2018 pare să fie anul energiei solare, după ce legea energiilor regenerabile a introdus termenul de prosumer, recunoscând astfel dreptul cetățenilor de a-și produce și consuma energia din surse curate. Prosumerii vor putea, de asemenea, să vândă surplusul de energie produs. Noua lege a venit însoțită de un anunț din partea Ministerului Mediului care deschide un program de finanțare cu până la 90% a achiziției de panouri fotovoltaice de către cetățeni.
Românii persoane fizice care doresc să treacă la energie verde vor fi ajutați de stat cu 90% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 20.000 de lei. Asta propune noul ghid de finanțare pus în dezbatere publică la Ministerul Mediului. Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunțat că programul are o valoare de 100 de milioane de euro, din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Astfel, aproximativ 28.000 de români ar putea primi câte 3.500 euro pentru echipamente cu putere instalată de maxim 3kW, detaliază echipa EnergiaTa, o comunitate de specialiști și oameni interesați de energia regenerabilă.
Cei care administrează comunitatea EnergiaTa sunt oamenii de la EFdeN, absolvenți și studenți de la mai multe facultăți care se dedică construcției de case ecologice. Ei au participat deja cu prototipul casei solare Prispa la competiția internațională Solar Dechatlon în urmă cu câțiva ani și revin în competiția din Dubai în acest an cu casa solară EFdeN. Pe lângă construcția propriu-zisă a casei solare, care este și un spațiu de conectare și învățare pentru toți ceii interesați, ei s-au implicat și în susținerea elaborării legislației în domeniu, dar și în acțiune de conștientizare în domeniul energiilor regenerabile.
“Fondurile de de AFM sunt un pas înainte extraordinar pentru prosumatorii din România. După ce ANRE va finaliza normele de implementare și românii vor putea în sfârșit să injecteze în rețea, putem spune că România părăsește trecutul și se îndreaptă in direcția potrivită din punct de vedere al energiei, al reducerii poluării și emisiilor pentru a atinge targeturile Uniunii Europene și ale celor de la COP. Am trimis observațiile comunității EnergiaTa către AFM și așteptăm răspuns, credem că este foarte important ca procesul să fie transparent, nebirocratic și echitabil, în ceea ce îi privește atât pe aplicanți, cât și pe instalatorii validați. Vom urmări ca aceste lucruri să se întâmple și vom comunica în continuare cu membrii EnergiaTa”, a declarat Mihai Toader-Pasti, co-fondator EnergiaTa.
Comunitatea numără în present 1.811 membri, dintre care peste 1.500 vor sa devină prosumatori. Toți doritorii sunt interesați de fondurile de la govern, mai spune Mihai.
Programul de finanțare vine în urma promulgării, în luna iulie, de către președintele Klaus Iohannis, a legii regenerabilelor care scrie negru pe alb că prosumatorul trebuie recunoscut. Greenpeace este una dintre organizațiile care au militat foarte mult pentru această recunoaștere.
“Noua lege a regenerabilelor (184/2018) aduce îmbunătățiri de reglementare pentru micii producători-consumatori de energie din surse regenerabile. Din păcate, prețul plătit prosumatorilor de către furnizori – așa cum este stabilit de lege – este mult prea mic. O investiție proprie într-un sistem fotovoltaic, de exemplu, se amortizează în 20 de ani, în condițiile în care media vest-europeană este de 7-8 ani”, spune Marian Mândru, campaigner Greenpeace.
“Totusi, o finanțare nerambursabilă, așa cum este cea propusă de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), poate schimba datele problemei, deși nu este o soluție sistemică, ci doar pentru o perioadă limitată de timp și în funcție de disponibilul bugetar. Finanțarea anunțată de 100 de milioane de euro poate genera, la o finanțare maximă de 20.000 de lei per proiect, apariția a 23.000 de prosumatori. E puțin pentru potențialul solar al României, dar este un prim pas hotărât”, a adăugat acesta.
Greenpeace mai atrage atenția că va fi importantă corelarea dintre AFM și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Fără elaborarea de către ANRE de norme specifice simplificate pentru prosumatori, atât noua lege, cât și programul de finantare al AFM nu își vor putea atinge obiectivul.
În prezent, există o capacitate de aproximativ 1.500 MW de energie solară instalați în România. Dacă marii investitori au fost atrași de scheme de finanțare pe bază de certificate verzi, în prezent dezvoltarea marilor proiecte s-a oprit odată cu stoparea certificatelor verzi. Încurajarea micilor producători pare a fi noua direcție către îndeplinirea țintelor europene privind energia regenerabilă. Noul obiectiv inclus în pachetul energie-climă de la Bruxelles este de 32% energie regenerabilă în mixul energetic.