Fundaţia Crucea Alb Galbenă România, în parteneriat cu Asociaţia Four Change, Fundaţia Crucea Alb Galbenă Constanța şi Fundaţia Crucea Alb Galbenă Buzău, a lansat Butonul Roşu, un serviciu de teleasistenţă complementar celui de urgenţă, special conceput pentru vârstnicii care au probleme de sănătate (anxietate, boli, accidente vasculare cerebrale etc.), scrie AlTreileaSector.ro. Prin intermediul unei brăţări tip ceas din silicon medical, dotată cu un buton roşu de panică, rezistentă la apă şi conectată wireless la un telefon cu taste mari dintr-o reţea de telefonie fixă sau mobilă, vârstnicii pot semnala o situaţie de urgenţă apăsând butonul roşu.
Semnalul este transmis automat către un dispecerat (Call Center), iar un dispecer va procesa informaţiile primite prin intermediul dispozitivului mobil. În funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate, dispecerul va iniţia un protocol medical ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse (ex: automedicaţie, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, transmiterea unei cereri pentru serviciu ambulanţă etc.).
Butonul Roşu răspunde nevoilor a 200 de persoane vârstnice care locuiesc singure sau a căror familie nu poate să le ofere sprijin, nu pot primi asistentă îndelungată în spital, sunt aflate în stare de dependenţă şi, în general, cu posibilităţi materiale reduse din Bucureşti şi Judeţele Ilfov, Buzău şi Constanța.
Sistemul propus vizează rezolvarea unei palete largi de probleme ale persoanelor vârstnice:
- servicii sociale şi medicale subdezvoltate comparativ cu numărul de vârstnici în nevoie din Bucureşti, Buzău şi Constanța;
- număr mare de vârstnici cu posibilităţi materiale reduse şi fără aparţinători, cu o stare de sănătate precară;
- lipsa serviciilor complementare pentru vârstnici după finalizarea celor 90 zile suportate de CNAS
- accesul limitat la servicii medicale şi sociale pentru vârstnicii din mediul rural.
„Peste 20% din populaţia vârstnică a României are nevoie de îngrijire la domiciliu, dar numai 0.23% beneficiază concret de aceasta, în contextul în care în ultimii ani a fost constatată o scădere a suportului financiar public pentru serviciile sociale. Prin intermediul proiectului Butonul Roşu, ne propunem să creăm un model de bună practică la nivel naţional în teleasistenţă şi telemonitorizarea serviciilor integrate adresate vârstnicilor din România şi totodată să dăm speranţa unei vieţi mai bune bunicilor şi părinţilor noştri”, spune Mariuca Ivan, director general al Fundaţiei Crucea Alb Galbenă România.
Mai mult, cele 200 de persoane vârstnice vor beneficia de servicii integrate de îngrijiri sociomedicale la domiciliu, cum ar fi:
- Informare, consiliere şi suport direct şi telefonic privind drepturile pacientului la servicii sociale şi medicale;
- Servicii de îngrijiri medicale la domiciliu (ex: măsurarea parametrilor fiziologici, tensiune arterială, pulsoximetrie, EKG dacă e nevoie, glicemie) cel puţin o dată pe lună, pe durata a 24 de luni;
- Evaluări sociale lunare în cadrul cărora se va realiza management de caz, mediere, relaţionare cu instituţiile statului, suport pentru pregătirea documentaţiei necesare pentru acordarea de sprijin instituţional/financiar;
- intervenţie a unui medic şi/sau kinetoterapeut dacă este necesar;