10 fenomene care vor face lumea mai naşpa în 2015

0

Scenariul prefigurat pentru anul 2015 de cei 1 500 de experţi care au participat la Forul Economic Mondial este sumbru, scrie FastCoExist. Specialiştii au scos în evidenţă 10 fenomene care vor trage lumea în jos anul ce va veni, de la adâncirea inegalităţii, la slăbirea leadership-ului şi creşterea costurilor în materie de sănătate.

 

 

Inegalitatea între oameni, la nivel global, este considerată cea mai mare problemă pentru 2015, şi nu doar din motive morale: societăţile inegale au tendinţa să fie mai puţin de succes de-a lungul timpului. “Atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, jumătatea cea mai săracă a populaţiei controlează adesea mai puţin de 10% din resurse”, subliniază raportul. “Aceasta e o provocare universală pe care întreaga lume trebuie să o confrunte”. Pe locul doi, după ea, este creşterea şomajului. Dacă mai demult creşterea economică însemna mai multe joburi, astăzi lucrurile nu mai stau aşa; producţia poată să crească fără aducă cu sine un surplus de locuri de muncă. Raportul avertizează că lucrurile s-ar putea înrăutăţi: “Revoluţiile roboticii şi imprimării 3D ar putea accelera acest trend, costurile scăzute ale acestor tehnologii disruptive (n.r. – care înlocuiesc oamenii în procesul de fabricare a unor produse) făcându-le accesibile pentru toată lumea, inclusiv pentru economiile în curs de dezvoltare”.

Pe lista fenomenelor negative urmează lipsa leadership-ului. 86% dintre liderii supuşi unui chestionar spun că lumea se confruntă cu o criză a capacităţii de conducere. “Avem un val mare de oameni incredibil de deştepţi şi de apţi care îşi încheie studiile şi construiesc companii minunate prin care ne arată ritmul radical al inovaţiei”, scriu autorii raportului. “[Dar] când ne uităm la guvernele noastre şi la instituţiile internaţionale, suntem tentaţi să vedem doar ritualuri, politică şi progres mic”. Mai departe, experţii avertizează asupra competiţiei geo-stratetige; dacă Războiul Rece s-a încheiat, asta nu înseamnă că nu mai există bătălii ideologice, ţările lumii fiind mai competitive ca niciodată. “Relaţiile în schimbare dintre puterile lumii”, arată raportul, “au redus energia politică necesară pentru confruntarea unor probleme comune precum schimbările climatice şi sănătatea globală”.

Următoarea pe listă este stagnarea democraţiei. Reţelele sociale le-au dat oamenilor o voce mai puternică ca niciodată, “dar, cu toate acestea, există o lipsă de conexiune fundamentală între cetăţenii din întreaga lume şi oamenii aleşi să-i reprezinte”. La asta se adaugă intensificarea poluării, unul din efectele progresului în lumea în curs de dezvoltare. Poluarea aerului din China, de exemplu, a cauzat 1,2 milioane de morţi premature (sub speranţa de viaţă medie) în 2010. “Trebuie să se asigure un flux de fonduri îndreptate spre ţările în curs de dezvoltare, prin care să li se asigure posibilitatea de a finanţa schimbarea, şi trebuie să cooperăm la dezvoltarea unor tehnologii noi, cu amprente scăzute de carbon”. Mână în mână cu poluarea vor fi şi fenomenele climatice extreme. “Ironia şi cruzimea schimbărilor climatice fac ca costurile fenomenelor meteo extreme să fie mai mari pentru cei mai săraci membri ai societăţii. Aceştia sunt cel mai vulnerabili şi au cele mai mici posibilităţi de a-şi permite asigurări”. 90% dintre respondenţii unui chestionar cred că Asia va fi cel mai afectat continent.

Pe locul opt în clasamentul fenomenelor negative din 2015 se află naţionalismul, mai exact amplificarea sentimentelor naţionaliste; creşterea numărului de naţionalişti din Scoţia este doar un indicator al acestui trend, arată raportul. Pe locul nouă se află împuţinarea resurselor de apă, experţii spunând că Africa sub-sahariană şi Asia vor fi cel mai afectate. “Oamenii trebuie să accepte urgent faptul că, pentru 750 de milioane dintre noi, criza apei este foarte reală”. Creşeterea costurilor în domeniul sănătăţii ocupă ultimul loc. Experţii se aşteaptă ca ţările să cheltuiască sume tot mai mari din veniturile lor pe sănătate. Vestea proastă este că boli precum cancerul, hipertensiunea arterială, diabetul şi afecţiunile cardiace afectează din ce în ce mai mulţi oameni din ţările în curs de dezvoltare. Există şi o veste bună: “Tehnologia înlesnește prevenirea, detectarea și tratarea acestor afecțiuni. Odată cu dezvoltarea fișelor medicale electronice, a tratamentului de la distanță și a capacității de a împărtăși date online, avem la dispoziție un număr mare de soluții în materie de sănătate, chiar și în medii cu venituri reduse”. Aici puteți citi întregul raport al Forului Economic Mondial.


Leave A Reply