Una dintre marile neplăceri ale verii este prezența țânțarilor, care, pe lângă faptul că sunt enervanți și provoacă mâncărimi, transportă și multe boli, unele dintre ele foarte periculoase. Dacă vrei să eviți produsele anti-țânțari din comerț care conțin chimicale, iată câteva metode naturale pentru a te feri de insecte.
- Evită răsăritul și amurgul! Acestea sunt perioadele când țânțarii sunt cei mai activi, deci evită ieșirea în natură în aceste ore sau crește gradul de protecție. Alte specii de țânțari, însă, mușcă și în timpul zilei, deci ești, practic, pe meniu tot timpul.
- Usturoiul. Acest aliment alungă țânțarii, se spune, dar nu există cercetări aprofundate care să dovedească acest lucru. Usturoiul are, însă, beneficii pentru sănătate dovedite, datorită antioxidanților. Uleiul pur de usturoi frecat pe piele va ține, cu siguranță, țânțarii la distanță, dar și pe toți oamenii.
- Evită șampoanele, parfumurile și săpunurile parfumate! Acest sfat este mai mult un zvon care vine din faptul că țânțarii, când nu se hrănesc din oameni, se hrănesc din plante, iar dacă miroși ca o floare e posibil ca un țânțar să te confunde. Acest lucru nu a fost dovedit, însă.
- Aprinde o lumânare! Fie că e una parfumată sau obișnuită, o lumânare aprinsă va ține departe țânțarii din cauza fumului.
- Îmbracă-te! E recomandabil să porți mâneci lungi și pantaloni lungi împotriva țânțarilor, deși vara nu e anotimpul pentru îmbrăcăminte în exces. Dar la orele apusului sau răsăritului, când e mai răcoare, e preferabil.
- Vitamine. O doză zilnică de vitamina B1 ar crește șansele ca mirosul să ți se schimbe într-o manieră nedezirabilă pentru țânțari, dar acest lucru nu este clar dovedit.
- Elimină apa stătută! Orice piscină sau bazin cu apă poate deveni casă pentru țânțari. Astfel că, este recomandabil ca apa să fie schimbată cât mai des, iar recipientele din jurul casei de strâns apă de ploaie să fie acoperite.
- Stai lângă ventilatoare! Se pare că țânțarii sunt zburători slabi, iar dacă stai lângă ventilator te ajută să scapi de ei.
- Uleiul de cătușnică. Se pare că această plantă este de 10 ori mai eficientă în a alunga țânțarii decât unele produse din comerț.
- Scapă de dispozitivul electric pentru insecte! Acest aparat omoară insectele mai mari, precum moliile, dar nu și țânțarii. Potrivit unui studiu, din cele 14.000 de insecte ucise de șase astfel de aparate într-o vară, doar 31 erau țânțari.
Foto: Flickr / Brissy Girl
Sursa: The Huffington Post