100% electricitate curată până în 2050 în Spania

0

Spania a lansat recent un program ambițios de tranziție energetică, dorind să aibă până în 2050 un sistem energetic bazat 100% pe energii regenerabile, urmând ca la scurt timp după să-și decabornizeze complet economia.

Până la mijlocul secolului, spaniolii estimează că gazele cu efect de seră vor fi reduse cu 90% față de nivelul din 1990, datorită proiectului de lege a tranziției energetice și schimbărilor climatice.

Guvernul își propune să instaleze în următorii 10 ani cel puțin 3.000 MW de energie solară și eoliană anual, ca parte din acest plan.

Din plan face parte și interzicea eliberării de noi licențe pentru exploatarea combustibililor fosili, iar 1/5  din bugetul statului să fie dedicată temperării schimbărilor climatice. Aceste fonduri vor crește începând cu 2025.

”Este un exemplu excelent bazat pe acordul de la Paris (…) Stabilește o țintă pe termen lung, oferă stimulente pentru extinderea tehnologiilor regenerabile și ține cont de tranziția forței de muncă”, a declarat Christiana Figueres, fosta secretară executivă a Convenției Schimbărilor Climatice din cadrul Națiunilor Unite.

Cele mai multe mine de cărbuni vor fi închise pe baza unor înțelegeri de ”tranziție echitabilă”, care prevăd scheme de pensionare anticipată, recalificare în domeniul energiei curate și reconstrucție ecologică. Acestea vor fi parțial finanțate din fonduri provenite din licitarea drepturilor de emisii.

Guvernul a eliminat deja controversata taxă pe soare, care a frânat dezvoltarea sectorului regenerabilelor la începutul acestui deceniu, iar noua lege va prevede obligativitatea de a avea o contribuție de 35% a regenerabilelor în producția energetică până în 2030.

”E un exemplu de urmat pentru restul lumii”, a spus despre lege James Watson, directorul executiv al asociației patronale SolarPower Europe.

Se anticipează că eficiența energetică va crește cu 35% în următorii 11 ani, iar guvernul și administrațiile publice vor avea posibilitatea să închirieze doar clădiri cu consum energetic aproape de 0.

”Propunându-și să devină carbon neutral, Spania arată că lupta împotriva schimbărilor climatice este foarte serioasă, că este gata să acționeze și să profite de beneficiile decarbonizării”, a declarat Laurence Tubiana, directorul executiv al European Climate Foundation, și fostul trimis al Franței la negocierile acordului de la Paris.

Puterea guvernului este însă fragilă. Cu doar ¼ din voturile parlamentare, trecerea acestei legislații va depinde de partidul de stânga Podemos și liberalii Ciudadanos.

În proiectul de lege nu au fost incluse termene pentru defazarea energiei nucleare sau pe bază de cărbune, iar interzicerea noilor mașini care utilizează diesel sau benzină a fost amânată până în 2040.

Sursa: The Guardian


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger