Wikileaks: Cum au manipulat SUA sprijinirea acordului climatic de la Copenhaga

Noi telegrame publicate de Wikileaks arată cum SUA manipulează națiunile care se opun abordării sale asupra încălzirii globale, cum sprijinul financiar și alte tipuri de ajutor sunt folosite de unele țări pentru a câștiga sprijin politic, cum neîncrederea, promisiunile deșarte și contabilitatea isteață reglează negocierile și cum Statele Unite au pus la cale o ofensivă diplomatică globală pentru a copleși opoziția faţă de controversatul acord de la Copenhaga, mai exact documentul neoficial care s-a născut din ruinele summitului din 2009.

La 31 iulie 2009, departamentul de stat al SUA a trimis o telegramă secretă în care le cerea diplomaților ONU informații în legătură cu o gamă variată de aspecte, printre care și încălzirea globală, scrie The Guardian. Cererea a venit din partea CIA, care voia să afle de la diplomați care sunt pozițiile de negociere ale țărilor pentru summitul de Copenhaga, planurile de dejucare ale acordului și înțelegerile dintre națiuni.

Discuțiile de la Beijing, din 2009, nu au reușit să asigure un acord oficial la Copenhaga, însă SUA, unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii și „un paria climatic”, cum descrie publicaţia britanică statul de peste ocean, a avut de ce să se agaţe – un acord născocit în ultimele ore ale summitului, însă neadoptat de ONU, anunţa să rezolve multe din problemele Statelor Unite. Acordul cu pricina răstoarnă abordarea unanimă, de sus în jos, propusă de ONU, în care fiecare naţiune e îndemnată să fixeze ţinte acceptabile pentru diminuarea emisiilor poluante.

Noul acord asigură o metodă mai uşoară de a limita activitatea Chinei şi a altor ţări în cursă de dezvoltare rapidă decât soluţia oferită de ONU, însă nu garantează reducerile de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru evitarea unei încălziri globale periculoase. Mai mult, el ameninţă să afecteze negocierile privind extinderea protocolului de la Kyoto, în care naţiunile bogate au obligaţii foarte restrictive. Asta a făcut ca multe ţări, în special cele mai sărace şi mai vulnerabile, să se opună cu vehemenţă acordului de la Copenhaga.

Atragerea unui număr cât mai mare de ţări care să susţină acordul sereveşte intereselor SUA, potrivit The Guardian, încurajând probabilitatea adoptării oficiale a acestuia. Aşa că a fost lansată o ofensivă diplomatică, scrie publicaţia britanică, printr-o serie de telegrame trimise din decembrie 2009, după încheierea summitului de la Copenhaga, până spre sfârşitul lui februarie 2010, când se încheie şirul de telegrame dezvăluite de Wikileaks.

Unele ţări au fost uşor de convins, arată telegramele. Acordul de la Copenhaga promitea un sprijin financiar de 30 de miliarde de dolari pentru naţiunile sărace afectate de încălzirea globală pentru care nu au fost responsabile. La două săptămâni de la summit, ministrul de externe din Maldive, Ahmed Shaheed, îi scria cu înflăcărare secretarului de stat american, Hillary Clinton, că vrea să sprijine acordul. Până la 23 februarie 2010, ambasadorul statului Maldive în SUA, Abdul Ghafoor Mohamed, i-a spus delegatului american pe probleme climatice, Jonathan Pershing, că ţara sa are nevoie de un „ajutor palpabil”, pentru că atunci şi alte naţiuni vor realiza avantajele susţinerii acordului de la Copenhaga.

Ghafoor s-a referit la o serie de proiecte în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari, iar Pershing l-a îndemnat să prezinte exemple şi costuri concrete pentru a spori şansele unui sprijin bilateral. Pe altă direţie, la 11 februarie, Pershing s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul UE pe probleme climatice, Connie Hedegaard, care i-a spus că Alianţa Statelor Insulare Mici ar putea fi cei mai de nădejde aliaţi graţie nevoii lor de finanţare. Hedegaard a întrebat dacă SUA va fi nevoită să recurgă la „contabilitate creativă”, iar Pershing a spus că „donatorii trebuie să-şi echilibreze nevoia politică de a asigura o finanţare reală sub constrângerile unor bugete fixe”.

La problema finanţării se adaugă şi cea a lipsei de încredere dintre state. La 2 februarie 2009, o telegramă din Addis Ababa relata o întâlnire între subsecretarul de stat Maria Otero şi premierul etiopian, Meles Zenawi, care se ocupă de negocierile pe probleme climatice în numele Uniunii Africane. Telegramele confidenţiale prezintă o ameninţare directă a SUA faţă de Zenawi: dacă acesta nu semnează acordul [de la Copenhaga], se încheie orice discuţie. Zenawi a spus că va semna acordul, însă şi-a exprimat îngrijorarea că nu a primit nici o asigurare personală de la Barack Obama. Mai departe, la 17 februarie 2009, o altă telegramă secretă prezenta o nouă întâlnire între consilierul adjunct pentru securitatea naţională a SUA, Michael Froman, Connie Hedegaard şi alţi oficiali europeni în care SUA cerea unificarea eforturilor în vederea înlăturării obstrucţionismului ţărilor din Lumea a Treia.

Hedegaard l-a asigurat pe Froman de sprijinul Uniunii Europene, iar cei doi au discutat nevoia de a „neutraliza, coopta sau marginaliza ţări precum Venezuela sau Bolivia”, apoi Hedegaard a legat din nou ajutorul financiar de sprijinul politic în favoarea acordului. Mai târziu, în aprilie, SUA şi-a retras sprijinul faţă de Bolivia şi Ecuador, pe motiv că s-au opus acordului.

După summitul de la Copenhaga au apărut şi alte legături între sprijinul financiar şi cel politic. La 25 ianuarie, oficialii danezi, care iniţial au respins propunerea SUA de a sprijini acordul, au făcut o declaraţie surprinzătoare. Potrivit unei telegrame, negociatorul olandez pe probleme climatice, Sanne Kaasjager, a trimis mesaje ambasadelor din capitalele care beneficiază de asistenţă pentru dezvoltare din partea olandezilor să sprijine acordul. „Este o mişcare fără precedent pentru guvernul olandez, care până acum s-a ferit de orice propunere de a folosi sprijinul financiar pentru influenţă politică”, se arată în telegramă.

Cel mai îndrăzneţ apel pentru finanţare dezvăluit de telegramele făcute publice pare să vină însă din partea Arabiei Saudite, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume şi una dintre cele mai bogate 25 de ţări ale lumii. O telegramă secretă trimisă la 12 februarie înregistrează o întâlnire între oficiali ai ambasadei americane şi negociatorul pe probleme climatice Mohammad al-Sabban, care a spus: „Regatul va avea nevoie de timp pentru a-şi diversifica economia şi a mute accentul dispre petrol”, notând că un angajament din partea SUA de a sprijini Arabia Saudită în procesul său de diversificare economică ar „îndepărta presiunea asupra negocierilor pe marginea schimbările climatice”.

Telegramele obţinute de Wikileaks se încheie la sfârşitul lui februarie 2010. În prezent, 116 ţări s-au asociat acordului de la Copenhaga, mai scrie The Guardian, şi alte 26 spun că intenţionează să facă asta. Totalul de 140 se situează în vârful ţintei de 100-150 de ţări fixată de Pershing în cadrul întâlnirii cu Hedegaard de la 11 februarie. Cele 140 de naţiuni reprezintă aproape 75% din cele 193 de ţări care fac parte din convenţia ONU pentru schimbări climatice şi sunt responabile pentru peste 80% din totalul de emisii de gaze cu efect de seră din prezent.

În cadrul negocierilor de la Cancun, Mexic, au existat deja răbufniri privind finanţarea pentru adaptarea climatică, cel mai mare şoc venind din partea Japoniei, care a anunţat că nu va sprijini extensia tratatului de la Kyoto, ceea ce asigură un mare boost pentru acordul de la Copenhaga.

Foto: O acțiune a activiștilor Greenpeace la Cancun menită să grăbească semnarea unui acord/EPA

Citiți și:

Wikileaks: SUA a făcut presiuni asupra comitetului climatic al ONU pentru a bloca accesul oamenilor de știință iranieni

Dispute între ţările bogate şi cele sărace pe tema Protocolului de la Kyoto