Pungi de plastic, pet-uri, jucării, capace de plastic, periuţe de dinţi, papuci, găleţi, ambalaje de cosmetice, mânere de umbrele, ustensile de pescuit, capace de toaletă şi multe, multe altele. Toate plutesc pe oceanele planetei, în număr din ce în ce mai mare, scrie agenţia de presă Reuters, citând un studiu recent publicat în revista PLOS ONE.
Cercetători din Los Angeles, SUA, au realizat cea mai riguroasă analiză de până acum a cantităţii de plastic din oceane şi au estimat că este vorba de aproximativ 269.000 de tone, din datele colectate de la 24 de expediţii navale care au străbătut, timp de şase ani, oceanele planetei. “Este mult mai mult plastic acolo decât se credea până acum. Orice vă puteţi imagina din plastic se află în apele noastre, de parcă ar fi un supermarket plutitor”, a declarat Marcus Eriksen, director în cadrul institutului de cercetare din Los Angeles. 92% din acea cantitate înseamnă, de fapt, microplastic – particule provenite din obiecte mai mari, sparte de apă, de căldură, muşcate de rechini sau divizate în alte moduri.
Plasticul acesta ucide, în număr mare, păsări marine, mamifere marine şi alte creaturi ale oceanelor, prin faptul că le poluează ecosistemele sau ajunge în sistemul lor digestiv. Sursele de provenienţă a plasticului sunt multiple – de la nave la râuri sau zone de coastă. Obiectele mai mari din plastic formează, uneori, adevărate insule plutitoare, mutate de curenţii oceanici prin Pacificul de Sud şi de Nord, prin Atlantic sau Oceanul Indian. Studiul citat de Reuters estimează că vorbim de 5,25 de trilioane de particule de plastic aflate în oceane; acestea sunt mici, până la dimensiunea unui fir de nisip şi au năpădit oceanele, ajungând chiar în îndepărtatele zone polare. Aceste particule sunt şi mai periculoase, în această formă, pentru viaţa marină, deoarece sunt îmbibate cu diverse substanţe chimice, toxine care ajung în hrana animalelor marine.
Sursa, foto şi mai multe detalii: Reuters
Puteţi citi şi:
INFOGRAFIC Cum ne-am putea reduce dependenţa de plastic
Paradisul de plastic: cum ajunge gunoiul nostru în ocean
Oceanele lumii, acoperite de plastic în proporţie de 88%
Labirintul din 6.000 de sticle de plastic, din Polonia
Primul stat american care interzice microplasticul în produsele cosmetice
Plasticul şi reziduurile din oceane au dat naştere unei noi formaţiuni: “roca de plastic”
FOTO Cât plastic înghit păsările mărilor și oceanelor