Matthew este un actor scoțian care a plecat în urmă cu 10 luni într-o călătorie pe jos prin toate țările Uniunii Europene, pentru a spune lumii că avem o problemă gravă și foarte răspândită despre care nu vorbește nimeni – abuzurile sexuale asupra copiilor. El însuși un supraviețuitor al abuzurilor sexuale în copilărie, Matthew vrea să convingă că tăcerea nu este o soluție, iar legea și mentalitatea trebuie schimbate, în condițiile în care un băiat din șase și o fată din patru sunt abuzați sexual. Matthew, ambasadorul organizației Stop the Silence, spune că în urma abuzului sexual, victima rămâne cu o trauma invizibilă care durează o viață, putând lua unele dintre cele mai periculoase forme.
În România, pedofilii au cele mai multe șanse să scape din cauza vârstei-limită până la care victimele pot depune plângere, cea mai mică limită din Europa.
Cât ai făcut până în România și ce impresie ți-a făcut?
România este a 18-a țară prin care merg și o să fiu sincer – este cea mai frumoasă. Am ajuns aici din Budapesta, a durat trei săptămâni, și imediat cum treci granița, știi că ești în România, e complet diferită de celelalte țări. Am traversat munții, peisajul este foarte impresionant, iar oamenii sunt foarte prietenoși. Într-o zi a venit un bărbat la mine și mi-a dat pâine, deși nu știa ce fac. Dar aici sunt și foarte mulți câini, mai mulți decât în orice altă țară prin care am fost. Am un aparat cu unde sonore cu care mă apăr de câini.
Ambasada britanică sprijină proiectul meu și am o colegă în această călătorie care merge în orașe și stabilește contacte cu autorități și organizații. În această săptămână în România, m-am întâlnit cu trei ONG-uri. Ce am observat este că nu există ONG-uri care să se ocupe specific de problema copiilor abuzați sexuali, ci sunt organizații care se ocupă de probleme precum traficul cu ființe umane, cu copii dispăruți. Problema copiilor abuzați sexual este la fel de mare, dar deocamdată nu există capacitatea de a o aborda. Dar cred că se va întâmpla și asta în viitor.
Cum a fost călătoria ta până să ajungi în România?
Am început călătoria acum 10 luni, proiectul meu va dura 20 de luni, deci săptămâna asta se împlinește jumătate din călătoria mea. Am plecat pe 31 mai anul trecut, din Londra. În total voi trece prin 32 de țări. Când merg, în funcție de vreme, fac între 40 și 60 de kilometri pe zi. În final voi merge 16.000 de kilometri, iar până acum am mers 6.340 de kilometri. Călătoria a fost foarte fascinantă, deşi nu îmi place în mod deosebit să merg pe jos. E foarte dificil pentru oameni să vorbească despre abuzurile sexuale asupra copiilor, în orice societate, orice cultură, orice religie, așa că merg pentru că a merge așa de mult e un lucru rar și astfel am ocazia să ajung la televiziune, la radio, în ziare. Mesajul meu a fost tradus în 17 limbi, inclusiv în rusă, și pot să transmit că am fost abuzat sexual când eram copil și începem să vorbim despre asta. E important să spunem oamenilor aceste lucruri, dar de asemenea și guvernelor, care trebuie să înțeleagă că abuzurile sexuale asupra copiilor costă foarte mult.
Există studii care arată, comparând creierul unui copil abuzat cu al unui copil care nu a trecut prin așa ceva, că există diferențe fiziologice. Abuzul sexual afectează dezvoltarea mentală a unui copil, ceea ce înseamnă răni invizibile. Acest copil devine un adult, iar oamenii din jur nu văd ce traumă a suferit acea persoană. Trauma se poate traduce prin depresie, anxietate, dependență de droguri, abuz de alcool etc. 95% dintre adolescenții care se prostituează au fost abuzați sexual în copilărie. Consecințele sunt foarte numeroase și durează toată viața. Mai există un studiu american care arată că oamenii care suferă o traumă, inclusiv sexuală, sunt mai predispuși la moarte prematură, fie că stresul pune multă presiune pe psihic și se ajunge la boli cronice, fie că victimele au un stil de viață determinat de marginalizarea socială care le scade speranța de viață.
Studiile Organizației Mondiale a Sănătății arată că unul din șase băieți a fost abuzat în copilărie și una din patru fete. Adică 30% din persoanele din cafeneaua asta în care stăm acum au fost abuzate când erau copii. Și oamenii nu vorbesc despre asta. Eu am fost abuzat sexual de unchiul meu când eram copil, iar acum el e la închisoare, pentru șase ani. M-a abuzat pe mine și pe alți trei frați ai mei, care toţi sunt tratați pentru depresie.
Ce îți propui să schimbi prin această călătorie?
Există o lege pe care încerc să o schimb, care e diferită în fiecare țară UE, și care stabilește o limită pentru victimele abuzurilor sexuale. Şi anume, ele au o anumită perioadă în care pot merge la poliție să reclame abuzul, dar dacă depășesc acest interval, poliția nu mai poate face nimic. Eu am fost abuzat până la 13 ani, iar la 25 de ani am spus poliției, deci 12 ani mai târziu. Eram un adult, nu mai eram abuzat, iar unchiul meu era profesor, încă în contact cu copii, era încă foarte periculos. În Ungaria, de exemplu, vârsta-limita este de 23 de ani; după ce împlinești 23 de ani ca victimă a abuzului sexual nu mai poți depune plângere. Eu am depus plângerea la 25 de ani, astfel că, dacă eram în Ungaria, unchiul meu era încă în libertatea și în contact cu copiii. În Luxemburg, vârsta-limită este de 28 de ani, și am cunoscut acolo un supraviețuitor al abuzurilor sexuale din copilărie care are 30 de ani și care a mers la poliție să-l reclame pe cel care l-a abuzat, care e încă periculos, încă în contact cu copiii, fiind profesor, dar poliția nu poate face nimic. Întrebarea este de ce aveam eu 25 de ani când am mers la poliție, de ce el a făcut-o la 30 de ani? Sunt foarte, foarte multe motive. Nu e doar rușinea, ci și stigma socială. În țările baltice, de exemplu, oamenii sunt obișnuiți cu regimul sovietic de acum 20 de ani, când nu vorbeai despre așa ceva. Nu vorbești cu poliția, nu faci probleme. Asta a rămas mentalitatea oamenilor. În țări precum Polonia sau Irlanda, unde oamenii sunt foarte religioși, e greu să discuți despre sex în general, dar mai ales pentru băieți. Eu am fost abuzat de unchiul meu, iar în țările creștine oamenii se tem să vorbească despre orice are legătură cu homosexualitatea. Ce trebuie să înţelegem însă e că, dacă unchiul meu m-a abuzat, asta nu înseamnă că eu eram homosexual, eram un copil. Deci durează mult ca victimele abuzului să aibă puterea de a spune că au fost abuzate. Dacă s-a întâmplat în familie, trebuie să fii destul de în vârstă ca să poți pleca de acasă etc.
În România, sunt valabile aceleași motive culturale pentru care victimele abuzurilor sexuale nu vorbesc despre asta, dar, în plus, am aflat că e și o lipsă de încredere în sistemul judiciar. Eu sunt scoțian, nu vreau să fiu un occidental care vine în toate țările astea și spune “trebuie să faceți lucrurile așa”. Încerc doar să încurajez o discuție.
Când ai decis să vorbești despre propria ta experiență?
Unchiul meu m-a abuzat până la 13 ani. Când aveam 15 ani, fratele meu, care este cu 10 ani mai mare, a avut o cădere nervoasă. Era foarte stresat, a fost spitalizat, a stat șase săptămâni în spital din cauza stresului. Acolo mi-a spus că a fost abuzat de unchiul nostru. Atunci a fost prima data când mi-am dat seama că nu eram doar eu abuzat. Era fratele meu mai mare, trebuia să fie puternic, dar era un om slab pe un pat de spital. Atunci mi-am dat seama că, dacă nu fac nimic, asta o să mi se întâmple și mie. La 17 ani am plecat de acasă și am început terapia. Am început să vorbesc despre asta, iar astăzi sunt sănătos, vorbesc cu milioane de oameni despre acest subiect, dar frații mei iau încă medicamente pentru depresie. Cu cât începi recuperarea mai repede, cu atât ai mai multe șanse să îți revii.
Te-ai întâlnit cu alții care au trecut prin această traumă?
Da, probabil am întâlnit mii, dar nimeni nu mi-a zis. Probabil sunt supraviețuitori care merg pe stradă pe lângă noi acum. În multe dintre țările prin care am trecut, mai ales în Scandinavia, există grupuri de supraviețuitori. Am văzut că în unele limbi se spune “victime ale abuzului sexual“, dar nu sunt de acord cu formularea, eram o victimă când eram copil, dar am depăşit acel moment. UNICEF din Slovacia mi-a spus că a întâlnit o femeie care fusese abuzată când era copil și partenerul ei îi abuza cei doi copii ai ei. Când acest lucru a fost descoperit, asistenții sociali au întrebat-o de ce a suportat așa ceva atâta timp, iar ea a zis că nu știa că e un lucru așa rău, pentru că i s-a întâmplat și ei și considera că asta se întâmplă.
Care e relația ta cu familia acum?
Am o relație excelentă cu familia mea. Eu sunt cel mai mic din șapte copii. Unchiul meu m-a abuzat pe mine și pe alți trei frați. Unul dintre frați mi se va alătura și va merge cu mine o parte din călătorie. Nu e nicio parte pozitivă în a fi abuzat sexual, dar de-a lungul călătoriei mele mi-am dat seama că am fost norocos să fiu abuzat sexual în Marea Britanie, și nu în altă parte, pentru că sistemul judiciar mi-a permis să depun plângere, ONG-urile mi-au oferit sprijin, nu am plătit pentru avocat, pentru terapie, poliția m-a crezut, a luat măsuri, serviciile au fost la dispoziție. Nu se întâmplă așa peste tot.
Ai observat că se schimbă ceva în urma ta?
Eu nu fac decât să merg, dar în urma mea se schimbă lucrurile. În Slovacia, s-au demarat procedurile de creștere a vârstei până la care poți depune plângere ca victimă a abuzurilor sexuale, am primit mail din partea președinției Maltei. Şi asta doar pentru că merg şi ridic problema. Primesc mail-uri de la oameni din țări prin care am trecut cu luni în urmă care citesc povestea mea și îmi cer ajutorul. Îi pun în legătură cu cine trebuie și acum sunt anchete judiciare în derulare. Îmi dau seama că lucrurile nu se schimbă doar schimbând legea, ci și mentalitatea, iar asta se întâmplă crescând gradul de conștientizare. Pentru asta încerc să mă adresez oamenilor prin media. România este prima țară unde televiziunile n-au fost interesate de acest subiect.
Puteți citi și:
Macedonia a aprobat castrarea chimică pentru pedofili
Raport: Vaticanul permite preoților să abuzeze sexual mii de copii
2.000 de kilometri pe jos, pentru a opri abuzurile sexuale în China
Un comentariu
Veshankaaran – este un dansator , un purtator de masti, care se exprima prin dans( Kathakali – un dans la care participa numai barbati). Purtatorul de masti devine personajul nu doar il danseaza. Are fata desenata in diverse culori si incadrata cu o linie alba, pentru a sublinia mai bine cele noua fete ale inimii.
Sau navarasele = emotiile.
Kathakali are nevoie de spectator – astfel devine arta dar si pentru ca, nu oricine poate dansa kathakali.
Navarasele – cele 9 fete ale inimii :
Dragostea :
Am invatat-o de la un caine. Un prieten pe care l-am avut langa mine de la 2 ani. Am trait alaturi de oameni, plante si de animalele lor, atat de frumos, atat de viu. Atunci si acolo, intr-un sat, am invatat sa fiu ceea ce sunt acum. Adusa la oras, am inceput sa mor, praful m-a cuprins si mi-a amortit spiritul rebel iar degetul indreptat spre mine si-a sapat atat de adanc urma in sufletul meu incat uneori cred ca am sufletul gaurit ca un covrig. Din care unii vor doar sa muste apoi sa fuga cu bucatica rupta din mine. Nu am gasit inca acel caine dornic sa ma ia in coada.
Dragostea , am acum doar amintirea ei. Cateodata devine vie, dar e o amintire murdarita de niste maini si buze pe care as fi vrut sa le ucid. Nu o data. Fata urata a dragostei sau lectia ca dragostea poate fi si altceva decat frumusete mi-a tinut-o tata. Nu doresc nimanui sa afle primele mangaieri de la tatal sau si nici ca primul sarut sa fie “ parintesc”. Tata nu are nimic parintesc in el, e inca o bestie din cine stie cati au safarsit aceeasi fapta. Nu si-a desavarsit opera, printr-un viol, dar daca ar fi facut-o ar fi fost doar inca o linie intr-un proces verbal pe care oricum nu l-a intocmit nimeni, adultii din jurul meu isi dadeau doar cu parerea daca este sau nu adevarat, daca ar fi posibil sau nu, pana sa creada ei, s-au scurs niste ani si multe lacrimi. Si el este un dansator de kathakali dar unul infam ce si –a dansat viata . dar eu ce vina am avut? Ce pacate am avut de a trebuit sa nu fiu doar spectator al vietii lui ci si protagonist in opera??
Dispretul :
In oras, educata de paduri a trebuit sa invat ca animalele sunt mai blande decat unii dintre semenii mei. Si ca umilinta doare. Ca desi nu sunt vinovata cu nimic, port o vina, pe care ceilalti nu m-au lasat sa o uit, sa o iert si mai ales sa o inteleg.
Peste toate astea a trebuit sa fie tatal meu un suflet urat, si mai vanator decat orice animal de prada. Am devenit o prada pentru un vanator odios.
M-am dispretuit , pe mine, pe el si viata insasi. Imi era scarba de mine, de el si de viata.Traiam o agonie, nu o viata.
Sa fug nu era indeajuns, nu aveam distante atat de mari incat sa uit ce traiam acasa. Eram pusa fie sa mangai fie sa fiu mangaiata . Corp langa corp , fizic eram acolo, dar sufletul meu cauta departari. Atunci am invatat sa fiu eu, mine si EU. Doar una dintre noi facea ce vroia bestia. Celelalte doua stateau ascunse si o asteptau pe a treia dintre noi sa fie iar cu ele. Abia atunci gaseam refugiu, langa celelalte doua. Le povesteam prin ce trecusem, plangeam, ne sfatuiam si ne gandeam ce lungime sa aiba cutitul pe care l-as infige atat de adanc incat sa nu mai simt eu nimic. Dar nu in mine ci in el.
Durerea :
Nu o pot descrie in cuvinte, nu exista in vocabular ceva care sa exprime adancul in care as fi vrut sa fiu ca sa nu o mai simt.Nicio apa , niciun pamant nu era indeajuns pentru a o acoperi.
Si ea a crescut odata cu varsta. Am ramas fara cuvinte de cand s-a intamplat prima oara. Mi-au trebuit cateva zile sa-mi recunosc mie intai si apoi cateva luni pana sa inteleaga si mama ce traiam. Dar cand nu te astepti mai putin atunci vine lovitura, mama a devenit martor neputincios. Daca asupra mamei el avea o astfel de putere, de ce sufletul meu astepta de la mine o scapare? Un copil.
Am fost ucisa intai de cei care radeau de mine. Daca pe cei care ma aratau cu degetul nu aveam cum sa-i iubesc,el era tatal meu – sange din sangele lui eram eu. Acum devenisem sange pe mainile lui.
Priveam si eu cum ma scurgeam printre degetele lui, cum eu il murdaream atunci cand ma punea sa il mangai. Si durea. Durerea asta nu mi-o poate lua nimeni. Cred. Sunt dureri si dureri, unele adanci, negre si lipicioase, de care nu mai scapi. Unele te rod precum o boala. Fiecare atingere a lasat o urma adanca , fiecare deget devenea o lama de cutit. Sufletul meu este plin de cicatrici care nu vor fi imbratisate niciodata indeajuns incat sa nu ma mai doara. Nu am intalnit pana acum bratele care sa ma stranga intratat incat sa uit de trecut.
Furia:
Mi-am varsat-o pe viata. Am trait furios pentru ca am vrut sa demonstrez si celorlalti ca ma reprezinta ceea ce gandesc, fac si simt. La fel ca si ceilalti am de oferit si vreau sa primesc.
Celor care imi spuneau ca sunt urata le raspundeam, le ofeream alternativa – daca ar fi avut un accident si nimeni in afara de mine nu ar fi trecut pe acolo cum ar fi vrut sa fie, sa ii ajute o persoana urata sau sa zaca in imposibilitatea de a se salva.
Oamenii sunt mai animale si mai vanatori decat orice salbaticiune.
Am fost furioasa pe viata, si apoi pe cei din jur, si daca ei mi-au aratat o fata urata, le-am raspuns cu aceeasi moneda. Furia naste monstrii, si eu le-am aratat ca pot fi urata si monstruoasa in acelasi timp.
Curajul :
L-am avut din disperare. Am vrut sa ma ucid la propriu dar ceva m-a impiedicat. Am vrut si am spus-o cu glas tare. Am vrut sa se stie ca nu mai pot trai in propriul sange. Ca nu mai vreau, am aratat-o de multe ori dar rezultatul era si mai virulent. Gasea motive sa-mi invadeze orice spatiu.
Am trait cu spaima ca ma va viola, ani de zile. S-a oprit la a privi si a mangaia dar teama mea a crescut odata cu ura pentru el. Putea oricand sa –si desavarseasca opera. Am spus cuiva ca vreau sa-l omor sau sa ma omor, alta cale nu gaseam. Intr-o vreme am indraznit sa nu-i mai vorbesc.
Si am tacut pentru 3 ani. Il ignoram, asa cum el mi-a ignorat lacrimile.
Ura nu are limita in exprimare.
Frica :
Frica imi era ca va intra peste mine. Am trait-o noapte de noapte, ani de zile. Ajunsesem sa nu mai dorm de frica sa nu fie prea tarziu cand il voi auzi. Desi abia acum mi-am dat seama ca scena era doar la el in camera, probabil sa aiba o scuza, eu fusesem cea care vroia. Iar el doar mi-a dat ce i-am cerut. Bestie nevinovata!!
Dezgustul:
Eram oripilata la gandul ca cineva ma putea atinge. Nu am suportat atingerea cuiva. Nici prietenele mele nu ma puteau atinge . Nimeni. Nici pe mama nu o lasam sa ma atinga. Ma durea fiecare loc unde cineva isi lasa amprenta. Ma faceam precum un arici iar atingerile deveneau dureri fizice si psihice. Pana la 25 de ani nu am stiu ce inseamna imbratisarea cuiva. Nu puteam sa las pe nimeni sa-mi invadeze spatiul. La 25 de ani mi-am intalnit prima iubire si m-am refugiat intr-o dragoste sortita esecului. L-am iubit dar nu puteam sa-i ofer ce si-ar fi dorit. Am incercat si a iesit prost. L-am respins fara sa inteleaga de ce. Ii spuneam ca il iubesc dar imi era indeajuns sa ne tinem de mana. Atat. Era deja mai mult decat nimic. Dar el vroia mai mult.
Ne-am chinuit 10 ani. El si-a trait acesti ani, departe de mine, dar si cu mine. Eu am pierdut acesti ani, departe de mine si de el. Am lasat trecutul sa fie prezent, apoi ne-am indepartat. Eu am luat decizia desi stiam atunci ca nu voi mai reusi apropierea de nimeni asa cum fusese cu el.
Mirarea :
A venit peste 3 ani jumatate cand am intalnit ceea ce spune lumea, dragoste la prima vedere. L-am iubit si am vrut sa traiesc iubirea asta desi stiam ca este ca un organism bolnav. Ne vedeam odata la 3 saptamani. In rest nimic. Nimicul asta era doar al meu, am banuit ca pentru el era prea plin deja. Nu am intrebat nimic, nu din teama de a nu afla adevarul, ci pentru ca nu as fi vrut sa traiesc intr-o poveste care nu e a mea, si ce sa-mi spuna ? ca sunt doar o alternativa a vietii lui. Dupa 6 luni inevitabilul s-a produs. Dupa o vreme mi-a raspuns la telefon si mi-a spus ca „nu suntem unul pentru altul”. Mirare nu ai un numar unde sa sun sa te injur?
Linistea:
Nu am trait-o niciodata. Nu stiu cum este sa te iubeasca un barbat. Sa te sune sa-ti spuna ca ii este dor de tine. Nu am fost linistita niciodata. Probabil voi fi linistita cand nu voi mai fi.
Viata nu are un numar verde unde sa auzim :
Daca doriti sa injurati apasati tasta 1
Daca doriti sa fiti iubiti apasati tasta 2
Daca doriti sa aflati viitorul apasati tasta 3
Daca doriti sa schimbati trecutul apasati tasta 4
Daca doriti sa schimbati ceva in viata apasati tasta 5
Daca doriti o alta viata apasati tasta 6
Daca doriti sa vi se aprinda o lumanare apasati tasta 7
Daca ……………
Daca doriti sa intrati in legatura cu un operator apasati tasta 0
( si nu in ultimul rand, multumesc Matthew )