10 mituri care nu vor să moară

3

Sunt unele mituri care, în ciuda tuturor explicațiilor, nu vor să dispară și se perpetuează printre doritorii de senzațional. Iată câteva exemple de teorii științifice greșite.

 

fulger

 

Poți omorî un virus: Nu, nu se poate. Un virus poate fi dezactivat, distrus, dar nu poate fi omorât din cauză că nu a fost viu de la început. Pentru a avea viață trebuie să aibă abilitatea de a se reproduce, ceea ce virusul nu este capabil să facă. El supraviețuiește prin “deturnarea” unei celule.

Jonas Salk a descoperit leacul pentru poliomelită: Salk a creat vaccinul care previne poliomelita. El a lucrat opt ani în laboratorul din subsolul Universității din Pittsburgh pentru a realiza vaccinul. Leacul pentru poliomelită nu există.

Partea întunecată a lunii: Luna nu are o parte întunecată, ci o parte îndepărtată care beneficiază de aceeași lumină ca și partea mai apropiată.

Asteroid, meteor, meteroit, care-i diferența? Diferența o face locul în care se află. Un asteroid este o piatră foarte mare care se află undeva acolo. Un meteor este o piatră mare care lovește atmosfera, iar un meteorit este orice bucată de piatră care ajunge pe Pământ.

Este cald afară: Temperatura din centrul Soarelui este de 15 milioane de grade Celsius. Cea mai ridicată temperatură obținută vreodată într-un accelerator de particule a fost de 4 trilioane de grade Celsius. Pe de altă parte, cea mai scăzută temperatură posibilă este de -270 de grade Celsius. Cu alte cuvinte, noi ne situăm la aproximativ 260 de grade Celsius de minimum absolut al temperaturii și la trilioane de grade de maxim.

Teoria este o bănuială: Asta e valabil doar la începutul observației unui fenomen, dar pe măsură ce analiza progresează, termenul este folosit pentru a sublinia faptul că autorul nu a fost prezent fizic la derularea faptelor pe care le cercetează. Teoria evoluției sau teoria Bing Bang sunt fapte, dar autorii acestor teorii nu au fost și martorii lor acum 13,8 miliarde de ani.

Fulgerul nu lovește de două ori în același lor: Dacă ne referim numai la clădirile foarte înalte, fulgerul lovește de foarte multe ori în același loc. În plus, pădurarul Roy Sullivan a fost lovit de fulger de șapte ori în cariera lui, apoi s-a sinucis în 1983.

Anotimpurile sunt cauzate de distanța față de Soare: Acest mit pare să aibă sens. Când emisfera nordică se întoarce spre Soare este mai aproape și mai încălzită. Când se îndepărtează, se răcește. Dar aceasta nu este explicația. Pământul se află la 149 de milioane de kilometri distanță de Soare, astfel că o mică mișcare nu contează. Este vorba despre unghiul în care razele Soarelui ajung pe Pământ.

Primii oameni și dinozaurii au trăit în același timp: Sunt 65 de milioane de ani care îi separă pe oameni de dinozauri. De fapt, extincția dinozaurilor a făcut posibilă existența strămoșilor noștri.

O mișcare greșită și un accelerator de particule ne va omorî pe toți: S-a vorbit mult despre asta în 2008 când acceleratorul de particule de la Geneva era pe punctul de a fi pornit. Apocalipticii au spus că acesta va crea o mare gaură neagră artificială care va înghiți Europa. Deși cele mai puternice și violente evenimente din Univers sunt recreate în acceleratoare de particule, asta se întâmplă în miniatură, iar particulele sunt inofensive.

Sursa: TIME

Citiți și:

Ar trebui să ne temem de aglomerările de oameni? Miturile fricii de mulțimi

Cum ne este influențat somnul de fazele lunii


3 comentarii

  1. Sunt cateva lucruri interesante.
    Insa sunt cateva puncte de vedere cu care nu toata lumea e de acord:
    – “Temperatura din centrul Soarelui este de 15 milioane de grade Celsius” – este o presupunere. Daca ne uitam dupa date si nu dupa teorii observam ca atmosfera soarerlui are milioane de grade, suprafata cca 6000 iar cel mai “adanc” unde putem masura (petele solare) cca 4500. Deci e foarte posibil ca centrul soarelui sa fie cu totul altceva decat ne asteptam. N-a auzit nimeni de teoria soarelui electric care explica mult mai bine ce se intampla si la suprafata soarelui cat si la marginea heliosferei?
    – “…teoria Bing Bang sunt fapte, dar autorii acestor teorii nu au fost și martorii lor acum 13,8 miliarde de ani” – teoria e mai mult decat o banuiala dar nu e certitudine (daca credem ceva nu inseamna ca e si real). Daca fenomenul de redshift nu e ceea ce se crede asta inseamna ca galaxiile nu se departeaza unele de altele, adica adio big bang. Avand in vedere ca sunt cazuri de obiecte cosmice cu redshift diferit care comunica intre ele sau un obiect cu redshift mai mare se afla in fata altuia cu redshift mai mic n-ar trebui sa ne mire daca peste cativa ani teoria big bang va ramane amintire.

  2. “Primii oameni și dinozaurii au trăit în același timp” aici e un mister, sunt reprezentari in pesteri de oameni care incaleca dinozauri. Putin probabil ca oamenii pesterilor sa fi facut sapaturi arheologice si sa gaseasca fosile de dinozauri, ca apoi sa isi si imagineza ca pot sa calareasca astfel de specie.
    Ramane un mister.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger