“1, 2, 3, 4, 5” … Gânduri de pe drum – jurnal al cicloexpediţiei din România în Indonezia

0

Despre Alina Ene v-am povestit prima dată în luna februarie a acestui an, când am aflat că pune la cale o cicloexpediţie inedită: îşi dorea să fie prima ciclistă din România care să ajungă până în Indonezia pe bicicletă. La momentul respectiv, Alina căuta finanţare şi sponsori pentru ca visul ei să devină realitate. Cu răbdare şi perseverenţă, cu sprijinul familiei, al prietenilor, al tuturor celor care au vrut să îi susţină visul, Alina a reuşit să se pornească la drum săptămâna trecută, “călare” pe Nelu, bicicleta care o va duce până în Indonezia. Întreaga sa călătorie este documentată în schiţe făcute chiar de Alina, în fotografii şi în gânduri şi impresii împărtăşite pe blogul cicloexpediţiei, atunci când timpul îi permite şi are acces la internet.

 

 

Alina călătoreşte spre Indonezia pentru că a primit o bursă de studiu acolo, însă această bursă nu acoperă cheltuielile de deplasare. Aşa că ea s-a gândit să meargă cu bicicleta, chiar dacă, pentru ea, ciclismul este o pasiune nou-descoperită: are 28 de ani şi a învăţat să meargă pe bicicletă acum doi ani. Proiectul ei marchează o premieră ciclistică pentru România: Alina va fi prima ciclistă care să ducă la bun sfârşit un astfel de traseu. De pe drum, tânăra încearcă să posteze, cât de des poate, noutăţi din şi despre drumul ei. Cea mai recentă postare pe contul său de Facebook este de acum două zile, când Alina s-a “pozat” după prima noapte de “wildcamping solo de pe drum”, după cum spune chiar ea, o noapte în care a reuşit să doarmă fără probleme. “Cealaltă realizare este utilizarea cu succes a miniaragazului. E ora 16.00 aproape şi nici n-am reuşit să ies din Borgas, dar ne îndreptăm înspre Malko Tyrnovo şi mâine “Dovizhdane!” şi “Merhaba!”, scrie ciclista. Primele mărturisiri pe blog ale Alinei, după plecare, cuprind drumul făcut în primele cinci zile ale cicloexpediţiei, de la locul de pornire, din Focşani, până la Varna (Bulgaria), de unde ciclista urma să plece spre graniţa cu Turcia. Iată cum au fost aceste prime cinci zile pentru Alina:

 

1, 2, 3, 4, 5…

 

“Schiţa e făcută azi dimineaţă. Prima de pe traseu. Locul pare sălbatic. E lângă un hotel, de fapt. Tot drumul între Balcik şi Varna îţi lasă impresia că, dacă localnicii şi-ar părăsi casele, natura ar înghiţi totul în câteva luni.

 

 

Azi e a cincea zi de când sunt pe traseu. Doar azi-noapte am început să conştientizez grozăvia experienţei pe care mi-am propus-o. Adevărul e că este nevoie de un pic de inconştienţă să te încumeţi la asemenea drum. Gândul mi s-a blocat pe “Îmi doresc”, “Vreau”. Nu am procesat dincolo de dorinţă: consecinţe, implicaţii şi mai ales grijile la care îmi supun familia. Dar cred că mai egoist decât cel care pleacă este cel care nu lasă. Familia mea a renunţat la confortul propriei linişti pentru a mă susţine şi îi sunt profund recunoscătoare.

În prima zi am parcurs 120 km. M-am pornit de la 8.00, gândindu-mă că, după atâta pauză de pedalat, aşa distanţă o să-mi pună probleme. Însă la 16.00 eram deja la Crama Dobrogeana, unde Dan Jalea m-a luat în primire şi ce primire încă! A doua zi am dublat distanţa parcursă. A ajutat vremea mohorâtă, care, în ciuda peisajului ce te îmbia la şezătoare, nu te lăsa să cugeţi prea mult la marginea drumului. Aş fi vrut să campez sălbatic, dar încă nu am adunat curajul. Aşa că am pedalat până în Năvodari, unde am campat într-un complex abandonat. Logic, este mai riscant că am ales să procedez astfel. Dar liniştea deplină sperie mai tare decât zgomotele familiare ale prezenţei umane.

Următoarea zi s-a redus considerabil numărul de kilometri, dar cei 10 între Năvodari şi Constanţa mi s-au părut infinit mai obositori. Drumul în construcţie, traficul intens curma orice bucurie. Neaşteptat a fost E87 între Constanţa şi Vama Veche, nu atât de aglomerat, flancat de lizieră. Amuzant a fost când l-am prins din urmă pe un alt cicloturist pornit din Braşov înspre Vama Veche. L-am salutat, ne-am conversat un pic şi m-am pornit mai departe. Intenţionam să ies în aceeaşi zi din ţară, dar am ajuns în jur de 17.00 în Vamă şi am considerat că e mai ok să mă avânt în necunoscut de dimineaţă.

 

DSC_8053-1024x687

 

Prima zi de Bulgaria (a 4-a pe traseu) a fost una plină. Am cotit stânga în dreptul localităţii Shabla, cu gândul să pedalez de-a lungul ţărmului, dar marea, ia-o de unde nu-i! Căutând-o, am părăsit şi drumul ăsta, ostoindu-ne (eu şi Nelu) dorul de pământ neasfaltat. Ne-am reîntors la asfalt şi la E87. L-am regăsit aglomerat şi sub un cer supărat. În astfel de momente resimt toată oboseala şi încheieturile îmi scârţâie teribil. Mă gândeam să fac un sprint până în Varna şi să aduc graniţa cu Turcia mai aproape. Însă în dreptul Balcik am cotit iar stânga şi bine am făcut. Coborârea spectaculoasă a ridicat considerabil moralul.

N-am zăbovit prea mult în Balcik şi am luat iar calea înspre Varna. A urmat un sus-jos-sus-jos până în Kranevo. Am depăşit iar suta de km. Începusem să vânez loc de campat, dar nimic nu făcea cu ochiul: parcă e prea în bătaia lumii, n-am cum să pătrund de vegetaţie, pământul e inundat… Într-un final, mi-a atras privirea un colţ de grădină care aducea mai degrabă cu o margine de pădure. Am cerut voie să campez şi m-am instalat. La un moment dat, aud foşnete şi, teribil de speriată, deschid cortul să văd despre ce este vorba. Erau doi arici care se hârjoneau…

Pentru astăzi nu-mi rămăseseră decât 25 de km, aşa că dimineaţa a decurs molcom. I-am curăţat lui Nelu pinioanele şi lanţul. I-am mai reglat saboţii-frână pe faţă. Am desenat…

Mâine reluăm drumul şi înnoptăm în Burgas. Sper ca în 3 zile (2, de fapt) să trec graniţa cu Turcia. Să vedem dacă îmi ies socotelile. Vă las cu o Varna văzută de sus”.

 

DSC_8072-1024x687

 

Alina îşi vede viaţa trăită ca pe o călătorie: fără să ştii ce urmează, aşteptând imprevizibilul, cu greşeli, eşecuri, dar plină de încântare şi lumină. De profesie designer vestimentar, Alina s-a îndrăgostit de ciclism în ciuda faptului că a descoperit mai târziu decât alţii ce simţi când eşti pe două roţi. Bursa din Indonezia i-a livrat, oarecum, un motiv ideal pentru o aventură inedită, care să îmbine pasiunea ei pentru bicicletă, pasiunea pentru artă, cu dorinţa de a trăi frumos, de a călători simplu şi curajos înspre alte colţuri de lume. Deşi traseul ei cuprinde şi ţări care i-ar putea ridica probleme din cauza mentalităţii diferite, Alina mărturisea, în februarie, că este pregătită să îşi testeze limitele. De fapt, abia aşteaptă să vadă dacă va putea trece graniţa dintre India şi Myanmar. Despre cum decurge călătoria ei, despre noutăţile de pe drum, în cuvinte sau imagini, puteţi afla direct de pe blogul Alinei sau de pe conturile sale de Facebook şi Twitter. “Eu am învăţat la 26 de ani să merg pe bicicletă şi, la nici o lună, încurcam şoferii în traficul bucureştean. Nu sunt cu nimic mai specială. Resurse există în fiecare. Fiecare îşi este dator sieşi să îşi testeze limitele”.

 

Imagini: Alina Ene


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger