20 de ani de World Wide Web

0

A început ca o simplă pagină de link-uri pentru a permite unui grup de cercetători să împărtășească informații din laboratoarele lor. Sunt 20 de ani de atunci, iar World Wide Web este o parte din viața a miliarde de oameni. WWW s-a născut pe 6 august 1991, când prima pagină a fost lansată pe Internet de Sir Tim Berners-Lee.

Fizicianul și specialistul în informatică lucra la acea dată la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) în Geneva când s-a gândit la o metodă mai bună de a colabora cu colegii săi cercetători.

El a propus pentru prima dată WWW în 1989 și a postat un rezumat profetic al proiectului pe alt.hypertext.newsgroup: “Proiectul WWW are ca scop posibilitatea ca toate legăturile să se facă spre orice informație”.

Primul website, http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html, era găzduit la URL-ul nxoc01.cern.ch.

Când a fost lansat, Sir Berners-Lee, în vârstă de 56 de ani, spunea despre WWW: „Suntem foarte interesați de răspândirea web-ului în alte zone și să avem servere pentru alte informații. Colaboratorii sunt bineveniți”.

Până în 1992, existau 50 de servere web în lume, iar în prezent există 19,68 de miliarde de pagini web, de trei ori populația globală.

Deși sunt relaționate, nu trebuie confundat WWW-ul cu Internetul. Internetul este infrastructura de rețele care conectează milioane de computere, iar WWW-ul este metoda de a accesa informații de pe Internet prin pagini web.

Sursa: Daily Mail

Foto: Wikipedia / Computerul foslosit de Sir Tim Berners-Lee la CERN a devenit primul server


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger