10 moduri prin care să-ţi controlezi furia

3

Psihologii ne spun că furia se hrăneşte din furie şi cea mai proastă metodă de a scăpa de ea e « să te descarci ». De fiecare dată cînd urli sau loveşti cu pumnii o pernă, te simţi poate mai bine, dar circuitele neuronale implicate în realizarea exprimării furiei se întăresc, cam în felul în care se formează o cărare în pădure: tălpile calcă în acelaşi loc şi o conturează.

După un timp, acesta pare singurul drum sigur. Un fel de înţelepciune populară modernă, care de fapt vine din înţelegerea vulgară a doctrinei psihanalitice, spune că dacă « ţii în tine », îţi faci rău. În anii ’60 exista credinţa, păstrată şi astăzi într-o oarecare măsură, că dacă nu-ţi exprimi furia, faci cancer. Ca şi cum psihicul ar fi o oală sub presiune, iar furia ar fi aburul: dacă nu-i faci loc să iasă pe undeva, oala poate să explodeze.

Ce ne spun astăzi psihologii şi neurologii e că dacă îţi exprimi prea des furia, aceasta devine mai puternică, iar dacă înveţi să o controlezi, scade. Acea reţea de circuite neuronale, odată abandonată, se şterge, ca o potecă pe care nu mai calcă nimeni. Sigur că nu dispare de tot, dar cu timpul înveţi să fii mai calm fără efort.

Iată cîteva trucuri (compilate din diverse articole de psihologie) de a-ţi controla aceste impulsuri:

1.Înţelege că furia e un semn de vulnerabilitate – te simţi devalorizat într-un fel sau altul.

2.Cînd te înfurii, încearcă să te gîndeşti la ceva care te face să te simţi mai valoros, mai demn de apreciere.

3.Să nu ai încredere în judecata ta cînd eşti furios, detaşează-te de ea – furia amplifică aspectele negative ale unei situaţii, îi distorsionează proporţiile. Furia nu e realistă.

4.Încearcă să vezi complexitatea unei situaţii. Furia limitează şi rigidizează perspectiva, te face să ignori sau să simplifici prea mult contextul.

5.Încearcă să înţelegi şi perspectiva celorlalţi. Cînd eşti furios, demonizezi obiectul furiei, îl caricaturizezi, uiţi că şi ceilalţi au o subiectivitate a lor, independentă de tine sau de dorinţele tale.

6.Nu-ţi justifica furia, încearcă să gîndeşti pe termen lung, să vezi ce ţi-ar fi mai de folos şi dincolo de momentul prezent.

7.Conştientizează-ţi resursele fizice şi psihice. Furia apare mai des cînd eşti obosit, flămînd, bolnav, confuz, anxios, preocupat, distras sau copleşit.

8.Încearcă să îmbunătăţeşti şi să repari, nu să învinovăţeşti. E greu să rămîi furios fără să învinovăţeşti pe alţii şi e greu să-i învinovăţeşti dacă eşti concentrat pe reparare şi îmbunătăţire. În certurile domestice, de exemplu, caută să vezi ce părţi bune are partenerul, ce te ţine lîngă el, nu ce vă desparte.

9.Cînd eşti furios, aminteşte-ţi care sunt valorile tale cele mai profunde. Să-i împroşti cu zoaie pe ceilalţi, să-i umileşti, e de multe ori doar ceva de suprafaţă, în adînc, nu îi percepi chiar aşa şi nu te simţi chiar atît de lezat. Există, desigur, cazuri cînd eşti rănit foarte tare şi profund, poate zi de zi şi trebuie să te aperi. Dar aici nu vorbim de situaţiile care cer o revoluţie sau un război, ci de cotidianul nostru obişnuit.

11.Furia te faci să crezi că nu ai altă soluţie decît să te descarci, că s-a umplut paharul etc. Dacă te dai cu un pas înapoi, s-ar putea să descoperi că mai ai de învăţat, că problemele se pot rezolva şi altfel, că înainte de orice, trebuie să ai compasiune pentru cei la care ţii.

FOTO:REUTERS

Tags:



3 comentarii

  1. exceptional articol!!!!!!!!! pacat ca nu l-am citit pana ieri ,pt ca azi am avut un adevarat show cu seful. multumesc.

  2. Pingback: Anger management at Miri Bratu

  3. Depinde de persoana cu care te certi. Daca e un om cult, orce problema se rezolva civilizat si nu te infurii. Daca este un incult, un dobitoc care nu stie altceva decat sa fie agresiv si sa te jigneasca,atunci cel mai bine e sa-l eviti, pentru a nu te infuria. La dobitoci le faci bine si ei iti fac rau,sa nu te infurii?

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger