10 ani de FânFest Roşia Montană: Festivalul oamenilor liberi

Am fost prima oară la FânFest în anul 2005. Lucram în Cluj-Napoca, pe atunci, şi mă pornisem să fac un mic reportaj pentru BBC, la faţa locului. FânFest se afla la a doua ediţie, prima fiind în anul 2004 – “un concert de protest”, iniţial.

 

 

de Camelia Jula

 

Am ajuns la Roşia după o mulţime de peripeţii legate de transport. Ştiam că plecau microbuze dedicate evenimentului de la gara din Cluj înspre Roşia (sâmbăta dimineaţa). Eram cu o colegă, de la ediţia de Transilvania a unei publicaţii naţionale şi ne tot lungeam gâturile după microbuze, întrebând şoferii care pleacă înspre Roşia. Nici unul. Aveam un singur număr de telefon de contactare a organizatorilor – am sunat şi am aflat că erau nişte încurcături cu transportul. Dar noi tot ne doream să ajungem la FânFest. Aşa că ne-am urcat în primul autocar care mergea la Alba-Iulia, urmând ca de acolo să luăm un autobuz către Roşia (trebuia să fie vreunul!).

În autogara din Alba-Iulia ne-am trezit o gaşcă destul de numeroasă cu destinaţia FânFest: tineri veniţi din diverse locuri din ţară, cu bocanci în picioare, rucsacuri în spate şi unii cu câte o bandană pe cap. Toţi aveam o singură întrebare: când apare autobuzul spre Roşia Montană? Personalul de serviciu din autogară (îl ţin minte şi acum pe cel care părea un fel de şef pe acolo) ne-a tot purtat cu vorba. Şefuleţul în cauză ne lua în zeflemea şi ne tot îndemna să facem cale-întoarsă. S-a mai potolit când eu şi colega mea am scos legitimaţiile de presă, dar de uitat tot urât s-a uitat.

Am zăpăcit-o cu telefoane, atunci, din câte ţin minte, pe una dintre organizatoare, care îmi fusese şi colegă (seminaristă) la facultate, sper că m-a iertat, între timp. Eram câteva zeci de persoane care voiam să ajungem la Roşia şi niciun autobuz să ne ducă. Într-un final, după multe telefoane, după schimburi tăioase de replici cu şefuleţul de tură al autogării, ne-am trezit că apare un vehicul hodorogit, ieşit din altă epocă, care să ne ducă la destinaţie. Scaunele din interior erau atât de vechi şi mâncate de molii, încât buretele din ele se transformase într-o pulbere care dansa la fiecare mişcare a noastră. Draperiile erau slinoase, suspensiile autobuzului nu mai existau şi şoferul mâna ca şi când ar fi dus saci cu cartofi. Dar peisajul prin care călătoream compensa interiorul jigărit al mijlocului de transport şi hâţâiala.

 

 

FânFest 2004 (Foto)

 

Am profitat de durata drumului ca să întreb lumea de ce mergea la FânFest. Cei mai mulţi, veniţi nu foarte de departe, ştiau despre problema mineritului cu cianuri şi că FânFest era o formă de protest. Iubeau munţii, iubeau regiunea şi doreau să îşi exprime, prin participarea la eveniment, respingerea faţă de proiectul minier al RMGC. Alţii nu fuseseră niciodată la Roşia, auziseră de conflict şi doreau să vadă cu ochii lor despre ce era vorba. Discuţiile noastre erau ascultate cu urechi atente de oamenii locului, care, cu traiste şi găini, se urcaseră şi ei în autobuz, ca să ajungă în vreun sat de pe traseu. “Mă, copii”, ne-a spus un nenic, “voi credeţi că aşa salvaţi Roşia, cu muzici şi prosteli din astea?”. Zece ani mai târziu, muzica solidarităţii încă răsună la Roşia Montană şi, de acolo, merge dincolo de graniţele României.

Era după prânz când am ajuns pe platoul unde se ţinea festivalul: autobuzul ne lăsase în centrul localităţii, de acolo am mers pe jos, pe deal. În drum, mă opream să vorbesc cu localnici ieşiţi la porţi, care stăteau să se uite după cetele de vizitatori. Nu toţi doreau să şi discute cu noi, dar cei mai mulţi au fost prietenoşi. Un bădiuc mi-a spus că sunt bune “muzica şi gălăgia asta”, că e viaţă pe dealuri, dar că le cam sperie viţeii. Soaţa lui voia să meargă seara la concert, să se distreze şi ea cu tineretul. Aveau amândoi peste 70 de ani. Sus, pe platou, am găsit puzderie de corturi întinse şi oameni veniţi de pretutindeni, de la Constanţa şi Suceava până la Timişoara sau Oradea. Am gustat festivalul toată după-amiaza, până seara când pleca ultimul microbuz înspre Cluj (a doua zi trebuia să fiu la muncă) şi am rămas încărcată de energia pe care o transmiteau toţi cei adunaţi acolo. Drumul de întoarcere a fost fără peripeţii, iar la miezul nopţii am ajuns în Cluj, cu impresiile deja notate în carneţel şi înregistrate pe reportofon. Aşa am făcut cunoştinţă cu festivalul devenit, acum, emblematic pentru mişcarea de rezistenţă de la Roşia Montană.

 

FânFest 2010 (Foto Andrei Niculescu)

 

În 2004, la prima ediţie, FânFest a fost un concert de protest, dar în anii următori tot felul de activităţi au fost incluse în program şi tot mai mulţi oameni s-au implicat în fenomen. “Primele 4 ediţii au avut loc pe platoul Jig-Văidoaia, deasupra satului Roşia Montană. În 2007 a fost suspendată procedura de evaluare a impactului de mediu pentru proiectul minier, prin urmare şi festivalul a luat o pauză. Am reînceput să îl organizăm în 2010, când procedura a fost reluată şi când mai mulţi politicieni au lansat declaraţii de sprijin pentru exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană. Din 2010, locul de desfăşurare a festivalului a fost schimbat, ediţiile 2010 şi 2011 desfăşurându-se în zona Tăul Brazi, iar următoarele, inclusiv cea de anul acesta, desfăşurându-se în zona Ţarina. După cei doi ani de pauză, am decis să mutăm locul mai aproape de sat şi de obiectivele de patrimoniu, astfel încât participanţii să poată cunoaşte mai bine localitatea”, explică Roxana Pencea, unul dintre organizatori.

Cum s-a născut FânFest? Simplu: “Din dorinţa de a transmite mesajul campaniei Salvaţi Roşia Montană către cât mai mulţi tineri. Încă de la început, propaganda pro-proiectul minier anunţa că Roşia Montană este un loc poluat, afectat deja de minerit, într-un cuvânt, numai bun de a fi distrus prin transformarea sa în patru cariere uriaşe, un imens iaz de decantare şi numeroase halde de steril. Noi am vrut să dăm ocazia tuturor să afle realitatea din Roşia Montană şi să decidă fiecare pentru el, în cunoştinţă de cauză, dacă Roşia Montană se va dezvolta durabil sau va înceta să mai existe ca localitate. La început, am fost o mână de oameni, dar deja înainte de prima ediţie eram mai bine de 30 implicaţi în organizare. Am reuşit foarte uşor să convingem atât artişti, cât şi alţi voluntari să se implice, chiar dacă la început părea imposibil să aduci o scenă şi câteva mii de oameni pe un vârf de munte foarte greu accesibil. Numele FânFest a apărut când ne-am dat seama că, de fapt, cea mai valoroasă resursă a Roşiei Montane nu este aurul, ci fânul care creşte în fiecare an şi care hrăneşte sute de animale. Peste vară, majoritatea roşienilor vorbeau doar despre fân, când poate fi cosit, dacă vremea permite sau nu adunarea lui, aşa că am zis să îi spunem festivalul fânului, mai ales că ni s-a părut că şi sună foarte bine”, rememorează Roxana.

 

FânFest 2011 (Foto)

 

Numărul voluntarilor implicaţi în festival a crescut, de la an la an: acum sunt aproximativ 20, cu responsabilităţi peste an, iar în perioada de desfăşurare propriu-zisă a festivalului vin în ajutor încă peste 100 de voluntari. Pe lângă aceasta, un număr foarte mare de artişti se implică voluntar în activităţile propuse de festival şi participarea tuturor este pro-bono. Numărul participanţilor a crescut, şi el, de la o ediţie la alta, pe măsură ce vestea despre FânFest s-a dus cât mai departe în ţară şi în afara ei. Câteva mii de oameni vin  la Roşia în săptămâna de festival, transformând mica localitate într-un freamăt continuu, în care se îmbină muzica cu pictura sau fotografia, dezbaterile cu vizionările de documentare, vânzarea produselor tradiţionale cu degustarea unor bunătăţi culinare specifice munţilor, plimbările cu bicicleta cu traseele la pas prin natură şi multe, multe altele.

“În fiecare an, cel mai frumos moment este când vezi, în prima zi, zeci și sute de tineri cu rucsacuri în spinare, care apar parcă de nicăieri, toţi dornici să cunoască Roşia Montană şi să ia parte la activităţile festivalului. Mai apoi, sunt foarte emoţionante sălile şi poienile pline de oameni care ascultă toţi, pe nerăsuflate, discută şi vibrează la unison cu oamenii liberi din Roşia Montană. FânFest este evenimentul la care ne reunim toţi cei care dorim ca Roşia Montană să existe în continuare. Mai ales după toamna anului trecut, când ne-am reîntâlnit în stradă, anul acesta vrem să fie o sărbătoare a tuturor celor activi şi reactivi, care nu doar cred, dar şi trec la fapte, pentru a trăi într-o lume mai dreaptă”, conchide Roxana Pencea.

 

FânFest 2012 (Foto 1, foto 2)

 

Faptul că lumea a venit la Roşia (la FânFest şi nu numai) şi s-a informat direct de la sursă în legătură cu proiectul minier, cu rezistenţa faţă de acesta, cu istoria Roşiei Montane şi cu posibilităţile ei de dezvoltare şi fiinţare, s-a văzut, fără îndoială, în mişcările de stradă din toamna anului trecut. Ceea ce ar fi putut să pară, din exterior, lupta unei mâini de oameni cu morile de vânt (Davizi contra unor Goliaţi sprijiniţi de sistem, de stat, de politică, de bani), s-a dovedit a fi lupta unei generaţii cu lucrurile pe care nu mai este dispusă să le accepte. Roşia Montană a devenit un simbol, dincolo de rezultatele concrete ale presiunii străzii (legea dedicată RMGC nu a fost votată). Evoluţia festivalului, de la o ediţie la alta, este, la rândul său, extraordinară: ar fi putut rămâne o colecţie de concerte, dar oamenii care îl gândesc, an de an, au realizat că potenţialul zonei este mult mai mare de atât şi au implicat alţi şi alţi artişti în eveniment, au imaginat noi modalităţi de captare a publicului, pornind de la tradiţii locale şi mergând până la deja celebrele “fân jumpings” (săriturile de la înălţime în fân).

Acum, dacă aruncăm un ochi pe programul festivalului care începe luni, pe 11 august (săptămâna viitoare), găsim o varietate delicioasă de activităţi care să ne cheme la Roşia Montană: cort de masaj, turul satului, şezătoare urbană, zbor cu parapanta, turul galeriilor romane, dezbateri, jocuri pe echipe, jocuri pentru copii, astronomie (observarea cerului), concerte, recitaluri, atelier de călărie, body-painting, oră de poveşti, atelier de făcut afişe, discuţii pe teme legate de campanii, slackline, teatru de păpuşi, improvizaţie teatrală, fotografie, atelier de bijuterii din hârtie, atelier de croşetat, degustare de bucate (slow food), discuţii despre viitorul pădurilor din România, despre acces la justiţie, despre drepturi, şezători literare, lansări de carte, percuţii, jonglerii, Tai Chi, joc cu baloane de săpun, tur pe biciclete, atelier de tras cu arcul, capoeira, tatuaje cu henna şi multe, multe altele, pentru toate gusturile. Puteţi găsi aici programul complet al acestora, pe zile, de luni până duminică.

 

FânFest 2013 (Foto 1, foto 2)

 

Aşa că, dacă nu aţi ajuns încă la FânFest, la niciuna dintre ediţiile de până acum, poate reuşiţi să ajungeţi anul acesta. Eu, una, abia aştept – chiar dacă probabil nu voi mai avea peripeţiile de călătorie pe care le-am trăit în 2005 şi de care mi-am reamintit an de an, când se apropia festivalul. Călătoria este cea care face destinaţia şi mai interesantă, iar odată ce v-aţi împrietenit cu festivalul fânului de la Roşia, veţi rămâne prieteni pe viaţă.

 

 

Mai multe detalii despre festival, program şi evenimente: FânFest

Foto: FânFest

 

Puteţi citi şi:

Line-up-ul FânFest este final. Muzica solidarităţii se aude la Roşia Montană

Adoptă o casă la Roşia Montană continuă, pentru salvarea patrimoniului istoric

Două noi sentinţe blochează avizarea proiectului RMGC la Roşia Montană

Uniţi salvăm, în rime şi acorduri. Muzica protestelor pentru Roşia Montană