Îl priveam şi mă întrebam: cât de gravă este situaţia, dacă aceste afirmaţii pot să fie făcute public de comisarul de mediu al Uniunii Europene? Pot denumi aşa ceva un ‘countdown for people’, ‘numărătoare inversă pentru oameni’? Cât de grav este? Care este imaginea de ansamblu asupra situaţiei, şi cât de aproape suntem de ‘margine’? Desigur, dorim să fim parte a soluţiei şi nu a problemei, iar primul pas ar fi înţelegerea parametrilor concretului. Trebuie să conştientizăm: orice creştere economică nesănătoasă, adică lipsită de suport ecosistemic pe termen lung, este o alunecare a societăţii umane spre sărăcie şi dezastru generalizat.

Dacă te uiți la orice parametru măsurabil, de la stocuri de pește și poluarea oceanelor, de la starea biodiversității la disponibilitatea resurselor de lemn… vei constata că la nivel planetar situația are tendințe de înrăutățire pe absolut toate planurile: evident că stilul de existență al civilizației actuale nu este sustenabil. Este nevoie de intervenții structurale majore, la crearea unui model de civilizație globală sustenabilă… ceea ce se poate face prin crearea unor mecanisme globale care să analizeze subiectul și să vină cu propuneri concrete. Astfel de mecanisme ar putea să fie create sub egida Națiunilor Unite, sub influența statelor lumii… dar cât timp nici măcar miniștrii ai mediului nu discută astfel de aspecte (populație sustenabilă, economie sustenabilă), iar ceilalți-miniștrii cu toții au “problemele lor stringente”… subiectul sustenabilității reale este lăsat de izbeliște. Chiar dacă există diferite inițiative de genul Deceniului Națiunilor Unite pentru Educație pentru Dezvoltare Durabilă, acestea sunt abordări soft, care ocolesc aspectele fundamentale și dificil de abordat.

Câte miliarde de “semnale de alarmă” au fost trase… dar cine să le bage în seamă… când în locul celor care ar trebui să se sesizeze și să acționeze, existe simple păpuși gonflabile… fără nici un fel de contact cu realitatea naturală? Sau, dacă au o părere despre situație, aceasta este una personală, neafirmabilă instituțional, în cadrul mandatului avut la dispoziție. Altfel, cum oare ar putea să fie atât de aberantă situația mediului la nivel local, pan-european și global?

Deși în variate documente și declarații politice mediul este menționat ca fiind important, fundamental… șamd, când vine vorba de deciziile concrete acest domeniu este lăsat în general pentru o etapă viitoare, cândva când vor exista resurse și pentru așa-ceva. Această poziționare a mediului în cadrul structurilor de putere, face ca domeniul să fie subfinanțat extrem de grav, nu doar în privința cifrelor absolute ci și prin camuflarea variatelor interese economice de moment… destructive pentru mediu… finanțate din bugete de mediu: subvenționarea de parcuri eoliene, subvenționarea industriei producătoare de mașini prin programe de gen “rabla”, regularizări de cursuri de ape și betonări de maluri de râuri sub pretextul apărării de viituri șamd. Acest tip de politică a dus la criza ecologică globală, aflată pe traiectorie de adâncire, care a produs și criza economică având deja evidente consecințe sociale… aflate pe la începutul lor. Cu o asemenea stare de fapt, nu este de mirare că biodiversitatea este în declin, dezvoltarea durabilă este o sintagmă fără acoperire faptică, resursele naturale sunt supraexploatate și devastate, iar “factura” este lăsată copiilor viitorului ciuruiți și falimentari la modul absolut, rămași în plata domnului.

Este interesant de analizat interesul marilor corporații de a avea o clasă politică mediocră, labilă, culpabilă, ușor coruptibilă, care dansează cum i se plătește… încât sectorul corporatist poate face ceea ce dorește, de la punerea propriilor oameni în pozițiile cheie ale guvernului, “decidenți” care să facă posibile agresiunile… raderea pădurilor virgine și naturale, ridicarea pădurilor de eoliene subvenționate cu bani publici, de la epuizarea stocurilor de pește la ridicarea de baraje pe toate apele naturale rămase, mineritul indiferent de riscuri și consecințe sociale și de mediu… costuri pe care le plătește masa de dobitoci actuali apți de a intra la munca-silnică pe plantație… și mai ales producând efecte de nesuportat pentru cei care se vor naște în viitor… și vor avea de existat pe o Planetă pe care nu se mai poate….

Este de notorietate că în variatele guverne, miniștrii mediului sunt în general oameni cu o influență slabă: de fapt, mediul este considerat un fel de glumă, atunci când este comparat cu alte domenii. O importanță mare o are puterea politică a celui care este ministru al mediului în cadrul formațiunilor politice (partide) aflate la guvernare. Dacă poziția ministrului mediului este ocupată de ceva ființă marginală, tăcută sau agitată dar nebăgată în seamă de liderii dominanți, situația domeniului se înrăutățește și mai mult.

Orice om rațional vede că este nevoie de un alt fel de politică. Este nevoie de oameni politici care să pună pe prim-plan rezolvarea problemelor structurale majore… nu managementul șmecheriilor de 2 lei aflate la ordinea zilei. Ai impresia că o clasă politică atât de jalnică poate fi rezultatul doar a unei abordări programatice, a unora care se află în spatele scenei și manipulează păpuși fără nici o personalitate, capabile să privească vag către nimic? Cu asemenea pămpălăi, nu e de mirare că “decizia istorică și dătătoare de exemplu la nivel global” a Uniunii Europene de a stopa în Europa scăderea biodiversității până în 2010, a fost o simplă glumă politică… evident că a fost un eșec și nici nu putea să fie altfel. De fapt, cu acești băjeți veseli sau triști, nava civilizației umane se îndreaptă către stânci, către ghețuri… și evident că are o mică inscripție, finuță: Titanic.

Ce poate să facă Ministrul? Pentru omul-ideal-ministru-al-mediului, este un subiect de interes să păstreze echilibrul între dorința de a realiza fapte pozitive relevante (conservarea biodiversității, promovarea sustenabilității reale) și nevoia biologic-socială imediată de a supraviețui și prospera ca individ. Dar dacă ideile de conservare a biodiversității, sunt în conflict cu interesele financiare de moment ale grupului politic care îl susține pe ministru… poate el să acționeze pentru conservare sau imediat este eliminat de sistem? Se poate astfel constata că sustenabilitatea civilizației umane, dezvoltarea durabilă, conservarea biodiversității șamd, chestiunile fundamentale ale mediului, sunt în afara capacității analitice și mai ales în afara puterii decizionale a oamenilor aflați la conducerea ministerelor mediului; ei pot în schimb să simuleze implicarea în rezolvarea problematicilor, dar rezultatele activităților de acest gen derulate până acum nu au fost capabile să oprească degradarea generală a ecosferei sub presiunea agresiunii umane. Dacă ar fi posibil să existe un Ministru al Mediului care să înțeleagă situația contextului socio-economico-politico-ecologic în care acționează… la întrebarea privind posibilele lui soluții pentru conservarea biodiversității, sustenabilitate reală șamd, și dacă acest om ar putea să fie sincer, el ar putea să declare: “Oameni ai viitorului, naturaliști actuali, pe mine să nu vă bazați! Îmi pare rău…”.

 

Această postare a fost preluată de pe site-ul biologului Peter Lengyel, unde îi puteţi urmări superbele incursiuni fotografice în Natură.

Foto: Fourgreensteps.com

 

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

 

 

Puteţi urmări şi:

Plăcerea de a fotografia în Natură

Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre?

Traseul de sâmbătă: Alpii Austrieci, Tirol, Valea Lech

FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria

FOTO Groapa Ruginoasă – Munții Apuseni

FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european

FOTO Trezirea naturii în Parcul Naţional Kampinoski – Polonia

FOTO Parcul Național Gir – Natura captivantă a Indiei

FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara

Parcul Naţional Usedom – Germania

FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia

FOTO Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos – Lituania

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate

FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani

FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei

FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean

FOTO Parcul Național Munții Măcinului: 50% din specii pe 1% din suprafață

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării

 

 

 


8 comentarii

  1. Pingback: Einstein și politica – ce ar putea să ne zică azi? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Biodiversitatea umană: numărul mic de urmași și degradarea genetică a populației civilizate? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Ursul, mafia și prompteristele | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Ecologismul trebuie să devină religia elitelor tinere | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Noaptea în pădurea sălbatică | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: Club of Rome la București | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: Bătrânul care a văzut Europa | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Pasărea Phoenix: Ofensiva ecologistă multinodală | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger