Morțile cauzate de război, direct și indirect, în rândul sirienilor se ridică la 470.000, aproape de două ori mai mult decât cifra vehiculată de ONU până acum 18 luni, când a renunțat la colectarea de statistici, iar numărul răniților este estimat la 1,9 milioane. Împreună, cele două cifre însumează 11,5% din populația siriană, scrie The Guardian, care citează un nou raport al Centrului de Cercetări privind Politicile Siriene. Speranța de viață din statul asiatic a scăzut de la vârsta de 70 de ani, cât era în 2005, la 55,4 în 2015, iar pierderile economice au fost estimate la 255 de miliarde de dolari, mai multe zone ale țării fiind puternic afectate în continuare.
Din cele 470.000 de morți, circa 400.000 s-au datorat violenței directe, iar restul de 70.000 au fost cauzate de lipsa unor servicii medicale adecvate, a medicamentelor (în special a celor pentru boli cronice), a hranei, a apei potabile, a condițiilor sanitare și a locuirii adecvate, lipsuri resimțite mai ales de oamenii care au fost strămutați în permitrele zonelor de conflict. În perioada 2010-2015, arată raportul, rata de mortalitate a Siriei a crescut de la 4,4 la 10,9 decese la mia de locuitori, iar populația ei s-a micșorat cu 21%, ceea ce explică valul mare de refugiați care au fugit în Turcia și în Europa. Per total, 45% din populație a fost strămutată, în interiorul țării (6,36 milioane de locuitori) și în afara hotarelor (4 milioane).
„Folosim metode foarte riguroase de cercetare și suntem siguri de această cifră”, a spus Rabie Nasser, autorul raportului, pentru publicația britanică. „Numărul morților indirecte va fi și mai mare în viitor, deși majoritatea ONG-urilor și ONU le ignoră. Credem că documentarea ONU și estimările informale au subestimat numărul victimelor, din cauza lipsei accesului la informații în timpul crizei”. Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, care gestionează situația morților, a renunțat să mai numere decesele din Siria la mijlocul lui 2014, invocând lipsa accesului la informații și cea de încredere în surse.
Anul trecut, prețurile bunurilor de consum au crescut cu 53% în Siria, scumpirile fiind distribuite inegal. „Prețurile din zonele de conflict și din cele aflate sub asediu sunt mai mari decât în alte părți ale țării, iar asta sporește profiturile comercianților de război, care monopolizează piața în aceste regiuni”, susține raportul. Condițiile de angajare și plată s-au deteriorat, iar femeile muncesc mai puțin din motive de siguranță. Circa 13,8 milioane de sirieni și-au pierdut mijloacele de trai, iar gradul de sărăcie a crescut cu 85% numai în 2015. „Caracteristicile principale ale acestor regiuni sunt lipsa siguranței, alocarea tuturor resurselor pentru lupte, crearea unor oportunități de joburi marcate de violență și impunerea autorității cu forța”.
„În ciuda faptului că sirienii suferă de cinci ani, atenția globală asupra drepturilor omului și a demnității s-a intensificat doar atunci când criza a avut un impact direct asupra societăților din țările dezvoltate”, subliniază raportul. Conflictul „continuă să distrugă țesutul social și economic al țării, laolaltă cu intensificarea intervențiilor internaționale, care generează o polarizare și mai mare în rândul sirienilor. Dezvoltarea, drepturile și demnitatea oamenilor au fost în mare parte ruinate”.