¡ɹnɯǝɹʇnɔ

0

Totul se schimbă în jurul nostru în fiecare secundă, iar o bună parte din tehnologia ultimilor ani a fost dezvoltată să-ți spună ce se întâmplă, exact în momentul în care se întâmplă. Nu există clipe de răgaz. Cu un simplu refresh mai apar zece mailuri noi, 200 de articole în feed-ul RSS, Alin a ajuns primar într-un loc nou pe Foursquare, iar pe Instagram au apărut poze noi cât să derulezi cinci ecrane de telefon. Oriunde te-ai afla, tone de aplicaţii te țin la curent cu tot ceea ce este nou.

de Bogdan Pencea (Das Cloud)

Undeva, în magazinele de aplicaţii pentru iPhone și Android există însă o aplicaţie cu o, cum să-i spunem?, cu o paradigmă inversată. Trebuie să plăteşti 9,99 euro lunar ca să fii la curent cu faptul că nu se întâmplă nimic. Niciodată. Iar de data asta e preferabil şi de bine! Aplicaţia “Alertă cutremur Vrancea” avertizează când are loc un cutremur de peste 4,8 grade pe scara Richter în regiunea seismică a României şi oferă o fereastră de timp de până la un minut înainte de a se face simţite efectele.

Sistemul “e făcut de nişte oameni de știință care au investit aproape un milion de euro”, spune Adrian Preda de la App&Go Mobile, dezvoltatorul aplicaţiei pentru mobil despre cei de la Institutul Român de Seismologie Aplicată (IRSA), organizaţia care a construit sistemul de avertizare cu senzori în Vrancea, Bucureşti și 2 Mai. Până la varianta sa mobilă, sistemul IRSA transmitea avertismentele în principal prin pager (pe lângă email! și SMS) celor aproape 14.000 de abonaţi ai serviciului, în special demnitari şi directori de companii.

Avertizarea seismică este posibilă întrucât un cutremur are două unde de şoc, una verticală, inofensivă, urmată de o alta orizontală. Există, spun cei de la IRSA, două locuri în lume unde geologia faliilor tectonice permite detectarea primei unde în timp util: Mexic şi România. În funcţie de apropierea de epicentrul cutremurului – în România zona activă seismic este Vrancea -, aplicaţia poate anunța iminenţa petrecerii unui cutremur cu 30 de secunde înainte, în cazul celor care sunt în Bucureşti, şi cu un minut pentru cei care se află în Timişoara.

Dar există mai multe condiţii care trebuiesc îndeplinite cumulat. Aplicaţia trebuie să fie ţinută deschisă permanent, telefonul trebuie să aibă acces internet şi să nu fie în modul Silent.

Nu sunt multe de făcut în interiorul aplicației. Odată deschisă, apare un semafor cu 3 culori dintre care de regulă culoarea galben luminează intermitent. Te poţi gândi că picătura chinezească mergea pe acelaşi principiu. Sau că acum exact 35 de ani, la cutremurul din 1977, oamenii nu aveau telefoane inteligente. Sau că pe Facebook sau Twitter se întâmplă lucruri, în timp ce tu stai să te uiţi la un semafor galben.

Notă: titlul a fost întors folosind serviciul web Fliptext.

 

Acest material a fost preluat de pe site-ul Das Cloud.


Leave A Reply