21.000 de specii de pe planetă riscă dispariţia

0

Potrivit datelor International Union for Conservation of Nature (IUCN), care realizează Lista Roşie a speciilor ameninţate cu dispariţia (Red List of Threatened Species), 21.000 de specii de pe planeta noastră riscă, în acest moment, să devină o amintire. Pentru realizarea la zi a listei, specialiştii IUCN au evaluat 70.294 din cele 1,82 de milioane de specii de plante şi animale cunoscute din lume.

 

 

„Imaginea de ansamblu este alarmantă”, spune Jane Smart, director în cadrul IUCN, care consideră că pentru a stopa această „criză a extincţiei” este nevoie de măsuri urgente şi eficiente, altfel întreaga viaţă de pe Pământ este sub ameninţare. Lista prezintă 20.934 de specii în prezent catalogate drept ameninţate cu dispariţia, în comparaţie cu 20.219 specii aflate în această situaţie în luna octombrie a anului trecut. Rata de creştere (700 de specii) este foarte ridicată, consideră specialiştii şi se explică prin creşterea presiunii asupra acestor specii (exploatare, dispariţia habitatului etc.).

Printre speciile în pericol se numără, spre exemplu, anumite conifere, cum ar fi Bristlecone Pine, care poate atinge vârsta de 5.000 de ani sau Coast Redwood, care poate ajunge la o înălţime de 110 metri. Pe lista roşie au intrat şi creveţii de apă dulce, la rândul lor ameninţaţi cu dispariţia din cauza degradării habitatului lor natural, cauzată în principal de dezvoltarea urbană. Alte specii care existau pe lista IUCN au fost declarate deja dispărute, cum ar fi cazul unor şopârle ce vieţuiau doar pe o anumită insulă şi care au fost văzute ultima oară în anul 1912. La fel este şi cazul unei specii de peşte, care se întâlnea în Arizona şi care este, acum, oficial, dispărută. Exemplare ale acestei specii nu au mai fost văzute din anii 1960.

 

Sursa, foto şi mai multe detalii: EcoNews


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger