22 septembrie – din nou în stradă pentru Roşia Montană!

0

Rămânem fermi pe poziţie şi nu vom negocia dacă să se facă jumătate, un sfert sau o cincime din proiectul de minerit cu cianuri, dacă Roşia Montană va fi cât-de-cât inclusă în UNESCO sau dacă localnicii vor fi aproximativ expropriaţi!

 


“Mişcarea nu are lideri, are doar conştiinţă. Este imposibil pentru Victor Ponta să stea de vorbă cu 25.000 de oameni la Bucureşti, plus alte mii în ţară şi străinătate. Revendicările noastre nu se discută şi nu se negociază, vom fi în stradă până la soluţionarea fiecărui punct”, a declarat Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, lider al opoziţiei din Roşia Montană faţă de proiectul minier al RMGC. Astfel, astăzi, România iese din nou în stradă şi, alături de ea, alte oraşe din afara graniţelor. Iată lista evenimentelor (unele dintre ele deja au avut loc în zilele de 20 şi 21 septembrie):

 

Albac – 20 septembrie, Centru, ora 17. Detalii AICI
Făgăraş – zilnic, Centru, ora 19.00. Detalii AICI
Câmpeni – 22 septembrie, la Troiţa din faţa Hanului Moţilor, ora 17.00. Detalii AICI
Rădăuţi – 20 septembrie, La statuie, ora 12.00 Detalii AICI
Târgovişte – 21 septembrie, Piaţa Prefecturii, ora 18. Detalii AICI
Hundeoara – 22 septembrie, Casa de Cultură, ora 17.00 Detalii  AICI
Râmnicu Valcea – 22 septembrie, La Ceas, ora 17.00 Detalii AICI
Timişoara – 22 septembrie, Piaţa Operei, ora 17.00 Detalii AICI
Sibiu – 22 septembrie, Piaţa Mare, ora 17.00. Detalii AICI 
Craiova – 22 septembrie, Piaţa Mihai Viteazu, ora 17.00. Detalii AICI
Baia Mare – 22 septembrie, Monumentul Ostaşului Român, ora 17.00 Detalii AICI
Cluj-Napoca – 22 septembrie, Piaţa Unirii, ora 17.00 . Detalii AICI
Buzău – 22 septembrie, Parcul Crâng – Piaţa Dacia, ora 17.00. Detalii AICI
Alba Iulia – 22 septembrie, în faţa Cinematografului Dacia, ora 17.00. Detalii AICI
Victoria – 22 septembrie, Centru, ora 11.30. Detalii AICI
Boholţ (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie. Detalii AICI
Bucium (jud. Braşov) – 22 septembrie, dupa Sfânta Liturghie. Detalii AICI
Oradea – 22 septembrie, Marş pe traseul: Piaţa Unirii – Parcul Traian, ora 17:00. Detalii AICI
Arad – 22 septembrie, Primăria Arad, ora 17.00 Detalii AICI
Piatra-Neamţ – 22 septembrie, Teatrul Naţional, ora 17.00.Detalii AICI
Bucureşti – 22 septembrie, Piaţa Universităţii, ora 17.00. Detalii AICI
Odorheiul Secuiesc – 22 septembrie, Centru, ora 17.00. Detalii AICI
Aiud – 22 septembrie, în faţa Primăriei, ora 17.00. Detalii AICI
Bacău – 22 septembrie, Piaţa Tricolorului, ora 17.00. Detalii AICI
Braşov – 22 septembrie, Modarom, ora 17.00. Detalii AICI
Constanţa – 22 septembrie, Parcul Casei de Cultură, ora 17.00. Detalii AICI
Deva – 22 septembrie, Bulevardul 1 decembrie 1918 (între sensul giratoriu de la Casa de Cultură şi cel de la Poşta Veche), ora 17.00. Detalii AICI
Focşani – 22 septembrie, Piaţa Unirii, ora 17.00. Detalii AICI
Comuna HUREZ (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie
Comuna FELMER (jud. Braşov) – 29 septembrie, după Sfânta Liturghie.
Comuna PALTIN (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie.
Comuna ŞINCA NOUĂ  (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie.
Comuna UCEA DE JOS (jud. Braşov) – 22 septembrie, după Sfânta Liturghie
Iaşi – 22 septembrie, Piaţa Unirii, ora 17.00. Detalii AICI
Satu Mare – 22 septembrie, Piaţa 25 Octombrie, ora 17.00. Detalii AICI
Suceava – 22 septembrie, ora 17.00. Detalii AICI

 

Bonn / Koln: – 21 septembrie, Dompropstei Margarethenkloster 5, 13.00. Detalii AICI
Budapesta – 22 septembrie, Deák tér, ora 17.00. Detalii AICI
Torino – 28 septembrie, Via gaspare saccarelli 18, ora 20.30. Detalii AICI
New York – 22 septembrie: Union Square, ora 14:00, Detalii AICI
Berlin – 22 septembrie, Ambasada României, Dorotheenstr. 62-66, Berlin, 17.00, Detalii AICI
Milano – 22 septembrie, Domul din Milano, ora 16:00, Detalii AICI
Chicago – 22 septembrie, la TBD, Detalii AICI
Paris – 22 septembrie, Piaţa Stravinsky, ora 15.00, Detalii AICI
Londra – 22 septembrie, outside the National Gallery on the North Terrace of Trafalgar Square, ora 14:30, Detalii AICI
Oxford – 22 septembrie, Bonn Square, ora 15.00, Detalii AICI
Nicoisia – 22 septembrie, Akropolis Park, ora 18.00, Detalii AICI
Luxemburg – 22 septembrie, ora 18.00, Detalii AICI
Cleveland – 22 septembrie, ora 16.00, Detalii AICI
Los Angeles – 22 septembrie, Wilshire Bvd, ora 15.00, Detalii AICI
Viena – 22 septembrie, ora 16.00, Detalii AICI
Karlsruhe – 22 septembrie, Karlsruhe Marktplatz, ora 16.00. Detalii AICI
Sydney – 21 septembrie, Romanian Consulate Sydney, 4/83 York Street, ora 12.00 Detalii AICI
Melbourne – 22 septembrie, Federation Square, ora 14.00. Detalii AICI
Barcelona – 22 septembrie, Arc de Triomf, ora 16.00. Detalii AICI
Brno – 22 septembrie, Moravské náměstí, ora 17.00. Detalii AICI
Bruxelles – 22 septembrie, Parc Royal, Place des Palais, ora 16.30, Detalii AICI
Copenhaga – 22 septembrie, Strandagervej 27, 2900 Hellerup, ora 16.00. Detalii AICI
Dublin – 22 septembrie, The Spire, ora 13.00. Detalii AICI
Hamburg –  22 septembrie, Ottenser Hauptstraße 27, ora 17.00. Detalii AICI
Hanovra –  22 septembrie, Kröpcke- Uhr, Georgstrasse 31, ora 16.00. Detalii AICI
Lyon –  22 septembrie, Consulatul General al Romaniei la Lyon 29, rue de Bonnel, ora 16.00. Detalii AICI
Montreal –  22 septembrie, 1010 Sherbrooke Ouest, ora 14.00. Detalii AICI
München – 22 septembrie, Odeonsplatz Ludwigstraße, ora 16.00. Detalii AICI
Oxford – 22 septembrie, Bonn Square, Queen Street, OX1 1LQ Oxford, ora 15.00 Detalii AICI
Paris – 22 septembrie, Place Igor Stravinsky, ora 15.00. Detalii AICI
Praga – 22 septembrie, Vaclavske Namesti ( Vaclav Place ), ora 17.00. Detalii AICI
Toronto – 22 septembrie, Simcoe Park, front of CBC Building, ora 16.00. Detalii AICI
Horsens – 22 septembrie, Via University College parking lot, ora 15.00.Detalii AICI
Shanghai – 22 septembrie, în faţa Consulatului României, ora 16.00. Detalii AICI
Washington DC – 22 septembrie, The White House, 1600 Pennsylvania Avenue NW, ora 13.00. Detalii AICI
Lista este în curs de actualizare. Folosiţi acest formular pentru a anunţa un eveniment.
Ne vedem în stradă!

 

Sursa şi foto: Campania Salvaţi Roşia Montană


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger